Pentru că-mi doream de mult timp să am o casă nouă, vă aștept cu drag pe noul meu website: Bassermania :). Ușa e deschisă! Hai să stăm la o cafea, la povești și la multe cuvinte.
Category: poezii
Despre neputință
Ce e greu de înțeles
E cum sufletele
Se încuie;
Își amintesc
Doar
Ce le-a zgâriat
Suprafața,
Și prea puțin
Ce le-a întregit
Vreodată
Ființa.
Ce e greu de înțeles
E cum se uită
Îmbrățișările,
Bucuriile,
Sinceritatea
Momentelor simple,
Cafeaua cu lapte
Și râsetele calde
Cu priviri
Înțelegând priviri.
Ce e greu de înțeles
E de ce
Se încuie
Sufletele
Cu țintă pe singura umbră
Care le-a acoperit
Nevoia de iubire,
Când iubirea
Nu ar trebui să fie
Condiționată
De obstacol,
Ci de lumină.
Ce e greu de înțeles
E de ce
Sufletele
Se ascund
În întuneric,
De teamă
Că drumul
Nu va mai fi drept
Vreodată,
După o singură
Piedică,
O singură
Lacrimă.
La mulți ani, iubire!
Suntem mereu împreună. Cu tâmplele lipite și mâinile încleștate într-un „mână-n mână” stereotip, dar atât de real ca frumusețea care doare la prima vedere. Suntem exemplul viu al dorului fără absență, pentru că mi-e dor să-l știu aproape chiar și când e lângă mine. Aproape acasă, în aceeași cameră la locul de muncă, ne petrecem orele zâmbind peste ecrane și împărtășind momentele de cafea, în clipe de respiro ale unui birou prea închegat în formalitate.
Îmi e scut. Când cedez, îmi ridică aripile și-mi limpezește ochii prea apăsați de întâmplare. Se copilărește în cântec și gesturi de suflet frumos și-mi încântă zilele, încăpățânat în încercare. Mă topește în privirea lui albastră și-mi aprinde obrajii, chiar dacă pretind că-i cunosc deja fiecare mișcare. O singură oră departe se simte ca o durere subțire, ca atunci când zgârii suprafața unui întreg prea obișnuit să fie complet, în încercarea de-a despărți conținuturi.
Are mâinile calde. Îmi plac degetele lui indiferente la anotimpuri care-mi strâng talia în plimbări de seară și pumnii mereu înghețați sub 25 de grade. Serios în privire, obrajii-i cedează ironia în glume pe care nu le înțeleg, din prima, niciodată. Îi răspund ironic, în fraze care nu-și gasesc locul în context și ne amuzăm fiecare de gluma lui, fără să uităm să râdem împreună în încercări de deslușire.
Ne știm aproape de când cerul ne-a strâns lumea-n sac, apropiindu-ne ochii peste un buchet de trandafiri portocalii, împachetați în hârtie verde. Și îi datorez toată lumea asta frumoasă din care n-aș putea crește vreodată întreagă fără el.
La mulți ani, iubire cu privire albastră! Îți urez veșnicie în sufletul tău frumos și binecuvântare. Să nu uităm niciodată să ne purtăm anii, împreună, în bucuria de-a ne ști mereu aproape, mereu iubind.
Trece timp
Trece timpul pe ceas,
Cu hotărârea unor aripi
Prea aproape de țintă,
Fulturând
Aerul zdrobit
De întâmplare.
Trece timpul prin ochi,
În rid de zâmbet
Pe marginea pleoapei,
Și gene
Cărunte,
De grabă.
Trece timpul prin mâini,
Împerecheate de teamă
Și-o iubire
Ce crește
Din degete
În inimi.
Trece timpul prin buze
Grăbind săruturi
În pas alert,
Tocit
De poveri
Și vis.
Trece timpul prin inimi,
Cu ritm de puls
Alertat de poveste,
Prea repede,
Prea departe,
Prea mult.
Neîntâmplate vise
Suntem un bruiaj
De doruri
Cântând la nesfârșit
Despre neîntâmplate
Vise,
Nepurtate
Iubiri.
E atâta neputință
În aripile mustind
A mucegai
Și praf,
Încă neatinse.
Dacă am ști
Câtă minune
Se deschide
Împreună cu aripile
Atât de frumos desenate
Din suflete,
Când ne doare
Pentru prima oară
Lumina
Prea puternică
A ochilor deschiși
Spre viață,
Nu ne-am mai plânge
Niciodată,
Neputința.
Am urca
Spre unde dorurile
Nu mai știu să doară,
Doar să spere,
Să creadă,
Să iubească.
Și ne-am deschide
Aripile
În sfârșit
Spre lume,
Spre noi
Înșine.
Numărătoare
Dacă ne-am putea număra
Gândurile
Am ști
Că trăim atâtea vieți,
Încât e păcat
Să ne plângem
De minutele care
Se scurg.
Ce minune
E fiecare pas,
Fiecare culoare,
Fiecare mișcare
A mâinilor
Și a inimii,
Fiecare iubire
Din care învățăm
Să trăim.
Dacă ne-am putea număra
Secundele
Am ști
Că nu există om
Care să fi trăit
Puțin
Minunea de a fi,
Chiar dacă
Pleoapele
S-au închis
Mai devreme
Sau
Mai târziu.
Unele clipe
Sunt atât de absorbite
De miracol
Încât curg
În suflete
Pentru veșnicie.
Te pierzi
Fiecare minut
Are in el
Bucuria vieții.
Dacă îl pierzi
În grija secundelor strâmte,
Uiți să respire
Minunea
Și
Te pierzi.
Fiecare inimă
Are în ea
Puls de nemurire.
Dacă o strângi
În pumnul căderii,
Uiți să iubești
Minunea
Și
Te pierzi.
Fiecare iubire
Are în ea
Frumusețea cerului.
Dacă o pătezi
De obstacol și umbră,
Uiți să trăiești
Minunea
Și
Te pierzi.
Crez
Fetelor,
Dumnezeu nu e un trend
Înfășurat strălucitor
În jurul gâtului,
Când vă purtați sufletele
Pe tocuri.
Dumnezeu se poartă
Smerit,
Cu ochii simpli,
Fără zorzoane
De neînțelesuri
Și neatinsuri,
Conversate la cafea
Și țigară.
Dumnezeu e firesc
Și
Nu crește-n bloguri,
Metafizici concurente
Și adaptări de modă,
Ci în ochi de copil
Și aripi deschise.
În sufletele în care
Încă mai e loc
De iubit.
Infinit
Suntem atât de diferiți:
Tu cu aripi înalte
Și subțiri,
Eu cu aripile
Late
Și scurte.
De n-am învăța
Să ne
-mbrățișăm
În zbor,
Ne-am prăbuși
Pe marginea lumii.
Suntem atât
de diferiți:
Eu cu vorbe închegate-n
Speranță,
Tu cu tăceri peste
Zgomot.
De n-am înv
ăța
Să oprim
Literele arse
Înainte de-a spune
Ne-am răni,
Nesfârșit,
Buzele plânse.
Suntem atât de diferiți:
Tu cu inima-n scut
De teamă,
Eu cu inima largă
De vise.
Dacă n-am învăța
Să iubim
Înainte de luptă,
Ne-am risipi
Viața
Fără să trăim
Vreodată…
Infinitul.
În om
Se coboară-n lut,
Cu picioarele frânte
Și obrajii stinși.
Fericirea
Își întinde lumina
În noroi,
Pentru a ridica inimi
Spre cer.
Își zdrobește mâinile
Pe lemn
Și sufletu-n oțet.
Cerul
Se apleacă
Pentru a înălța aripi
Din luturi.
Se stinge lovită
Frumusețe de cer,
Cu glas de pământ,
Cioplită-n cuie.
Minunea
Se aprinde
Din humă.
Un paradox imens
Din Dumnezeu în om
Spre
Dumnezeu.