Vis-de-vis

Am visat că alergam
În sus.
Fără aripi.
Urcam pe nori,
Mă plimbam printre stele,
Le aliniam cât să-ți lumineze ochii
Noaptea.
De sus de tot,
Am căzut
În cea mai mare prăpastie:
Te vedeam așteptând
Cu brațele deschise
Să-mi curmi strigătul
În îmbrățișare.
Mi-era teamă
Să nu te strivesc
De la atâta greutate
Și viteză.

Am visat că te iubeam
Și când alergam
Spre cer
Și când coboram
Spre pământ.

Toate visele
Sunt absurde,
Numai visul meu
Știa că te iubesc
Și cu ochii închiși.

Ce bine

Ce bine că ne-am trezit
Într-o dimineață
Fără „dacă”.
Ne rostogoleam visele
Unul spre celălalt,
Să topească
Distanțele crescute
Din teamă de prea devreme
Și prea târziu.
Apoi ne-am trezit
Ochi în ochi,
Cu siguranța în brațe.
Ce bine că ne-am trezit
Într-o dimineață
Fără „dacă”.

Ce bine că a trecut timpul
Repede
Peste „poate”.
Ne așteptam mâinile
Într-un capăt și celălalt
Al lumii.
Apoi ne-am amintit
Să ne cuprindem inimile,
În credință sinceră.
Ce bine că a trecut timpul
Repede
Peste „poate”.

Ce bine că am învățat
Să iubim
Fără pauze.
Ne căutam inimile
Pe întuneric și lumină,
Șchiopătând.
Apoi ne-am cuprins,
Încălzindu-ne gândul
În lumină.
Ce bine că am învățat
Să iubim
Fără pauze.

Așa-i?

Așa-i că pasul
Pe care-l faci
Spre înainte
Are miros
De copaci înfloriți?
E ca și cum
Ți-ai îmbiba inima
Într-un parfum proaspăt
De bucurie așteptată,
Nouă.

Așa-i că visul
Pentru care lupți
Are gust de cireașă
Dulce?
E ca și cum
Ți-ai strivi buzele
Într-un sărut inocent,
De bună vestire
Și zâmbet.

Așa-i că timpul
Pe care-l trăiești
În loc să-l ucizi
Cântărește cât sufletul tău
Și al meu
La un loc?
E ca și cum
Ai ști pentru ce
Dumnezeu cronometrează
Iubirile în secunde:
Pentru a nu pierde
Din frumusețea darului,
Ci a înmulți
Talantul
În veșnicie,
Din unul:
În doi.

Permeabil

Știi cum mă împiedic? Cu privirea-n pământ, pe șiretul desfăcut; cu ochii-n piatră, deloc invizibilă; cu picioarele încordate de pericolul care „se poate să fie”. Așa am fost întodeauna. Aștept problema, încâlceala ițelor desfăcute când trăiesc frumos, la fel cum aștept izbăvirea optimistă, din fiecare furtună. Știu că o sa cad, chiar dacă acum stau în picioare. Știu că o să plâng, chiar dacă acum râsul îmi tulbură finețea obrajilor în crispare necontrolată, știu că o să-mi strâng golul din buzunare, chiar dacă acum îmi permit ciocolata de seară.

Așa-s unii oameni. Aruncă buzduganul prea departe, în așteptare prea lungă, uitând de pașii mici pe care trebuie să-i facă pentru fiecare zâmbet, fiecare îmbrățișare, fiecare ciocolată. Cred că m-am născut cu un văl de vis în jurul inimii. De fiecare dată când bate, pereții permeabili se molipsesc de idealuri. Și, cu fiecare ideal, de cădere.

Întreg

Când crezi,
Gândurile capătă
O consistență
Absolută.

Să vezi atunci
Cum urcă zâmbetele
În vârful sufletului
Amintindu-ți
Să nu renunți!
Să vezi
Atunci
Cum îți luminează ochii
Drumul
Pe care să-l pășești.
Să vezi atunci
Cum îți pune
Dumnezeu
În gene
Visul pe care
Să-l strângi
În brațele realității.
Să vezi atunci
Cum ai să iubești.
Întreg.

Rotund

Gândul meu
Urcând în gândul tău,
Cu frumusețea cuvintelor
Pe care nu le spunem
Încă.
Albastru
De glob crescând
În priviri căprui,
Cu puterea impactului
Pe care nu-l surprindem
Încă.
Mâna mea
Strivită-n mâna ta
Cu așteptarea-n tremur
Pe care nu-l cunoaștem
Încă.
Zâmbetul tău
Simțind zâmbetul meu
Sub obraji,
Cu frumusețea îmbrățișării
Abia imaginate.

Oprește visul,
Doamne.
E preț de realitate
Rotundă.
Ca sufletul tău
Crescând în sufletul meu,
Fără limită,
Dar întreg.

Când plouă

Când plouă
Îmi pleacă gândurile
Pe fereastră.
Se-adapă
De sentimentul iernii
Ce nu vine
Și se ascund
Sub streașina
Bunicii
În dor de ochi blajini
Și inimă
Adâncă.

Ciumă

Visam că nu mai există boli. Trăiam într-o lume în care nu se mai știa de mult culoarea sângelui și a ochilor hepatici. Sufletele, sănătoase, mari, creșteau sub piele și se împărțeau pe stradă în conversații simpatizante, cu zâmbete lărgind buze, în conținuturi vitale.

Câinii leneveau la soare, pe iarbă. Nu mai știau de mult timp să latre. Singura lor ocupație era să lingă pantofii celor care le mângâiau creștetele îmblănite și să mănânce, fără rezerve, din farfuriile albastre, vândute la duzină și înșirate pe marginea trotuarelor.

Dorm

Să dorm și-atât. Să-mi cadă oboseala de pe brațe, alb, pe pernă. Să-mi caut realitatea-n vis de-amiază, cu doru-n cârcă. Să dorm cu vis distins, cu capul într-o parte, neglijând.

Să dorm ciudat, cu suflet strâns din trudă. Să-mi număr orele greoi, cu lene binecuvântată-n neputințe. Să dorm ca niciodată, în tăceri, nepovestind nimic niciunei vieți, din buză.

Să dorm și-atât! A, bine! Și să mai uit din mine cât mai sunt!

Bine, tu?

Bine, tu?…
În Suceava plouă.
O ploaie ciudată,
Inegală:
Cu verde
Și galben,
De la soare,
Cu oameni,
Înalți
Și
Scunzi,
Amintind,
Cu râsete tari
Sau descompuse.