Noi, într-o conversație de suflet, cu ceaiul negru sorbit într-o părere. Zâmbete calde și-o plăcintă cu mere, proaspătă. Plimbare neplănuită pe stradă, cu mâinile înfipte în buzunare, că-i iarnă-n calendare.
Folos crescut dintr-o cruce desenată simplu pe umeri și miros de mir pe frunte, familiar.
Spring. Povești în amintire și-o stare de bine, intensă.
Replică strânsă-ntre dinți, de frig: „Să nu alergi, că prinzi mai mulți picuri!”.
O melodie uitată pe fundal. Răgușită, obsesivă-n amintire.
Duminică frumoasă, simplă, adormită-n aromă de ceai și prietenie sinceră.
E cald și-n mine crește o părere. Se agață de neuroni și se leagănă copilăros, încălzind potențiale. O posibilă întâmplare aici, un vis aproape împlinit acolo, și așa mai departe… Iar părerea crește, cu fiecare zâmbet.Read More »
Vocea mamei pe hol, matinală. Trezire somnoroasă din așternuturi uitate, cu același miros, galben. Târâire productivă până la bucătărie și mămăligă întinsă-n fasole bătută, sub ochii întrebători ai mătușei. Zâmbet de satisfacție, farfurie biruită. Miros de cafea proaspătă, „cărbuni” cum repetă unchiul la fiecare înghițitură. Râsete și sorbit indiferent din cana neagră, că-i bună…
Mărunțișuri de bucătărie, îndoite cu amintire și doze perfecte de accent moldovenesc primitor. Miros acru de sarmale fierte și cald de pâine abia coaptă. Bună dispoziție. M și Petrică înghesuiți în ușă cu fiecare încercare de a ieși din casă. Lipicioși.
Plimbare prin ploaie sub o umbrelă scurtă. Scop atins. Mesaje zâmbitoare, chinuite de virtual și ironie. Frumos în cuvinte și intenții. Întrebări… Drum spre casă, înfrigurat în sandale. Picături înflorind pe garduri și petale.
Colivă întinsă cu-o lingură nespornică, lipind buzele de plăcerea gustului. Nuci bătute, ciocane peste degete, că așa știu eu că se face bine… Un miez sacrificat la fiecare nucă tânără. Copilărie.
Scufiță în drumul bunicii, alungând puii strecurați pe sub poartă, râzând. Chip cald în zâmbet cunoscut, citind o carte veche, fără ochelari. 92 de ani în suflet tânăr. Săruturi pe obraz și povești: „Ai slăbit, draga bunicii”.
Contradictoriu pe tema clasică: „soia” și „s-o ia”… dar n-are cine.
Fugă la deal, fără suflu. Miros de flori de seară agățate-n gard. Șlapi uzi. Zâmbet de mămică nouă, copil superb dormindu-și zilele scurte în vise de Natalie. O minune.
Pijamalele galbene și somn în perspectivă. Scris din suflet, că de aia este. Acasa mea cu miros de pâine.
Există oameni care nu știu să plece departe. Își fac bagajele minuțios pentru o nouă viață, își pun în buzunare preocupările, își cosesc iarba din drum și pășesc timid în necunoscut. Dar, când se întorc, e ca și cum n-ar fi plecat niciodată. Aceeași frumusețe în ochi, același accent, aceeași căldură molipsitoare în îmbrățișare. Read More »
Mi-e cald!
M-a născut un vis de dimineață
Din ceață și ochii mișcând pe sub pleoape,
Închiși.
Se făcea că-mi erai jumătate
De suflet,
Partea caldă,
Mirosind a soare încins pe umeri
Și a bujori pali,
Mascată în întreg. Read More »
Vorbesc, mult, pentru că sunt întrebată sau doar pentru că sunt ascultată și îmi place. Farfuriile se umplu și se golesc în fața noastră iar cuvintele curg. Și miroase a Paști, a vopsea de ouă și a pască. Ciocolata pune capac și se asortează perfect cu cireașa de pe tort, pentru că e cu nucă și e o revelație…
Somn uitat. Răsăritul îmi poartă pașii prin ploaie acasă, agațată de-o umbrelă cu mâner greu. Mi-e frig iar pleoapele se vor închise. Noapte cu lumânări și vești de înviere. Bucurie și liniște. Ca acum.
Ciocnim. Mă declar învinsă, după ce îmi consum timpul căutând ouă roșii ondulate într-un anumit fel, după cum îmi dictează mie „experiența” în domeniu, fără folos…
Pe wall mi-au răsărit flori, mi-au fost înghesuite imagini cu ouă vopsite și iepurași, urări și culori. De-ar avea miros, ar fi de primăvară și pască, de-ar avea gust, ar fi prea dulce. Zâmbesc și îmi fac bine treaba: like, răspuns, like, răspuns, suflet.
Și mi-e dor. De ea, zâmbind în engleză altor oameni, unii calzi și primitori, dar care nu au „gust” de acasă. De ei, veseli și cu ochi mari și verzi, uitându-ne la filme HD (pentru că „cineva” nu acceptă altfel) cu volumul la maxim (pentru că același „cineva” vrea să înțeleagă nuanțele). Și mi-e dor de acasă, deși sunt…
Există momente în care uiți să te mai plângi, chiar dacă firea o cere cu neastâmpăr. Oricum nu te ajută cu nimic… Nu știe decât să adauge intensitate din vorbă-n vorbă, repetitiv și inutil, până ajungi să îți asumi o milă nesfârșită pentru ceea ce ești sau ți se întâmplă și uiți că, de fapt, tu ești cel în măsură să schimbi ceva…
Sunt momente simple, curățate de regrete, împlinite într-o seninătate pe care simți că n-o meriți, dar de care te bucuri plin, cu zâmbetul pe buze, molipsitor, vioi. E ca și cum ai fi cărat o greutate rece pe umeri, de care ai învățat acum să te lepezi… Ca atunci când o îmbrățișare îți trezește pielea în tremur de bucurie și de sens. Ușor, uman și simplu… Natural.Read More »
Mi-am îngropat auzul în muzică, profund… Dimineața mi-a cântat primăveri, lent, cu accent pe fluturi. I-am răspuns cu un zâmbet, ăla păstrat pentru weekend, ca pătrățica finală de ciocolată, ascunsă în dulap pentru zile negre…
Mă simt răsfățată azi, îngropată în puloverul cu mâneci pefect de lungi al colegei de peste „gard” (pentru că e răcoare, deși „Viorel” își încearcă puterile în raze și căldură prin fereastra închisă) și cu muzica în suflet, una lipicioasă, atât de potrivită somnolenței de dimineață și sentimentului că, da, te afli în locul potrivit (unde, matematic, aprecierea locului este direct proporțională cu frumusețea oamenilor care îl compun). Sunetele se lipesc în mișcarea buzelor până acum adormite, în șoaptă, iar scaunul se mișcă dansant, balansat, albastru!Read More »
Să plouă… Lent… Cu miros de flori de cireș și praf. Cald, mângâind pielea însetată. Cu soare, pentru ca sfârșitu-i tăcut să se piardă-n curcubeu.
Să plouă… Cu ropot! Ritmic, muzical, dansant, în melodie neștiută, colorat în sunet și în iarba deodată vie pe trotuare.
Să plouă… Cu tunet! Zgribuliți și cu părul ud mirosind a ploaie, copiii să se-ascundă-n plapumele întinse până-n ochi, râzând și spunând povești, înghesuiți coate-n coate, cu viața încinsă în obraji și-n ochii calzi.
Să plouă… Cu fulger! Cerul să se-aprindă în culoare stridentă, pâlpâind ca un bec dându-și ultima suflare. În noapte, să lase umbre nedorite în perete, născând povești noi, șoptite…Read More »
Plimbare neplănuită pe stradă, cu mâinile înfipte în buzunare, că-i iarnă-n calendare.
Chgabriela's Blog 