Teoria nunţii ca-n poveşti


Nu toate poveştile frumoase încep cu “a fost odată”. Unele poveşti încep brusc şi cald, ca o răsuflare adâncă îngropată în trandafiri portocalii şi emoţie pură. Încep urcând rapid, pe o pantă veselă în care mâinile ajut mâini să se caţere, să parcurgă, să alerge spre o bucurie atât de vie, încât doare puţin descoperirea inimilor.

Povestea noastră e despre legământ şi zâmbete fireşti. Începe cu o noapte lungă, suferind a emoţie, tremur şi veghe. Se scaldă-n puterea dimineţii visânde şi a mâinilor elegante în sfârşit descoperind mâini, ca soţ şi soţie. Continuă în frumuseţea coroanelor acoperind minţi care caută să zboare dincolo de acoperişul unei biserici vorbind despre ceruri, şi în privirea pe furiş a ochilor care vor fi mereu acolo să te aştepte. DSC09711

Drumul nostru începe cu promisiunea de a nu uita începutul, de a-l creşte dincolo de piatră şi de umeri gârboviţi. E despre iubirea care nu condiţionează, nu cere, nu spintecă. E despre acceptare a bucuriei de a fi suflare de cer, cu gust de pământ, lipit în sufletele care ştiu că o să se poarte, pe faţă, pe dos, în obstacol şi linişte. E despre acceptarea nesfârşitului într-o lume îndrăgostită de sfârşituri.

Ne bucură cântecul, cuvintele şi fiecare gest din sufletele dragi care ne protejează iubirea cu priviri calde. Gândurile copleşesc gânduri, versurile curg, muzica simte. E nuntă scăldată-n frumos, al bucuriei de a fi împreună pentru zidirea unei singure vieţi din două suflete. Simţim frumuseţea şi Dumnezeul inimilor pline. E o minune să fi ajuns aici, în atâta lumină şi bucurie a întâmplării.

Florile vorbesc despre toamnă, zâmbetele roiesc a începuturi. Iar noi, îmbrăţişând fiecare emoţie, ne purtăm iubirea plină, ştiind că, după ani de drum şi picioare obosite, după ce plinul se scurge puţin prin rândurile rărite de inimi, vom avea încă temelia puternică a binecuvântării zilei care ne-a unit.

Mulţumim pentru iubire. Mulţumim pentru poveste. Nunta noastră “ca-n poveşti” rămâne scrisă într-un prezent continuu pe care ni-l dăruiţi cu atâta emoţie.

Să rămânem iubind!

Advertisements

Firesc


6a00e54fc6096f88330128778da345970c-800wi
Nu mă întreba
De ce scriu
Despre iubire.

Întreabă-te
De ce nu scriu
Despre ură.

A scrie despre iubire
E firesc.
E ca atunci când
Respiri
Și zâmbești,
Pentru că a început
O zi nouă
Și trăiești.

Ura alungă
Cuvintele
Din suflet
Mai jos,
Spre resturi de pământ
Și efemer.

Nu te întreba
De ce scriu
Despre frumos.

Întreabă-te
De ce nu scriu
Despre urât.

Urâtul nu există
Decât în spatele
Ochilor,
Când,
În loc de lumină,
Rămâne întuneric,
Înăuntru.

A scrie despre frumos
E simplu.
E ca atunci când
Și ultima urmă
De noapte
E acoperită
De zăpadă
Și știi
Că nu există loc
În care să nu fie loc
De frumusețe
Încă neatinsă.

Nu te întreba
De ce scriu
Despre iubire.
De ce scriu
Atât
Despre tine.

E firesc.

O știm


images
C-am fost frumoși, o spun fără tăgadă,
Și-acum suntem, dar parcă mai bătrâni,
Căci ne-ndoim de tot ce-ar vrea să creadă
Inimi aprinse-n zâmbete din vini.

C-am avut totul, o știu și-o spun, iubire,
Și-acum avem, dar parcă nu luptăm,
Căci tot ce-avem se pierde în gândire,
Când calculăm, în loc să ne vedem.

C-am fost un suflet, o văd fără lentilă,
Și-acum mai suntem, dar parcă ne oprim,
Căci ne e greu din umbră în lumină
Să recunoaștem că încă ne iubim.

C-am fost iubire, o strig din dinți și buze,
Și că mai suntem, o urlu în cuvinte,
Numai de-ai vrea să crezi în inimi, fără scuze
Și să luptăm distanțe-n înainte!

Prezent


3627777
Omul frumos
E
Cel care simte,
Nu cel care arată.
Demonstrațiile
Strică
Din sinceritatea
Trăirii.

Omul frumos
E
Cel care ascultă,
Nu cel care vorbește.
Vorbitul
Îndoaie
Din sinceritatea
Sentimentului.

Omul frumos
E
Cel care iubește,
Nu cel care caută.
Căutarea
Uită
Din sinceritatea
Prezentului.

Omul frumos
E
Cel care
Simte,
Ascultă,
Iubește.
Prezent.
Pentru că sinceritatea
E defectivă
De trecut
Și de viitor.
Nu există
Decât la timpul
Prezent.

Dacă


Cele mai multe momente le pierdem. Viața e o înșiruire de șanse. Ne agățăm, deseori, de cele care luminează puternic, pentru contrast, pentru felul în care am arăta în ambalaj, când ne privesc ochii curioși de pe stradă.
images
Și nu deschidem, aproape niciodată, pachetele mici, care înfloresc discret, pe marginea drumului.

Pierdem zâmbetele străinilor din metrou. Prea concentrați pe culoarea podelei sticloase și pe sunetul discordant al șinelor strivite.

Pierdem mâna întinsă a copilului care vrea să cunoască noutatea. Prea focusați pe ecranul cu butoane care traduce un dor silabic, fără emoție simțită în sărutul pe obraz.

Pierdem inima deschisă a celui care așteaptă. Prea obișnuiți să luptăm pentru sine, pentru vraja din vârful muntelui, spre care țintim.

Pierdem lacrima aprinsă pe obrajii durerii. Prea concentrați pe bucuria pe care ne-o dorim singulară.

Pierdem iubirea adevărată, care se înghesuie într-un pachet mic, scrijelit de încercare. Prea adormiți de noutatea unui ambalaj puternic, strălucind în nuanțe de așa zise iubiri, încă nedescoperite.

Pierdem totul. Pășind fără urmă. Fără speranță. Fără copilărie în ochi. Fără Dumnezeu.

Familiaritate


Voce caldă în buze ample – cireașă neagră. Ochii adânci, cu sprânceana blondă și plinul verde, pătat cu albastru și galben, subtil. Din gene, i se scurg povești neterminate iar obrajii alintă zăpezi fără culoare, alb. Gândul i se prelinge în cuvinte, repede, cu accent minor de altădată suceveancă. Trupul e firav, ca o zi de odihnă neterminată. Oasele mici, pasul pragmatic, țintind fără greș idealuri optimiste.292090_10150296417382707_7663210_nRead More »

Suflete


Unii oameni pierd suflete. Trec pe lângă ele distrați, mestecând cuvinte grele despre viață, așteptând revelații care nu mai vin. Se scurg puțin câte puțin în agonie și scad din ei definiția bucuriilor perpetue, a frumuseții care există suav, deloc strident, în fiecare pas, ca un dat care trebuie luat de mână ca să înflorească, să încântetumblr_lbsos85gEE1qeglkbo1_500_largeRead More »