Calcul

Se plânge lumea

Ca nu e loc pe pământ

Pentru oameni,

Că e înghesuit

Și strâmt

Și cald.

Hai să ne iubim

Câte doi.

Cu obrajii lipiți

De obraji

Am aerisi pământul,

Matematic.

Și ar fi,

Mereu,

Mai mult loc

Pentru oameni,

Pentru iubit.

N-au existat

Oamenii n-au existat.

A existat un pământ
Fără pată,
Scăldat de bucurie
Și lumină.

Oamenii n-au existat.

A existat o voce
Caldă,
Fără început și
Fără sfârșit.

Oamenii n-au existat.

A existat o iubire
Copleșitoare,
Infinită
Și răscolitoare.

Iar,
Din iubirea prea mare
Pentru frumusețea
Și bucuria
Fără sfârșituri,
Au crescut,
Apoi,
Oameni,
Care să zâmbească,
Să îmbrățișeze
Și
Să dăruiască
Din simplitatea
Divină
A minunilor pământului.

Oamenii s-au născut
Din iubire
Și
Nu iubirea
Din oameni.

Ce-ar zice?

Dacă ai avea cerul
În palma dreaptă
Ai scutura oamenii
De suflet,
Etalându-ți comoara
În fiecare pas.
Ai privi
Cu ochi trecători
Tot ce-ai reușit
Să aduni
În ani
Și ai uita
Că cerul
Nu se strânge
În degete de pământ.
Ce-ar zice Dumnezeu
Dacă i-ai purta lumina
Într-o lampă
Stricată?

Pământ

Oamenii cresc din pământ,
Firesc.
Unii au rădăcini
Puternice:
Trăiesc intens,
Mult,
Cu picioarele lipite
De lut
Și fața spre soare,
Respirând viață
Prin pori.
Când anii trec
Și rădăcinile își pierd
Din elasticitate,
Ploaia le putrezește
Esența
Și oamenii își respiră
Ultimele seve
Până devin
Una cu pământul.

Pământul pătrat

Dacă n-ar fi
Pământul
Rotund,
Ne-am întâlni
La margine de drumuri.
Am povesti
Pe o limită trasată
Din pământ
Și suflet
Despre tot ce ne desparte
Dintr-un capăt
În celălalt
Al lumii.

Poate că

Poate că fiecare rotund
Are în el o urmă
Pătrată.
Un loc în care să-și adune
Cercul
Din gânduri,
În care să prindă rădăcini,
Cu priză la viață,
În care să-și plângă
Infinitul,
Pe coate.

Poate că fiecare pământ
Are în el o urmă
De om.
Un loc în care să-și transforme
Forma
În fond,
În care să crească rod,
Cu suflet cald,
În care să-și adune
Neputința
Pe ani.

Poate că fiecare iubire
Are în ea o urmă
De limită.
Un loc în care să se oprească
Emoția
Pe genunchi,
În care să uite gândul
De rotundul pătrat,
În care să-și strângă
Pământul
În brațe,
Până crede din nou
În sine.

Trecătoare

Trece pasul pe val
Și nisipul pe mal.
Trece gândul pe dos
Și durerea prin os.
Trece viața pe băț
Cu otravă-n ospăț.
Trece visul prin ochi
Și puterea-n deochi.
Trece suflet prin piei
Și iubirea prin clei,
Acuzând dumnezei.

„Primăvăresc”

Investesc primăveri
În cuvinte, tăceri
Și emoții:
Frigului îi pun mănuși
De gard viu,
Vântului îi lupt curajul
Cu sită de soare
Iar ploii îi topesc mirosul
În umbrele de floare,
Mată.

Vând primăveri
Dimineața, la amiază
Și seara:
Iernii îi curm non-culoarea
Cu patimă verde,
Zilei îi cumpăr credința
Cu zâmbet nou
Iar norii îi dau ieftin
Pe două vorbe bune,
La timp.

Vărs primăveri
Pe pământ, în aer
Și pe ape:
Pământului îi scad astenia
Cu muguri pe creangă,
Aerului îi strâng inodorul
Din boarea-nfloririi
Iar apelor le port schimbarea
În gânduri copile,
Pe valuri.

Bate ceas

Îmi bate ceasul peste gând,
Mă strânge-un dor de nemurire
Și-i frig pe mâna ta subțire.
E rece-n gând
Și în pământ…

Îmi bate ceasul în ureche,
Mi-e albă veghea de popas
Și-i goală vocea ta – pripas.
E stinsă veghe
În ureche…

Îmi bate ceasul în privire,
E greu în suflet de-ntâlniri
Și-i plină tolba de iubiri.
E mult în fire
Și-n privire…

Ce-ar fi dacă?

Ce-ar fi dacă
Ți-aș descânta o ploaie?
Ți-ai răsturna și tu noroiul
În lutul ud
Până s-ar confunda:
Același pământ,
Aceeași formă.
S-ar lustrui păcatele
De vină…