O mie și-o inimă

Buzele tale
Nu vorbesc mult.
Se închid rotund
Sau în colțuri
Drepte,
Zâmbesc
Și-și prind
Caraghios
Plinul
În bezea.
Uneori
Tac
Iar buzele mele
Nu știu
Să le citească,
Dar un cuvânt din tine,
Sincer,
Cântărește mai mult
Decât o mie
De cuvinte
Care nu știu
Să spună.

Ochii tăi
Nu privesc mult.
Își înclină
Genele
În jos,
Cu timiditatea
Văzului necopt,
Își ridică
Sprâncenele,
Mirat,
Când mă joc
Și le-ncerc puterea
În „neclipit”,
Ochi în ochi.
Uneori
Uită,
Iar sufletul meu
Nu știe
Să-i citească,
Dar o privire din tine,
Sinceră
Cântărește
Cât o mie
De ochi
Care nu știu
Să spună.

Inima ta
Nu bate grăbit.
Își numără
Pulsul
Egal,
În seriozitate
Matematică,
Crește
Repede
Când mă apropii
Și îmi caut
Cuib
Înăuntru.
Uneori
Se odihnește,
Iar pulsul meu
Nu știe
S-o citească,
Dar jumătate
Din inima ta
Sinceră
Cântărește
Cât o mie
De inimi
Care nu știu
Să iubească.

Advertisement

Apropie-te

De aici,
Buzele tale
Se văd mici.
Apropie-te.
Ochii mei sunt slabi
Și nu știu să privească
Dincolo de buze,
În sărut.

De aici,
Mâinile tale
Se văd departe.
Apropie-te.
Trupul meu e slab
Și nu știe să simtă
Dincolo de brațe,
În îmbrățișare.

De aici,
Ochii tăi
Se văd închiși.
Apropie-te.
Privirea mea e slabă
Și nu știe să privească
Dincolo de ochi,
În suflet.

De aici,
Inima ta
Se vede strânsă.
Apropie-te.
Emoția mea e slabă,
Nu știe să spere
Dincolo de puls,
În împreună.

De aici,
Sufletul tău
Se vede plin.
Apropie-te.
Iubirea mea e simplă,
Nu știe să se-nghesuie
Dincolo de trup,
În eternitate.

Cel puțin două

Aș vrea
Să-mi cunoști ochii.
Am cel puțin două
Perechi.
Una pe care o port
Când e soare
Și
Lumina dă pe dinafară
Sub gene.
Alta când cuvintele
Nu mai știu să vorbească
De prea multă tăcere
Împărțită.

Aș vrea
Să-mi cunoști mâinile.
Am cel puțin două
Perechi.
Una pe care o port
Când e rost de îmbrățișare
Și
Iubirea dă pe dinafară
În simțuri.
Alta când degetele se frâng
De prea multă absență
Împărțită.

Aș vrea
Să-mi cunoști buzele.
Am cel puțin două
Perechi.
Una pe care o port
Când bucuria explodează
Și
Sărutul își caută
Împlinirea.
Alta când neputința le lipește
De prea multă iubire
Neîmpărțită.

Aș vrea
Să-mi cunoști sufletul.

Pe de rost

Să bem o cafea,
Cu degetele de la mâna dreaptă.
Cu stânga,
Să ne ținem de umeri,
Ca și când niciodată
N-am fi fost două bucăți
Separate
De humă.

Ia!

Mai ia puțin din mine.
E destul!
Ia din ochi.
Am unul bun
Și unul mai puțin
Copt
În privire.
Să nu se strângă
Prea multe rebuturi
Pe marginea
Genelor.

La timp

Ceea ce nu spui
La timp
Nu spui
Niciodată.
Pentru că niciun gând
Nu se mai naște
Vreodată
La fel.

În schimb,
Ceea ce nu iubești
La timp,
Moare.
Își împachetează
Buzele
Pentru alte săruturi,
Mâinile,
Pentru alte îmbrățișări,
Sufletul
Pentru altă jumătate.
Ce nu iubești
La timp
Îți putrezește
Mai târziu
În moalele inimii,
Iar
Golul din urmă
Nu se șterge
Decât
Cu altă inimă.
Întreagă.

Pentru că
Nicio iubire
Nu moare
Vreodată
La fel
Cum a început.

(N-)avem

Da,
Avem cute pe buze
De prea multe cuvinte
Spuse in van
Pe o durere.
Avem ochii mari
De privit suflete
Pe gaura cheii,
Cu sprânceana mică
De teamă
Să nu se apropie.
Avem mâinile grele
De strâns degete
În pumn,
La fiecare piatră.

Noapte bună!

Noapte bună:
O mână pe degete,
Încâlcind emoții,
O buză pe buză
Sărutând înserări,
Un obraz pe pernă,
Alintând visuri
Și-un gând târziu
Pe-un sentiment adormit
De distanțe.

Noapte bună:
O stea pe fereastră,
Luminând neputințe,
O urmă confuză
De nostalgie-ascendentă,
O geană pe nas,
Surâzând conținuturi,
O zi încărcată
Legănând amintire
Și-o noapte difuză
Pe-o pleoapă visândă
De inevitabil.

Te-aș

Te-aș mai căra puțin
În mine.
Dacă te las,
Îți pierd buzele
Și
Nu-s altele mai bune,
Să m-adune.

Te-aș mai simți puțin
În mine.
Dacă plec,
Îți pierd ochii
Și
Nu-s alții mai frumoși,
Somnoroși.

Ca-n viață

E simplu:
Ca un nod strâns de 10 ori
În jurul propriei esențe,
Ca o vorbă disecată în litere
Și ecouri,
Ca un drum copleșit de praf
Și curburi aleatorii
Peste inimi stoarse
Și gânduri înghesuite
Pe pervaz.