Dacă ai avea cerul
În palma dreaptă
Ai scutura oamenii
De suflet,
Etalându-ți comoara
În fiecare pas.
Ai privi
Cu ochi trecători
Tot ce-ai reușit
Să aduni
În ani
Și ai uita
Că cerul
Nu se strânge
În degete de pământ.
Ce-ar zice Dumnezeu
Dacă i-ai purta lumina
Într-o lampă
Stricată?
Dacă ai primi
Toată iubirea
Pe care o aștepți
Într-un suflet mic,
Te-ai opri
Și ți-ai pune zâmbetul
La gard,
Până s-ar plictisi
Oamenii
De fericirea ta.
Ai uita
Să-ți construiești
Drumul spre veșnicie,
Simțind c-o trăiești
În riduri și cuvinte.
Ce-ar zice Dumnezeu
Dacă i-ai refuza nemurirea
Pentru un minut
De viață?
Dacă ai fi
Exact cine ți-ai dori
Să fii
Ce sens ar mai avea
Viitorul?
Mai bine luptă
Să nu fii orb
Când ai ochii
Prea deschiși
Pentru realitate,
Prea închiși
Pentru veșnicie
Și fii
Pentru ceilalți.
Raiul nu se câștigă
Din fericirea
Pe care o aduni,
Ci,
Întotdeauna,
Din cea pe care
O împarți.
Vin si tot revin la poezia aceasta a ta… si ma urmaresc cuvintele tale… raiul – fericirea pe care o imparti altora… Raiul – a fi prezent acolo unde e nevoie de tine, as adauga eu.
Multumesc, Gabriela, din toata inima pentru raspunsurile din printre-randurile tale!
Cu tot dragul, Oana 🙂 Ma bucura mult ca pot imparti din randuri cu tine.