Frumusețea
E atât de relativă,
Dragul meu.
Peste 40 de ani,
Din pielea fină,
Va rămâne
Căldura,
Din ochii sprinteni
Culoarea,
Din buzele pline
Sărutul,
Din mâinile elegante
Îmbrățișarea,
Din picioarele înalte
Mersul împreună,
Din obrajii netezi
Urma zâmbetului,
Din inima vioaie
Bătaia
Mereu împărțită
La doi.
Frumusețea
E atât de adâncă,
Dragul meu,
Dacă înveți
Să nu mai vezi
Trupul
În afara sufletului.
Dacă înveți
Să iubești
Dincolo de ani,
Dincolo de carne,
Dincolo de tine,
Până dincolo
De poveste.
Să scriem o poveste:
Cu mâinile mele,
Cu îmbrățișările tale.
Din stângăciile
Degetelor mele
Și firescul
Căldurii tale
Va ieși,
Sigur,
O minune,
Fără piedică.
Să scriem un roman:
Cu mintea ta,
Cu inima mea.
Din rațiunile
Luptei tale
Și visul
Ochilor mei
Va ieși,
Sigur,
Un best-seller
Fără egal.
Să scriem un suflet:
Cu zâmbetul tău,
Cu buzele mele.
Din farmecul
Inimii tale
Și crezul
Rugii mele
Va ieși,
Sigur,
O iubire
Fără sfârșit.
Ne-am întâlnit
Pe-o jumătate
De suflet.
Ne era teamă,
Atunci,
Să vorbim
Despre întreguri.
Era devreme
În inimă
Și s-ar fi speriat
Ochii
De prea multuri.
Am crescut,
Apoi,
Din jumătățile rămase,
Lipindu-ne
Cu fiecare cuvânt,
Cu fiecare rod,
Cu fiecare popas.
Acum,
Ne purtăm întregul
Puțin dezordonat.
Ce suflete
Când cresc
Până devin unul
Nu se pierd
Un pic
În atâta minune?
Vom coborî
Odată
Din nori
Și vom prinde rădăcini:
Tu în mine,
Eu în tine.
Și ce frumoasă
Va fi povestea
Când vom ști
S-o trăim
Ca dar:
Minunea noastră
De pus în ramă,
Cu zâmbet trăit
În fiecare clipă
Din
„A fost odată…”
Știi copilul ăla
Zăpăcit
Care te aștepta
Seara
La o gură de cafea?
Încă te așteaptă.
Doar că a pus
În ceașcă
Dor,
Putere,
Speranță
Și un pic
De Dumnezeu.
Atât cât să
Nu orbească
Lumina revederii
Și ochii tăi
Calzi.
Știi cuvintele alea
Multe
Care îți scuturau
Urechile
Prea de dimineață?
Încă vorbesc.
Doar că au pus
În litere
Inimă,
Minte
Și un pic
De cer.
Atât cât să
Nu împovăreze
Spatele
Pe care-l ținem drept
Împreună.
Știi povestea aia
Frumoasă
Care îmi adormea
Genele
Când râdeai?
Încă trăiește.
Doar că rața
E acum un suflet
În care a crescut
Încă unul:
Cu bucurii,
Cu tristețe,
Cu drum întortocheat
Și final fericit.
Ca după lupta
Din tărâmul celălalt.
Știi speranța aia
Amăgitoare
Care ne deschidea
Inimile
În bucurie?
Încă luminează.
Doar că a pus
În rețetă:
Stropi de realitate,
Cu distanțe,
Cu pași înainte
Și înapoi,
Ca într-un dans
De viață
Din care nu ieșim
Până nu ne topim
În iubire.
Mereu.
Ea iubește cu ochii. Și-i aprinde în privirea lui. De fiecare dată când clipește, sub întunericul fiecărei gene, îi e teamă să nu piardă lumina poveștii pe care o trăiește ca pe un miracol. Iubește complet, cu sufletul întreg, în umbră, în bucurie, în strângerea mâinilor care se despart și se-ntâlnesc din nou, din neputința de a fi departe.
El iubește distins. Tăcut. Îi dedică priviri pe furiș, când nu e țintit de obrajii ei, căutând răspunsuri. O iubește cu mintea, pe analiză SWOT, cu accent pe oportunitate împărțită. Îi iubește dedicarea, aproape dependentă, și-i refuză întregul, din teamă ca povestea să nu-și găsească sfârșitul prea devreme. Pentru că viitorul se strânge în trecut convins de o nouă încercare. Poate… definitivă.
Ea iubește cu mâinile. Îi caută ochii, obrajii, degetele, stârnindu-le dedicarea în mângâiere timidă. Își încuie trecutul într-un cerc întunecat, din care refuză lecția. Pentru că fiecare om, își zice, merită încredere, merită șansa de a-și defini viața în dumnezeire, într-un drum care poate înflori la fiecare pas.
El iubește în balans. Își strânge sufletul sub povara ofertei de a fi mintea poveștii. Îi aduce gândul din nori pe umeri. O alintă, dar o lovește în cuvânt. Pentru că ea refuză realitatea, în ideal complet, în care strălucește.
Ea iubește cu ochii închiși. El iubește cu ochii deschiși. Iar, sub privirea lor, se construiește, din distanță, drum comun. Pe-o poveste aproape… completă.
Dacă întind mâinile
Până la capătul pământului
Și nu te ajung
Ochii mi se închid
În aerul gol
De tine.
Când stăm spate
În spate
Infinitul moare
Pe urma buzelor
Care nu se ajung
Să povestească.
Tu privești spre munte,
Eu spre mare.
Cum să ne împletim
Gândurile
Fără intersecții?
Întoarce-te,
Iubitule,
Să strângem răsăritul
În palmele
Unite,
La mare,
La munte
Și-n toate locurile
În care n-am fost
Împreună.
Încă.
De-ar trece timpul
Cu viteza gândului
Aprins
De întâmplare.
De-ar fugi,
Întețit de vântul schimbării
Așteptate.
Apoi,
În brațele tale,
Să se oprească
Visul,
Întregindu-și clipa.
O veșnicie doar:
Cât țin sufletele noastre
Împreună.
De s-ar topi
Așteptarea
Cu puterea focului
Mistuind povara
Nefirescului,
De-ar dispărea,
Subțiată de dorința cuprinsă
În ochii tăi.
Apoi,
În zâmbetul tău
Să se vindece
Dorul,
Din copilăria gestului.
Pentru totdeauna:
Cât ține tinerețea
Sufletelor lipite
În poveste.
Văd.
Nu mai răsare ziua
Din apusuri,
De când exiști,
Lumina se strânge
În ochii tăi
Dimineața,
Când
Sub privirile tale
Cresc oameni,
Așa cum
Altădată,
Se dilua întunericul
În răsărit
Timpuriu.Read More »
Trei rime se-nghesuiau
Pe-un vârf de limbă.
S-au luptat
Strâns,
Au adunat consoane,
Au scăzut vocale,
S-au agățat imperativ
De „tu și eu”
Și
Au căzut învinse
De propria lor vină,
Căci,
Niciodată,
Două lucruri
Nu pot suna la fel
În povestea noastră:
Una.Read More »
Chgabriela's Blog 