Îndreptar


large
Mai îndreaptă puțin
Drumul.
Lărgește-i marginile
Strânse
Și
Usucă
Noroiul
Din pașii scunzi.

Mai coboară puțin
Drumul.
Așează-i mijlocul mai
Drept
Și
Odihnește
Sufletul
De-urcușuri.

Mai netezește puțin
Drumul.
Șterge din obstacol
Cu ispită
Și
Vindecă
Iubirea
De uman.

Mai îndreaptă puțin
Drumul,
Doamne!

Advertisements

În brațe


d216740dec98e7341bd7efe6476704b7
Hai să nu mai stăm
Pe tușă.
Să luăm iubirea
De mână
Și
Să alergăm
În mijlocul vieții.
Să ne orbească
Întâmplarea
Necunoașterii,
Să închidem ochii,
Forțat
Dar, apoi,
Să-i deschidem
Din nou.
Să îndrăznim
Să privim
Dincolo de ceea ce
Este deja
În urmă.

Hai să ne luăm
Inima
În brațe:
Tu pe a mea,
Eu pe a ta.
Cu mintea am simțit destul.
Și să pășim
Pe drum
Împreună:
În hopuri,
În cădere,
În zbor.

Iar,
Când or obosi
Inimile
De bătut,
Să adormim
Cu mâinile pe pământ,
Știind
Că n-am tocit
Marginea vieții,
De teamă,
Ci
Am alergat
Mereu
Spre mijloc,
Neuitând
Să ne ținem
Sufletele
În brațe.

Aștept


Citesc. În minte mi se înghesuie gânduri labirintice, cu profunzimea ecuațiilor din care nu pot ieși logic, pentru că am uitat variantele de rezolvare de mult timp, de când unu cu unu făceau doi, fără explicație.

Simt. Și nucleul, și flacăra, și dumnezeirea. Labirintul se pierde într-o liniște la care visez. Nu e pace în gând, tocmai pentru că sunt prea multe conexiuni într-o iubire care e, întotdeauna, mai luminoasă când e simplă. O retușez, o completez, o trăiesc intens, până uit de orice ar putea să-i păteze nucleul, împărțirea, rotundul.large

Privirea se încețoșează, când e praf. Se adună din lucruri mărunte, ciopârțite și strivite în suflet, până se depun într-un strat gros de distanță. Nu e loc de suflet în suflet. E preț de bucurie pe care nu o putem primi, până nu ne regăsim compleți, fără grija zilei de mâine. Trăiesc o iubire care mistuie. Atunci când nu e cuvânt, când nu e speranță, când nu e drum cunoscut.

Nu există diferență completă între noi. Noi ne pierdem în zâmbetul lor. Ei se pierd în privirea noastră. Raționarea prea intensă a cauzelor și a motivelor nu duc decât la înmulțirea întrebărilor atât de prezente într-un labirint cu prea multe căi. Drumul e unul. Până nu ne întâlnim pe același, nu mai suntem noi decât în perspectivă.

Nu știu. Întrebările vin. Răspunsurile pleacă. Din ecuațiile pe care am început să mi le refuz, sufletul lui e încă întreg, fără pată. Pentru că sentimentul e defectiv de singular.

Scriu. Și-n fiecare cuvânt construiesc drum. Până nu se mai vede, de prea multă inimă.
Pentru că nimic bun nu se câștigă fără luptă. Aștept.

Piatră


Se spune că orice poveste e încâlcită-n zmei și mume, că nu poți să ajungi în rai, dacă nu treci pe tărâmul celălalt, că nu poți salva prințesa din turn, dacă nu ai curajul să-ți iei inima-n dinți și să lupți, cu buzduganul de fier descoperindu-ți drumul.

Ce nu se spune, însă, e că lupta nu se duce numai în povești, ci așteaptă la cotiturile realității, când privirile caută comori, pe care le simt ca merit fără impas, nu ca rezultat al unei spade bine ascuțite.
images
Suntem oameni. Privirile nu sunt întotdeauna limpezi. Se încarcă nu numai de optimismul luptei, ci și de eșecul neputinței. O privire absentă când trebuia să fie „la timp” se transformă în alte mii de priviri neputincioase. O tăcere întreruptă se traduce în alte tăceri neașteptate. O vorbă dureroasă înmulțește sufletul de mii de cuvinte care taie acolo unde ar trebui să mângâie. Nu știm să ne calculăm privirile, tăcerile, vorbele. Pentru că atracția de a fi uman, de a ne umple celulele de probleme și gândurile de stres, e prea puternică, atunci când sufletul așteaptă leac, nu tăiș.Read More »

(N-)avem


the_sin_X___the_world___by_devllaa
Da,
Avem cute pe buze
De prea multe cuvinte
Spuse in van
Pe o durere.
Avem ochii mari
De privit suflete
Pe gaura cheii,
Cu sprânceana mică
De teamă
Să nu se apropie.
Avem mâinile grele
De strâns degete
În pumn,
La fiecare piatră.Read More »