Fii simplu!


Privește drept. Simplu. Unde doare? În frunte? În piept? În privire? Taie puțin din suprafața închegată de așteptare fără răspuns. Se vede mai bine? E-o mică piatră între ochii tăi și inimă. Ți-a crescut dioptriile cu mult, de când îi lași greutatea să-ți întunece bătaia simplă a pulsului în iubire nu direcționată, ci atotcuprinzătoare, pentru ceea ce deja este, fără să ceri.
tumblr_me6oldPJBS1qcef46o1_500
Ascultă! Fără umbre. Unde bruiază? În buze? În gânduri? În celălalt? Mai deschide puțin urechea dreapta. Știi tu! Aia care nu ascultă, ci doar aude cum trece viața în puls, fără scop, fără putere. În tine se aude limpede. Auzi? E vocea care liniștește inima când îi crește bătaia pentru nimicuri condiționate. E cald în tine. Ia un loc și ascultă-te. E bine când nu strângi atâta praf pe margine de suflet, fără rost.

Iubește! Nu singular, nu strâmt, nu indecis. Iubește lumina de dimineață, ploaia care spală, bucuria revederii în îmbrățișare, simplitatea unui cuvânt pe care poate îl așteptai fără să știi. Iubește măruntul și grandiosul și șterge din umbra așteptării oarbe. E limpede sufletul dimineața, când nu ai apucat să-l strângi în masca cunoscută, așa-i? Iubește și uită. Trăiește. Pentru că fiecare secundă în care simți binele, e una pe care ai reușit să o câștigi, nu să o pierzi.

Ascultă! Iubești?

Advertisements

Ochii închiși


M-am trezit cu ochii închişi. Nu ştiam să-i deschid, pentru prima dată. Era ca şi cum, după ce m-am născut, dintr-o prea mare iubire, am uitat să învăţ să privesc. Mă mulţumeam cu cerul roşiatic al ochilor mei, închişi, privind neputinţa oarbă de a fi prea slabă pentru a suporta lumina. Şi apoi, ai venit tu, mi-ai mângâiat bărbia şi am simţit nevoia să deschid ochii, ca să nu explodez. Pentru că, uneori, dacă nu privești adevărul în ochi, te pierzi. Încet, ca o lumânare care nu știe să crească, de unde s-a topit.il_570xN.412922446_189p

Am încercat să vorbesc cu dinții strânși. Cuvintele îmi erau încleștate în buze, incomod. Era ca și cum mama mi-ar fi zâmbit primele litere, ținându-mă în brațe, iar eu am uitat să învăț să vorbesc. Mă mulțumeam cu literele din mine, închise, pe care le ascultam tăcut, simțindu-mi neputința mută de a fi prea slabă pentru a suporta cuvinte. Și, apoi, ai venit tu, mi-ai zâmbit, chinuindu-mi obrazul cu degetele, și am simțit nevoia să îți spun, ca să nu pierd. Pentru că, uneori, dacă nu spui adevărul la timp, mori. Simplu, ca un secret îngropat în locul cel mai ascuns din lume, de care nimeni nu mai vrea să-și amintească vreodată.

M-am împiedicat, încercând să aud. Urechile îmi erau închise, ca o sticlă cu dop de plută. Era ca și cum, când m-am născut, am uitat să-mi ascult urletul, încercând să-și facă pentru prima dată loc în lume, Mă mulțumeam să-mi simt bătaia inimii, mișcare incomodă și insistentă, prea slabă pentru a asculta neputințe. Și, apoi, ai venit tu, mi-ai pus mâinile pe urechi și mi-ai cântat o poveste. Iar eu am simțit nevoia să ascult, ca să nu taci. Pentru că, uneori, dacă nu asculți iubirea care trece la timp, te descompui. Repede, ca o poveste ascultată în grabă, pentru că nu e timp să o înveți, când te grăbești spre nicăieri.

M-am trezit cu inima goală. Pulsul bătea în gol, fără țintă. Era ca și cum, după ce am luat prima gură de aer, am uitat să învăț să iubesc viața. Mă mulțumeam să trăiesc comod, conștientă de fiecare gură de aer controlându-mi plămânii Și, apoi, ai venit tu și m-ai luat în brațe. Iar eu am simțit nevoia să cresc, doar ca să nu te sperii. Pentru că, uneori, dacă nu iubești la timp, mori. Deodată, ca după o furtună din care nu știi să ieși întreg la fel.

M-am născut. Am deschis ochii. Mi-am simțit pulsul. Am urlat de bucurie. Am zâmbit. Mi-ai zâmbit. Și am învățat să iubesc.

Din ochi


images
Când te privesc,
Îmi controlezi
Simțurile.
Ochii tăi
Îmi prind genele
În fiecare mișcare
Pe care o scobești,
Natural,
Din oase
Și carne.

Când mă privești,
Culorile
Se diluează
În ochii tăi
Și
Nu mai există
Albastru,
Decât în tine,
Pentru că
Ții cerul
În vârful pleoapelor
Deschise.

Când ne privim
Nu mai există
Sfârșit.
Cum nici început
N-a fost
Vreodată
În afara
Noastră.

Fereastra absentă


Am închis ușa cu forța furiei de toamnă tulbure, cu sufletul micșorat de frig și neputință. O cameră închisă, cu colțurile adânci, mirosind a mucegai ascuns și a umezeală parfumată. Pereții verzi erau scunzi, atât de scunzi, încât dacă întindeam degetele, atingeam tavanul cu palmele, ca și cum aș fi susținut cerul cu toată forța trupului. Doi metri în stânga, schițând o etajeră lată, cu baza subțire, îndoită ușor de greutatea cărților roase de timp, trei metri în dreapta, desenând un pat îmbrăcat albastru și un tablou fotografiind o fereastră deschisă, cu perdeaua în vânt.

Respiram rar, profund, încercând să păstrez în plămâni libertarea oxigenului plutind în aer, cu miros stătut de bețișoare parfumate. Mă strângeau pereții-n cărămidă veche. Cel mai mult îmi lipsea zgomotul, târșâitul roților de mașină pe șosea, lătratul câinilor nimănui, cerșindu-și bucata de pâine, strigătul copiilor în spatele blocului, cu picioarele luptând pe șotroane. old wall and floorRead More »

Iroseli


images
Există întotdeauna
O privire irosită
Pe niște ochi
Care nu știu să vadă.
Cu cât te apropii
Mai mult,
Cu atât mai repede
Privesc
În altă parte.
Iar,
Când ajungi să privești
Din nou
Spre alți ochi,
Privirile irosite
Pe ochii orbi
Îți împiedică,
Viziunea,
Puritatea primului contact,
Dăruirea.Read More »

Seninătate


Ai privit vreodată seninătatea în ochi? Are fruntea lată, cu gândul ciuruit în ridul fin uitat în linia pielii, vorbind despre ceva ce-a fost odată o luptă. Zâmbetul e firesc și simplu, ca o poveste din două rânduri calde, unind două buze, familiar. Fiecare cuvânt, de o simplitate tocind filosofii aspre fără efort, sapă în suflet bucurii ascunse, iubiri atât de lucide și clare, încât ustură, prin simpla lor prezență. Iubiri senine, săvârșind logici fără radical, în are 1 + 1 fac 1, fără întrebare.Flower_Eyes_by_EmilyScherz_largeRead More »