Primește-mă

Prinde-mă
Și fă-mă copil
Când nu mă uit,
Să iau de la început
Bucuria
De a simți iarba
Sub degetele mici
Agățate-n jucăria
Cu păr creț
Și suflet de prințesă.

Ia-mă
De mână
Și aleargă-mă cu picioarele
Goale,
Să aștept din nou
Cu inima în gât
Să mă prindă
Hoțul din sticluța
Cu otravă.

Iubește-mi
Obrazul încă nepătat
De grijă.
Ascunde-mi merele
Abia furate,
În poală,
Și iartă-mi copilăria
Furândă
Cum iartă cerul
Sub ruga plăpândă.

Hai să purtăm
Din nou
Copilăria în brațe
Și să jucăm prinsa
Pe cățărate
Până ne strigă mama
La tăiței cu lapte.

Și să nu ne mai amintim
Că avem ani mulți
În piele
Și-n inimi.

Primește-mă
Copil
În brațe.

Copilării

Copilăria
S-a născut într-un zâmbet
Încâlcit în elastic
Și îmbrățișare.
A luat formă de ochi
Calzi
Și mâini pregătite
Să îndoaie suflete
Când se strâng.
S-a închegat
Într-o poveste
Fără bătrânețe,
Călătorind
În lumea în care
Nu există rid
Sau umbră
În afara trupului.

Copilăria
E o bucurie
Închegată-n veșnicie
Cu fiecare felie
De magiun
Cu nucă
Împărțită,
Cu fiecare iubire
Sinceră,
Cu fiecare frumusețe
Fără rid.

Copilăria e
Ceea ce rămâne
Când ștergi anii
Din trup:
O mare minune
Din care ne-am născut
Să nu murim
Niciodată.

Stai

Mai stai puțin,
Copilărie.
Învață-ne să
Creștem
Inimi
Din iubiri,
Credință
Din aripi
Și viață
Din numere pe asfalt
Prevestind
Șotroane.

Mai stai puțin,
Iubire
Cu gust de povidlă
Întinsă în smântână,
Și foi desenate
În povești
Fără bătrâneți.

Mai stai puțin,
Privire albastră
Și miros de căpșună
Strivită-n furculiță
Cu zahar,
Împărțită la doi:
Cu bucata mai mare
Pe partea zâmbetului
Care întregește.

Mai stai
Puțin,
Până târziu
În ani
Și-n trudă.

Mai stai.

La mulți ani, copii!

Să scobim zâmbete în obraji. Cu cretă colorată, întinsă de mâinile unui copil pasionat, din trotuare până-n păr. Să desenăm ochi calzi sub frunți netede. Să-i strângem copilăros la colțuri, în riduri de expresie, natural, cu veselia adunată-n explozii de lumină.

Să unim mâinile-n joacă, sub aripile crescute odată cu sufletul: minuțios și sincer. Să exersăm îmbrățișările, fără teama refuzului, simțind cum ne curge-n puls iubire senină, pe care s-o împărțim odată cu pătrățelele de ciocolată primite cadou de la tati, de ziua noastră.

Să nu creștem. De sus, de unde privirea se înalță prea mult ca să vadă fidel, iubirile ajung mai greu la pământ. Să stăm în genunchi, în nisip, și să clădim gânduri în castele, iubind jocul care ne mărește sufletele și le adună-n cărări de pietricele, unde regatele noastre se unesc în bucurie.

Să alergăm. Să fugim de omul negru și să salvăm prințesele din turn cu bețele în mână. Să construim vise pe poduri fără lemne și să desenăm șotroane în fața casei, pe care să sară și mami, în dor de copilărie încă pulsândă.

Să nu uităm. Că suntem mici și firavi. Că avem vise mari și frumoase. Că înghețata cea mai bună e cea care se împarte. Că anii din viață nu contează mai mult ca viața din ani. Că iubirea se vinde în mâinile întâlnite în joaca de seară. Că aripile cresc doar când iubim ca niște copii și plângem cu lacrimi de crocodil când nu avem mâini de care să ne ținem la „Țară, țară, vrem ostași”.

La mulți ani, suflete mari!

Copilărie-n miez

De când mă știu copil,
Cu ochii-n nor și buzele-n surâs,
Mă prinde-n spirit bibliofil
Un dor de litere,
Constrâns.

Adun cuvinte peste gând,
Cu poezia-n mânecă și-n miez,
Și-mi storc din inimă să-mi vând
La porție de-ntreguri și de puls
Din crez.

Sunt fan metaforă de când
Mă știe mama c-am fost pui de lapte
Și scriu cu dorul pe genunchi, plăpând,
Cu lingura ciobind brânzeturi coapte,
Zi
Și noapte.

Copilăria mi-am trăit-o-aprins,
Cu buzele sorbind lapte-n cafele,
Pe fiecare colț de pâine am întins
Brânză-n smântână, gust de-acasă, strâns
Prin piele.

Am prins pe ață bucurii mărunte
Pân-am crescut din trup până-n tavan,
Și-mi spune lumea că mi-e scris în frunte
Să-mi scrijelesc din suflet și din zâmbet
An
De an.

Acum, când am în ochi priviri arzânde
Și-n ceas îmi bat iubiri în stoc
Din nostalgie mă cuprinde
Un dor profund de brânză și de joc
Și-mi vine ceasul să-l întorc
În ieri –
La loc.

Mi-e dor să fiu copil cu dinți de lapte
Și să-mi apuc păpuși de păr albastru,
Să-ntind crema de brânză peste carte
Și să aprind povești… departe –
Din astru
‘n astru.

Azi mă-nfioară anii ce m-amână,
Mă prinde viața-n zid cu gând hidos,
Iar eu, fan brânză, cremă și smântână
Îmi fac un urs de mămăligă, plin
Îmi pun viața în cui, haina pe dos,
Îmi țin cu suflu-ntreg iubirile de mână
Și-mi cânt cu foc cheful din os,
În dans absurd și de prisos,
Cu vână.

Articol scris pentru Superblog 2013,

Irina

Copiii,
Înainte să se nască,
Știu să zboare.
Le place să privească
Oameni
De sus de tot,
Numărând zilele
Până-și vor primi
Trupurile în care să crească
Suflete,
Pe cadranul timpului,
Până la
Desăvârșire.

Măsurătoare

Distanțele
Nu se mai măsoară
De mult timp
În kilometri,
Ci
În ecou:
Cu cât ești
Mai departe
Cu atât e
Mai puternic-
Obsesiv,
Pe vocale.

Vindem copilării netrăite

Tălpile-s crestate
De pietre și praf.
Copilăria și-a luat
Ghiozdanul
La plimbare
Și-și târâie adidașii
Prin iarbă.
Nu se sperie
De oamenii muribunzi
Din drum.
Unii sunt de-a dreptul
Galbeni
De așteptare
Și
Carne în care a putrezit
Sufletul.
Alții sunt roșii:
Le colcăie sângele
În vene
Și le crește sufletul
Prin piele,
Închis
Și fierbinte,
De soare arzând
Neputințe.
Preferații ei
Sunt oamenii albi.
Au gândul alb
Și
Poți să-i scrii pe curat,
Fără ciornă.
Dacă îi greșești,
Se șterg cu un burete simplu
De intenție sinceră
Și bunătate,
Până renasc,
Vii
Din alți oameni
Albi.

E cu diplomă de iarnă

M-a luat iarna în brațe. Aș fi zis că e rece zăpada asta încleștată-n gheață năprasnică și geruri. Dar azi e cald și-mi bate la ușă boala zâmbetului necunoscut, dar cu urme de acasă pe buze.

Mă tremură iarna în mâini. Mă alintă copilăros, cu mănușile scăldate în puf pe gene. Îmi strânge părul în glugă și-mi cântă ceva despre ochi și buze. Nu mă mai dor trotuarele gri și tastele tocite de nerăbdare. Mi-e bine.

Am la gât un lănțișor fin, cu cristale albe, cadou de bună purtare de la Luxury Gifts. Am o cană albă, cu aripi încrustate în plinul dur, din care să-mi beau cafeaua dimineața. Iar pe fața diplomei de copil bucuros de locul 2, îmi amintește un gând bun, personalizat cu atâta grijă de MWB, că: „Nopți magice și clipe înghețate/Păstrăm în amintire zi de zi./Suntem copii dar timpul, din păcate,/Aripi ne-a dat, să creștem orice-ar fi”.

Am bucuria de-a trăi în zâmbet de noapte bună, după o zi plină de iarnă cum n-a mai fost pentru mine. Mulțumesc din suflet, copilărie aprinsă în cuvinte și oameni frumoși!:)

Crește

Crește:
Ca un bulgăre mic
Alunecând în zăpadă,
Printre degete,
Roșind a frig
Și a copilărie.