Se mai nasc minuni
Peste pământ:
Cu ochii calzi
Și buze strânse
Abia respirând
Viață
În secunde.
Se mai nasc minuni
Printre lacrimi:
Cu trupul mic
Și mâini deschizând suflete
Abia descoperind
Aerul
În palme.
Se mai nasc minuni
În zâmbete:
Cu perfecțiune-n obraji
Și suflet nepătat
Abia simțind
Inima
Mamei.
Bine ai venit în lume, frumoasă Eliana!
Nu există
Niciodată.
Așa cum nu există nici
Timpul,
Decât în noi.
Te privesc
Iar între noi
Se deschid vieți
Cu ochi de copil.
Și-i veșnicie
În orice joacă sinceră
Pe trotuarul din față
Și
Pe genunchi roșii
De cărămidă,
În șotroane.
Read More »
Teamă.
Copilăria și-a bătătorit
Bocancii
Pe spatele meu.
Pielea nu mai surâde
Soarelui,
Fără cremă protectoare,
Oasele nu mai sar
Peste elastic,
Numărând,
Iar
Buzele nu mai zâmbesc
La superlativ.
Timpul îmi găurește
Pleoapele
Când le închid,
Îmi zbârcește pielea
Din obraz,
Îmi scutură iubiri
Din mâini,
Bătrâne.
Mai bine învăț
Să cresc
Mică
De Crăciun.
Și
Să dau calendarul
Înapoi
Când „moare” timpul
La cumpăna
Anilor.
Știai că
Pe fiecare om,
Indiferent de suflet,
Plutește un înger?
De acolo și dorința
Inepuizabilă
De a zbura.
Măcar în vis.Read More »
Colecționez:
Ochi de copil,
Zâmbete asortate
Și câteva mii de iubiri,
Pentru amestec.
Le pun la uscat
Pe sârma de pe balcon,
Acoperită de generații
Cu sentimente trecătoare,
Presate de plastic lucios
Înnegrit de intenții
Și ani.Read More »
Scad. Când o să cresc mică, o să iau cu mine toate drumurile pe care n-am alergat, de teamă să nu fiu luată-n râs. Oamenii mari nu aleargă. Pășesc simplu și egal pe trotuar, admirând sunetul pantofilor pe piatră.
Read More »
Am ochi de celofan:
Se scutură de priviri,
Ca de ciocolata mamei,
Din tavă.
Am buze de acadea:
Se lipesc de cuvinte,
Ca de-o bomboană nouă,
În ambalaj.Read More »
Vocea mamei pe hol, matinală. Trezire somnoroasă din așternuturi uitate, cu același miros, galben. Târâire productivă până la bucătărie și mămăligă întinsă-n fasole bătută, sub ochii întrebători ai mătușei. Zâmbet de satisfacție, farfurie biruită. Miros de cafea proaspătă, „cărbuni” cum repetă unchiul la fiecare înghițitură. Râsete și sorbit indiferent din cana neagră, că-i bună…
Mărunțișuri de bucătărie, îndoite cu amintire și doze perfecte de accent moldovenesc primitor. Miros acru de sarmale fierte și cald de pâine abia coaptă. Bună dispoziție. M și Petrică înghesuiți în ușă cu fiecare încercare de a ieși din casă. Lipicioși.
Plimbare prin ploaie sub o umbrelă scurtă. Scop atins. Mesaje zâmbitoare, chinuite de virtual și ironie. Frumos în cuvinte și intenții. Întrebări… Drum spre casă, înfrigurat în sandale. Picături înflorind pe garduri și petale.
Colivă întinsă cu-o lingură nespornică, lipind buzele de plăcerea gustului. Nuci bătute, ciocane peste degete, că așa știu eu că se face bine… Un miez sacrificat la fiecare nucă tânără. Copilărie.
Scufiță în drumul bunicii, alungând puii strecurați pe sub poartă, râzând. Chip cald în zâmbet cunoscut, citind o carte veche, fără ochelari. 92 de ani în suflet tânăr. Săruturi pe obraz și povești: „Ai slăbit, draga bunicii”.
Contradictoriu pe tema clasică: „soia” și „s-o ia”… dar n-are cine.
Fugă la deal, fără suflu. Miros de flori de seară agățate-n gard. Șlapi uzi. Zâmbet de mămică nouă, copil superb dormindu-și zilele scurte în vise de Natalie. O minune.
Pijamalele galbene și somn în perspectivă. Scris din suflet, că de aia este. Acasa mea cu miros de pâine.
PS: 2 minute de amintire:
Nu știu să număr ani. Rămân mereu în urmă, trăind la nesfârșit câte o clipă, în agonie pripită, nefiltrată, comodă visului. Divorțez de realitate și uit că cifrele au valoare în riduri, deși sufletul folosește de mult timp creme anti-îmbătrânire și are ani puțini, respirând infinitul cu poftă, necuprins.
Read More »
Să plouă… Lent… Cu miros de flori de cireș și praf. Cald, mângâind pielea însetată. Cu soare, pentru ca sfârșitu-i tăcut să se piardă-n curcubeu.
Să plouă… Cu ropot! Ritmic, muzical, dansant, în melodie neștiută, colorat în sunet și în iarba deodată vie pe trotuare.
Să plouă… Cu tunet! Zgribuliți și cu părul ud mirosind a ploaie, copiii să se-ascundă-n plapumele întinse până-n ochi, râzând și spunând povești, înghesuiți coate-n coate, cu viața încinsă în obraji și-n ochii calzi.
Să plouă… Cu fulger! Cerul să se-aprindă în culoare stridentă, pâlpâind ca un bec dându-și ultima suflare. În noapte, să lase umbre nedorite în perete, născând povești noi, șoptite…Read More »
Chgabriela's Blog 