Tăceri


superthumb
Sunt tăceri care
Cântă
Și tăceri care
Dor.
Din fiecare,
Însă,
Sufletul crește
Mai întreg.

Oamenii n-au fost făcuți
Pentru cuvinte,
Ci pentru tăceri.
Pentru că tăcerile
Nu mint.
Cuvintele spun
Mai puțin,
Oricum…
Și ce rost am avea
Fără adevăr?

Numai


9159040461_032346e8eb_z
Pentru fiecare
Cuvânt
Pe care-l spui,
Eu spun o mie
De cuvinte.
E un dezechilibru
De litere
Între noi.
Dar cine a spus
Că numai cuvintele
Vorbesc?

Pentru fiecare
Zâmbet
Pe care mi-l trimiți,
Eu desenez o mie
De zâmbete.
E un balans
De zâmbete
Între noi.
Dar cine a spus
Că numai zâmbetele
Apropie?

Pentru fiecare
Îmbrățișare
Pe care mi-o dai,
Eu dau o mie
De îmbrățișări.
E un gol
De îmbrățișări
Între noi.
Dar cine a spus
Că toate îmbrățișările
Sunt la fel?

Pentru fiecare
Iubire
Pe care o taci,
Eu vorbesc o mie
De iubiri.
E un concurs
De iubiri
Între noi.
Dar cine a spus
Că există iubiri
Mai mari,
Sau mai mici,
Mai multe
Sau mai puține,
Când toate iubirile
Adevărate
Nu se pot calcula,
Cântări,
Sau număra
Vreodată?

Pentru că iubirile
Nu se nasc și
Nici nu mor
Odată cu oamenii,
Ci doar trec
Prin suflete,
Binecuvântând,
Și cresc:
Din bunătate,
Din dăruire,
Din jertfă,
Din mâinile care
Se strâng
Fără să mai știe
Să plece
Vreodată.

Scris


849142
Ți-am scris:
Pe bilețele,
În mesaje,
În căsuțe vocale,
Pe mâini,
Pe buze,
Într-o poezie,
Într-o poveste,
Dimineața
Și seara,
Pe zâmbet,
În ochi,
Din căprui
În albastru,
Într-un cântec
Colorat pe voce
Copilărească,
Într-un desen
Naiv,
Pe fiecare centimentru
Pătrat
De distanță.
Ți-am scris
Peste tot.

Iar tu
Te-ai întors
Și ai zâmbit.

Atât.
Fără cuvinte,
Mi-ai scris
Direct
În suflet.

(N)-al meu


images
Nu mă certa
Când port
Ochii triști.
Dacă mă încearcă
Sufletul
În priviri
Pe care nu pot să le curm
E pentru că
Îmi pasă.

Nu mă certa
Când nu spun
Nimic.
Dacă nu știu
Să răspund
Cu prea multe litere
E pentru că
Simt
Până unde
Cuvintele
Nu mai au loc.

Nu mă certa
Când nu te strâng
În brațe.
Dacă nu am
Îmbrățișări
E pentru că
Îmi lipsesc
Jumătățile
Mâinilor tale.

Nu mă certa
Când nu știu
Să iubesc.
Dacă nu pot
Să îți spun
Cât contezi
E pentru că
Nu există cuvinte
Atât de puternice
Încât
Să știe
Să nu moară
Niciodată.

Chiar dacă
Sufletul
Întreg
Nu mai e
De mult
Al meu.

E când


tumblr_m4mflcTRuK1r08qs8o1_500
Încă o zi
Care nu are nevoie
De cuvinte.
Cel mai frumos
E când
Nu mai e nimic de spus
Și
Nu pentru că n-ar mai fi
Litere
Care să ajute
Ci pentru că
E prea mult suflet
Deodată
De simțit.

Și nu mai e
Loc
De cuvinte.

Absență


tumblr_ltd57sGwwb1qlq17vo1_500
Nu știu cum se face
Că nu pot să scriu
Când trăiesc.
Pauzele
Se strâng
Pe zâmbete,
Nu pe litere.
Și,
Când râd,
Literele se ondulează
Pe degete,
Se comprimă,
Se joacă,
La fel ca privirile tale
Pe obrajii mei.
Nu-i loc
De cuvinte
Potrivite
Când trăiesc
Din ochii
Și buzele tale.

(Non)dreptatea mea


untitled
Tăceri programând
Cuvinte,
Litere smulse
Din suflet închegat,
Vocale arzânde,
Silabe senine,
Înțelesuri niciodată
La fel,
Gest amplu,
Sinceritate surprinsă
În rid adânc.
Asta e omul
De când își așează
Ancora
În pământ,
Până o
Ridică.

Nu-i lua puterea,
Strigând,
Nu-i lua credința,
Înfruntându-l,
Nu-i strange inima
În pumn,
Pentru dreptatea „ta”.
Ceea ce rămâne
Din două suflete
Vorbind pentru sine
Sunt urmele de pumn
Din cuvinte
Și
Felul în care n-ai ascultat
Înainte să spui,
N-ai fost,
Înainte să faci,
N-ai iubit,
Înainte să judeci…

Pierdut cuvinte. Le declar nule.


tumblr_m61i41Z4ve1r60zhwo1_500_large
M-am pierdut
Puțin.
Prin lume,
Prin suflete împărțite
În corpuri împodobite
Cu ochi frumoși,
Atât de frumoși
Încât,
Când nu-i privești,
Dor.

M-am pierdut
Puțin.
Prin locuri,
Prin magia pădurilor
Încă verzi,
Prin geamurile-n ramă
Albă
Și prin ușile deschise.
Atât de departe,
Încât,
Când nu le stai în prag
Doare.

M-am pierdut
Puțin.
Prin mine,
Prin celulele înviind
Adevăruri,
Prin mâinile prinse
În mâini,
Prin iubirile crescând
Iubiri
În fiecare ochi,
Până mi-am pierdut
Suflul,
Cuvintele,
Emoțiile,
De prea mult suflet câștigat
Deodată,
Pe milimetru pătrat
De viață.