Să stăm de vorbă


Doamne,

Zâmbește-mi în apus

Și hai să stăm puțin

De vorbă:

Despre ochii fără priviri,

Zâmbetele fără ecou

Și mâinile fără îmbrățișări,

Adunate mormane

Pe străzi

Și blocuri de hârtie

Cu bulină roșie.

 

Apoi,

Ținundu-mi sufletul în palmă,

Spune-mi că e ușor

Să trăiești

Chiar dacă nu sunt:

Bani de rată,

Covrigi în cozi de câini,

Aripi deschise

Din luturi

Închegate în oameni.

 

E ușor,

Pentru că respiri în mine

Iubire și timp

Pentru toate:

Tic

Tac.

Advertisements

A iubi


362e4b71e17f7cad95a0ec080f8e706e.jpg

Iubirea nu e

O ciocolată

Cu lapte

Sau un o privire deschisă

Peste o masă rotundă

De cafenea,

Nu e un zâmbet împărțit

La colț de stradă

Sau o mână obișnuită

Să strângă alte

 

 

Mâini,

Nu e un buchet de flori

Întins de jenă

Cu o cutie de bomboane.

 

Iubirea e

Întotdeauna

Mai mult decât gesturile lăudate

Pe ecrane:

 

E atunci când te trezești dimineața

Și știi

Că orice vei face în noua zi

Va fi

Întâi

Pentru celălalt.

 

 

A renunța la tine

Pentru a-ți câștiga

Sufletul.

 

Ne grăbim


aglomeratie.jpg

Ne grăbim:

Să mâncăm mic dejunuri

Cu aroma de birouri

Aglomerate.

 

Ne grăbim.

Alergăm pe drumuri înghețate

În drum spre aceleași

Locuri.

 

Ne grăbim

Să respirăm aer,

Într-o competiție acerbă

De a trăi.

 

Ne grăbim

Să adunăm comori

Cu mâinile închegate

Pe bancnote.

 

Ne grăbim

Să citim horoscoape

Prevestind fericiri

Așteptate.

 

Ne grăbim

Să cumpărăm lucruri

Pentru a acoperi

Goluri.

 

Ne grăbim

Până uităm

Să iubim.

 

 

 

 

Răceală


1f357204f9a2cf44c60345c3d9a49b0d.jpg

Am luat o bucată de nor

Și ne-am acoperit ochii.

Era nevoie

De geană închisă

În amestecul ăsta aleator

De birouri și șervețele

Răcite bine

La aer condiționat.

 
Apoi,

Am aprins soarele

Și l-am rugat să se-ntindă

Mai tare.

Era nevoie

De căldură topindă

În frigul ăsta lipit

De fulare, paltoane

Și buze uscate

Pe cana de ceai.

 

La sfârșit,

Când soarele și norii

Au obosit,

Ne-am strâns în brațe.

Era nevoie

De iubirea ta

În aglomerația asta

De șervețele reci

În cuvinte răgușite.

 

Și lumea s-a oprit

Rotundă

Să ne admire

Nemurirea.

 

 

 

 

 

 

 

Cu colindul?


Primiți? O să-mi îndes inima într-o carte mică, albastră, cu suflet de iesle plină și desene cu magi și-o să vă cant despre copilărie dragă și zâmbete înghețate la ferestre. O să vă prind obrajii în bucurie vie și povești despre greruri încolțite-n țurțuri și despre vocea născută în paie, cu ochi de cer și suflet de jertfă.

Hai, primiți? O să vă povestesc despre dorul profund de casă și mirosul de portocală strânsă sub unghii și râsete de nuci în colind. O să vă amintesc despre mama și tata așteptând magia iernii în îmbrățișarea din poartă și sufletul dezgolit sub cruce. O să vă cânt sacadat „prin nămeți și ger, cu papuși de șier”, strângând în brațe toată bucuria așteptării; nu a cadoului de sub brad, ci a iubirii care dăruiește dincolo de material și lume.

Primiți? O să vă împart din Crăciunul care nu se simte niciodată la fel. E, uneori, rece, știm, pentru că uităm ce așteptăm și pentru ce luptăm, pentru că umanitatea noastră nu poate cuprinde minunea cu ochi limpezi și suflet curat. Alteori, e vie și caldă, ca o bucurie aprinsă brusc, din lumina inimilor care se apropie, mai mult ca niciodată. O să vă amintesc de frigul din odaia sufletului singur și de mâinile care nu întotdeauna au pe cine să îmbrățișeze, care așteaptă colindul vocilor de la ușă cu mărunții pregătiți de cu toamnă. Despre darul care nu se uită, ci se încheagă în suflet și crește într-o lume mai bună.

Primiți cu colindul? O să mă copilăresc și o să mă împart și o să simt Crăciunul! Cu dor, cu bucurie, cu obraz roșu de copil fericit, care a desfăcut bomboana din pom pe furiș. Pentru că sărbătoarea asta e despre minune, lumină și jertfă. E despre iubirea fără cuvinte, dar simțită profund sub căciulă, sub fular și sub straturile multe de „om” crescut din minune: în suflet.

 

SMS


În timp,

Iubirile se cizelează

În cuvinte.

Din “te iubesc-uri” colorate

Și inimi pe marginea foii,

Din doruri cu lacrimi

Și îmbrățișări strivinde

Pe revederi cu ceasuri

Mereu în așteptare,

Se strânge esența

Binelui de a iubi

Dăruind

Din tine.

 

Un mesaj scurt,

Cu accent pe litere,

Înseamnă o poveste.

Ai grijă de tine, îmbracă-te bine. E frig și vânt afară și-o să-ți plouă pe ochelari. Aștept să ne vedem acasă la o îmbrățișare. Te iubesc.

Rezumat în două cuvinte

Esențiale,

Care povestesc

Despre o lume

Întreagă,

Simplă,

Împreună:

(SMS)

„Iubire, plouă”.

 

 

Timpuriu (sau mai târziu)


Ce bine că trece timpul

Prin noi.

Fără pleope lăsate

Și voce tremurândă,

Nu ne-am aminti

Să trăim

Cât încă mai curge sângele

Prin vene.

 

Ce bine că trece timpul

Prin noi.

Fără așteptarea-ntâlnirii

În emoții crescânde

Nu ne-am grăbi

Să iubim,

Cât încă mai doare distanța

Dintre inimi.

 

Ce bine că trece timpul

Prin noi.

Fără dorul acut

Atât de zdrobit

În minutare

Nu am alerga

Spre celălalt

Cât încă mai sunt ore

De iubit.

 

Ce bine că trecem

Prin timp.

Fără mâinile-n riduri

Strânse în mâini,

Nu am mai simți

La fel de mult,

Cât încă mai sunt

Brațe

De cuprins,

Buze

De vorbit,

Inimi

De iubit.

 

Ce bine că trece

Dumnezeu

Prin noi.

 

 

 

Dragă Moș Nicolae


Îmi ești drag, cu ochii tăi blânzi, ușor mustrători când uităm de bine. Ne amintești să fim copii, cu dorul în inimi și gustul de biscuiți din cizme adânc pătruzând în papile. Ai atâta suflet, încât nu poți să nu-l împarți, măcar în bucuria asta vie de a ne lustrui pantofii în fața icoanei tale.

Suntem mici și mari, cu poverMos-Nicolaei și ani, cu zâmbete calde sau ascuțite de drumuri. Dar nu putem să nu ne umplem inimile de frumusețea darului – nu a celui primit, ci a celui învățat să-l împărțim cu mâinile întinse sau zâmbetul furiș de după ușă.

Ne înveți să fim oameni pentru oameni, să uităm de ceea ce ne desparte și să închegăm ceea ce ne apropie. Și nu, nu e vorba de portocala cu miros de Crăciun sau de ciocolata desfăcută-n grabă. Ci de darul din dar, care construiește raiul, de iubirea simplă în gesturi mici, care ne fortifică inimile spre mai mult cer.

E frig afară și vântul ne cântă-n temelii cu viteză de iarnă grăbită. Sub stelele aprinse, să scârțâi în pași bătrîni și la fereastra noastră. Să ne spui o poveste și să uiți nuiaua meritată un pic mai departe de portocalele proaspete și jeleurile colorate.

Pentru că, Moșule drag, mai mult decât orice, suntem copii azi și nu ne bucură nimic mai mult decât o poveste frumoasă, despre lumină și cald și ghete lustruite la fereastră. Lasă-ne îmbrățișarea magiei și o iconiță mică de purtat în suflet: a chipului tău, zâmbind în fața rândurilor de pantofi munciți pentru o din ce în ce mai râvnită copilărie.

Vineri


Screen-Shot-2013-11-06-at-1_30_05-PM
Obosesc gene
Cuprinse de Ene,
Obosesc buze
Șoptind despre muze,
Obosesc cești
Ciobite-n povești,
Obosesc vise
Pe pleoape întinse,
Obosesc munți
Urcând gându-n frunți,
Obosesc ploi
Strivite-n noroi.

Obosesc.

Rămas bun


156902_10150131749373084_1785618_n
Rămâi cu bine, suflet drag,
Ştim, mâine e aproape…
Din clipele ce curg şirag,
Ne-apasă timpu-n pleoape
Şi nu vedem, cum peste noapte,
Atâtea suflete-n lumini
Se-atrag.

Rămâi cu bine, dor de toamnă.
E frunză coaptă-n gânduri…
Din ochi atâtea inimi toarnă
Lacrimi ciobite-n rânduri
Şi nu simţim iubirea-n rană
Zidind în inimi cer
Din scânduri.

Rămâi cu bine, zâmbet viu.
E dor în timp şi-n rugă…
Din anul scund, pe mai târziu,
Alţi ani vor trece-n fugă
Şi vrem ca lutul ruginiu
Şi-n noi să-nvie raiuri
Din sicriu.

Rămâi cu bine, suflet bun.
Ştim, cerul e aproape…
Tu ne aşteaptă peste drum,
Cu ochi senini în pleoape
Şi Domnul va croi-n ajun
Şi pentru noi
Din lut şi ape
Drumul bun.

Rămâi cu bine, suflet drag.
Pe mâine.
Rămas bun.