Month: July 2012

Perfect sense

chgabriela11 Comments

Perfecțiune… Concept alimentat de speranțe și țeluri, de neputințe mascate în obstacole, de modele căutate intens, pentru a merge spre ceva, a ajunge ceva, a fi… „din ce în ce mai” perfect, mai sus, mai… Și, cu cât zelul crește în căutare și în efort, cu atât se întrevede mai pală, mai departe, mai greoaie: perfecțiune crudă, personalizată firesc și exigent, uman.

„Perfect sense” e o „ironie” la adresa noastră, a oamenilor care nu mai știu să simtă, căutând „mai multul”, a celor care au uitat să trăiască simplu, să se bucure cu ochii de copil de ceea ce deja există în noi și în afara noastră, fără chin, fără intenție forțată, fără umbre. Pentru că un clișeu uzat ne amintește că doar când pierzi îți dai seama cu adevărat de ceea ce ai avut și… are dreptate.Read More »

Vocea cunoașterii – Don Miguel Ruiz

chgabriela11 Comments

Îmi plac mult cărțile care mi se împrumută. Au pe pagini amprente de ochi cunoscuți și praf subiectiv pe litere. Le deschid altfel, le citesc repede, dintr-o „datorie” de om mare, care nu se vrea întârziind, ci doar bucurându-se de momentul posibil, de drag.

Din nou Ruiz. Într-un stil deja cunoscut, al revelației „frumuseții” și „perfecțiunii” vieții, ne povestește despre cum, de fapt, fiecare își construiește povestea vieții personal, trasând obstacole sau depășindu-le, având încredere sau căzând, înmulțind din credință sau… renunțând. Cunoștințe de altfel clasice, dar desenate de Ruiz într-un mod personal și simplu, comod citirii aproape fără vârstă.

Și totuși, rândurile îmi sunt străine… Colorate în revelație și absolut – al vieții, al credinței, al iubirii, Ruiz vorbește aproape utopic, poate încercând ca, prin extremă, să ne țintească visul un pic mai sus decât media resemnată. Da, iubirea e veșnică, totală, omniprezentă. Da, viața e un dar, unul neprețuit și absolut, pe care nu trebuie să-l risipim în banalitate. Da, credința adevărată mută munții, ai neîncrederii, ai obstacolelor, ai piedicilor, ai neputinței. Dar nu, nu putem filtra totul prin emoții, deși autentice, nu putem renunța la cunoștințe, la conștiință, la minte, la bagaj. Nu putem renunța la trecut, ci trebuie să învățăm din el. Nu putem trăi iubirea singuri, deși e pretutindeni.

Șirul întrebărilor mele continuă iar răspunsurile scad din generalitate. Pentru că drumul meu se vrea uman, personal, cu vis și întâmplare, niciodată egoist, niciodată singur.

Ruiz ne arată o cale. A lui:

  • Umanitatea nu reprezintă decât o singură ființă vie.
  • Dacă cineva ne spune o minciună și noi o acceptăm, aceasta se înrădăcinează în mintea noastră. Ea prinde puteri și începe să crească la fel ca un copac care se hrănește din sol.

    • Read More »

Cuvinte

chgabriela15 Comments

Adun. Cuvinte multe. Le amestec, le înghesui placid, pentru ca apoi să le descos de litere și să le sfâșii. Le sortez și le despart: „tu aici”, „tu acolo”. Când văd că nu mai e loc, le înghesui la loc și le acopăr cu emoții, ca să se uniformizeze. Lovindu-se cu coatele, îmi râd în nas, perfide, și mă împung cu sensuri ironice, chiar dacă în mine nu mai e loc de confuzie…

Azi mi-au hrănit permeabilul minții cu înțeles neghiob. Și-au strâmbat literele în optimism neștiutor și mi-au trântit în fața ochilor propoziții de suprafață. În parcursul cuvintelor, mi-am pierdut din demintate. Le-am dat generos, pe alocuri subtil, cu nuanțe de întrebare, hrănind o idee aridă, personală, aproape stupidă în elan.Read More »