Silver Linings Playbook (2012)


SilverLinings_review_1600
Pasiune, sinceritate și puțină nebunie! Atâta cât să cuprindă un suflet mare, înghesuit de circumstanțe și de o iubire prea profundă ca să nu sufoce, să nu ciopârțească.

Un suflet prea mare nu încape în cuvinte, nu încape în convenție. Se hrănește din sentimentul pur, din culoarea deloc atenuată: nu acceptă diluare. Pasiunea se transformă în nebunie, una neacceptată social, pentru că zgârie! Pentru că sapă în convenție și scoate la iveală conținuturi pe care nu le vrei, pe care nu știi să le aprobi, prea obișnuit cu suprafețele.
Read More »

Advertisements

The words (2012)


Ar scrie. Și-ar înșira cuvinte pe foaie strident, rupând din el conținuturi, cu tastele șterse de emoția degetelor, cu gândul concentrat, continuu. Și-ar propti sufletul în oglindă, în transparența unei hârtii neputincioase, maleabile, și l-ar transpune personal, interiorizat, profund. Dar ce-i un singur suflet în fața unui gigant? 44692000001_1801109832001_TheWords-EPK-16-dvcpro-hd--00-01-22-04-

În acelaşi timp, un bătrân îşi aminteşte: o viaţă într-o carte, cuibărită haotic în pielea unei genți. Două săptămâni în care nefirescul destinului își găsește loc în firescul cuvintelor. Le smulge din surpriză și durere și le tastează curat, pe foi albe, fără pauze, epuizant, dar vindecând.
Read More »

My name is Khan


Nu-i plac îmbrățișările. Dacă le cauți cu insistență, le acceptă, simțind însă cum fiecare atingere îi îngustează spațiul personal și îi invadează emoțiile deja exacerbate. Când plângi însă, te bate pe umeri și îți strânge capul între mâini, stângaci, dar cald.

Nu înțelege zgomotele puternice. Cu fiecare sunet, se retrage în sine, protejându-și urechile cu degetele strânse, imobilizat neputincios de stridența unei vieți pe care încearcă să se plieze natural, dar care nu știe să-l accepte.Read More »

Perfect sense


Perfecțiune… Concept alimentat de speranțe și țeluri, de neputințe mascate în obstacole, de modele căutate intens, pentru a merge spre ceva, a ajunge ceva, a fi… „din ce în ce mai” perfect, mai sus, mai… Și, cu cât zelul crește în căutare și în efort, cu atât se întrevede mai pală, mai departe, mai greoaie: perfecțiune crudă, personalizată firesc și exigent, uman.

„Perfect sense” e o „ironie” la adresa noastră, a oamenilor care nu mai știu să simtă, căutând „mai multul”, a celor care au uitat să trăiască simplu, să se bucure cu ochii de copil de ceea ce deja există în noi și în afara noastră, fără chin, fără intenție forțată, fără umbre. Pentru că un clișeu uzat ne amintește că doar când pierzi îți dai seama cu adevărat de ceea ce ai avut și… are dreptate.Read More »

In time


Timp, măsurat în secunde și minute, calculat cu sferturi de oră peste care nu poți întârzia, din nevoia de a te ști punctual, risipit în momente de privit pereți albaștri cu varul puțin luat de la ultimul tablou lipit inestetic și relipit, așteptat când vine cu surpriza îmbrățișării unei persoane dragi sau regretat când pur și simplu nu-i mai vezi rostul într-o zi, pentru că se întâmplă să îți risipești orele cu intenție și să nu regreți asta câteodată.

„In time”… Știi ce înseamnă, pentru că nu o dată ți s-a atras atenția că n-ai ajuns la timp undeva. Ți-ai cerut scuze și ai râs, pentru că a fost o greșeală minoră, pe care nu ai de gând să o repeți, pentru că orgoliul tău de om punctual nu te lasă.
Dar mai mult decât a-ți calcula orgoliul în timp și în imensitatea minutelor care crezi că ți-au rămas, pentru că nimeni nu te-a convins că mâine poate nu vei mai fi, „In time” e exemplul perfect de viață măsurată strict de secundarul unui ceas pe care îl porți la mână cu sau fără voia ta, al unui ceas crud, care îți dă conștiența timpului pe care îl mai ai și îți anulează surpriza. Timpul nu mai este al tău sau al meu, fiecare are șansa egală de a-l tranzacționa, de a-l risipi, de a-l înmulți sau anula. Timpul este interșanjabil: îl oferi cu dărnicie sau îl furi, ca un bun, ca depozitul unei bănci, ca ceva palpabil, cunoscut și digerat.Read More »

The Shawshank Redemption


Speranța… Știm că ne hrănește de cele mai multe ori iluziile, că ne dă impulsuri spre mai mult, că ne mobilizează înspre ceva, că ne dă sens unui drum neînceput sau din ce în ce mai greu de parcurs. V-ați gândit vreodată de câte ori renunțăm la un vis la sfârșit de drum, când provocarea devine mai mare iar sufletul deodată neîncăpător pentru o nouă încercare, de câte ori cădem pentru că nu avem curaj pentru mai multul pe care oricum ni-l doream dintotdeauna? Deși sinonime prin ceea ce implică, umanitatea și speranța sunt de multe ori opuse prin acțiune; uman, ne dorim și sperăm mai mult dar umanitatea ne oprește din a face ceva în acest sens, pentru că, la fel de uman, renunțăm în fața provocării, din teamă, teamă de ceva ce poate va fi, poate nu va fi…Read More »

Pay it forward


Oameni… un subiect niciodată epuizat, doar epuizant; pentru că în oameni e sădită schimbarea, liberul arbitru, puterea de a face ceva sau abandonul puterii în favoarea delăsării, a compromisului, a obișnuinței liniștite, comune, cunoscute. Diferența ne epuizează și ne provoacă, ne aduce împreună sau ne îndepărtează, ne…schimbă.

Nu, nu fac lobby, doar îmi exprim admirația față de un film genial ca idee: simplitatea și inocența unui copil care vrea să schimbe o lume… lumea dominată de concurența pentru ceva, un ceva uneori necunoscut, aflat acolo doar ca motiv de luptă inutilă între oameni care își etalează forțele în dominare, în ierarhie, involuând în suflet și evoluând în rang.Read More »