Să te știu zâmbind

Mi-e dor să te știu zâmbind. O faci adeseori în vis, alergând pe scările de lemn, abrupte, spre camera ta, mică, dar plină-ochi de cărți și voie bună. În vis ochii îți sunt aceiași, fără rid încă, puternic verzi și dragi,  iar obrajii-s slabi, dar plini de viață și de bucurie.

Mi-e dor să-mi spui să vin să te mai văd, s-o iau pe Irina-n brațe și să ne uităm la filme HD cu setea unor ochi perfecționiști în imagine și voce. Să-mi povestești, mândru, de minunile tale, toate trei, mereu cele mai frumoase și iubite, prin ochii tăi. Să te bat pe umeri și să-ți ironizez deciziile bune, insistând, în glumă, pentru a nu știu câta oară, că “n-aș fi crezut că o să ajungi așa vreodată”. Iar tu, să te uiți la mine, după ochelari, și să-mi reproșezi, ironic: „adică, ce vrei să spui cu asta”?

Mi-e dor să te simt aproape. Să-mi iei sufletul în palmă și să-mi analizezi căderile și alegerile proaste. Să nu știi să-mi răspunzi cum ar simți nevoia confuză a unei fete mereu îndrăgostite de „cine nu trebuie”, dar să-mi răspunzi mereu corect, cu tăișul unei ironii de frate mai mare: „LASĂ ASTA!”.

Mi-e dor să-ți aud vocea mihocească din spatele ușii, când, pentru a nu știu câta oară, îmi lungesc vinerile pe canapeaua voastră, cu un pahar de vin în mână și bucurie în suflet. Să insiști să nu adorm cumva la ora 11, pentru că torrentul nu e gata încă și ai un film „tare” la copt, mereu cu săbii și eroi de lupte, așa cum ne-ai tot obișnuit, de când ne luptam în drum cu săgeți și tăișuri de lemn și tablă.

Mi-e cel mai dor, totuși, să crești odată cu mine. Să-ți admir firele albe din barbă și expresivitatea ochilor calzi, în cearcăne cunoscute de savant mereu scriind peste nopțile albe. Să te țin la curent și să-ți spun, fericită, că am găsit iubirea pe care mi-o negam înainte. Să-ți spun că îmi construiesc drumul pe urmele tale, în bucuria unei familii care crește, în fiecare zi, într-un suflet mai mare. Să știu că ești acolo, chiar dacă nu vorbim în cuvinte.

Mi-e dor să-ți spun la mulți ani și să-ți simt jena de suflet cu un an mai mare: „Mersi, măi!”. Apoi să-ți scoți artileria copilărească din suflet și să faci din ziua ta un prilej de sărbătoare cu râsete și amintiri din copilărie. Să te văd alintându-ți minunile, pe care le ții în brațe și să te simt fericit, chiar și atunci când ciondănești doi ochi verzi pentru că nu-ți stă părul cum trebuie.

Mi-e dor să fii, nu numai în suflet, iubire.

Advertisement

La mulți ani!

De când învață să zâmbească, cu ochii lipiți de păpușa cu ochi albaștri și de sufletul mamei, își zidește încet frumusețea, cu genele în vânt și putere în umerii mici. Se construiește frumos, cu vocea caldă și bucuria de a purta în chip moștenirea femeilor dintotdeauna: gingășie, frumusețe, putere, sacrificiu, credință.

Calcă ușor pe urmele fiecărei zile, crescându-și aripile, pe cât de grele, pe atât de înalte. Învață că locul ei în lume e să ridice, să cuprindă și să iubească, mai ales când nu e merit de iubit. Pentru că iubirea ei va construi oameni din pietre și va deschide suflete spre lumină.

Uneori îi e greu. Își șterge lacrima în colțul mânecii, neuitând să zâmbească apoi, eliberată de povară. Pentru că nu uită să creadă, dincolo de durere și să lupte, dincolo de obstacol.  Sensibilă și de o naivitate cuceritoare, crede în frumusețea din fiecare om și uită de neputința ascunsă. în egală măsură, în fiecare. Iar asta o ajută nu numai să creadă, ci să și caute, să urce, să lupte, să mângâie.

Recunoaște minunea, din fiecare zi, și-și aranjează baticul sub barbă în fața icoanei, cu mâinile rugând. Mamă, ar putea duce la nesfârșit, pe lângă crucea ei, povara copiilor care i-au moștenit ochii și câte puțin din greutatea aripilor. Iubește imens, se descompune în fiecare durere, pentru ca apoi să se construiască, firesc, mai întreagă. Mulțumește pentru bucurie, fără să uite că, sub pașii grăbiți să ajungă, va fi mereu nevoie de putere, pentru munții pe care n-a învățat să îi urce încă.

Copil, mamă, bunică, în fiecare suflet de femeie e o sensibilitate care spintecă dincolo de aparență și un curaj care ridică umerii căzuți. La mulți ani, suflet de femeie  mereu frumos, mereu puternic, adunând bucurie-n zâmbet și-n aripi deschise. Să îți fie anul primăvară iar în suflet loc de iubire întreagă!

Primăvară-n fluturi

E dor de primăvară

Crudă

Pe obraji și buze.

 

Frunzele-și întind sevele,

Elastic,

În așteptare de soare

Și cald

Iar inimile

Se usucă

Și tremură,

Crescând fluturi

În pulsuri de iubiri

Renăscute.

 

E atâta dor de gingășie

În aer,

Încât nu mai încap

Nori

Peste bucurie.

 

Se coace-o primăvară dulce,

Cu miros de cireș înflorit

Și iubire înroșită

La soare.

 

Să fim primăvară

Cu suflet de femeie

Înnodând mărțișoare

În sacouri

Și zâmbind

Florilor de pe birou

Cum zâmbesc iubirile

Când se-aprind în fluturi.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mamei

La mulți ani,
Minune simplă,
Cu chip de mamă.
Mulțumesc
Pentru credință,
Pentru pași,
Pentru pedeapsă
Și zâmbet,
Pentru bucurie
Și încercare.

Mulțumesc pentru cafeaua
Cu lapte
Cu gust de copilărie
Și oala cu chinedle
Cu nucă
De revedere.

Mulțumesc pentru simplitate,
Pentru rugăciune,
Pentru frumusețe.

Mulțumesc pentru aripi.

La mulți ani, mamă!

La mulți ani, Ema!

Azi e despre minunea cu ochi verzi și zâmbet de primăvară timpurie. E despre obrajii care nu se-ndoaie decât în bucurie de revedere și inimă puternică. Azi e despre îmbrățișarea strânsă, de „ce mai faci”, lângă un „La mulți ani, frumusețe” și un sărut zgomotos pe obraz. E despre credința care nu moare, doar străbate ceruri spre aripi care veghează niciodată mai calde ca acum.

Azi e despre tine, draga mea. Nu știu să gătesc altceva decât cuvinte din suflet acum. Să nu uiți niciodată că ești bucurie în inimi. Să-ți păstrezi viu și cald zâmbetul de prințesă cu eșarfă întotdeauna verde.

Te iubim mult și te îmbrățișăm,

Semnat: o lume întreagă, în lung și lat, de oameni care ți-au invidiat măcar o dată ochii verzi când ți-au îmbrățișat sufletul.

Un an de suflet bun!

Vom păși înapoi. Ne vom împiedica de cioturi și ne vom opri. Va fi mai ușor, uneori, să mergem prin locurile deja cunoscute. Vom simți că e greu să ne strângem bagajul și să plecăm pe drumurile fără pași. Vom crede că stăm pe loc și vom calcula viața din timp, cu furie. Însă, bucuria cea mare nu e umanul care îndeamnă să călcăm pe urmele deja desenate pe cale. E siguranța că, oricum, vom merge și înainte.

Vom plânge. Ochii se vor scurge-n rid și în tristețea viselor neîmplinite. Un firesc disproporționat al motivelor și efectelor, care niciodată nu adună exact așteptările zidite-n avânturi. Ne vom așeza în genunchi și vom plânge. Însă, bucuria necunoscutului nu e obișnuința de a plânge, când visele se-ngroapă. E siguranța că, oricum, vom și râde.

Vom scădea. Ne vom lepăda de puteri, vom bloca din noi curajul și gândul care urcă ochii spre cer. Ne vom descărca de speranțe, crezând că, mai ușori, ne va fi mai simplu să urcăm. Vom urma modele de oameni care au reușit deja, uitând să ne regăsim propriul suflet în exemplul succesului văzut. Însă, bucuria noului an nu e în a sta în umbra viselor deja trăite, așteptând să nu mai scădem. E siguranța că oricum, vom și crește.

Vom uita. Ne vom așeza site pe ochi, încercând să nu mai știm. Vom neglija și binele, și răul, crezând că miezul nopții e-o clipă de undeva, în afara timpului, care merită trăită fără amintire. Însă, bucuria ceasului ce trece, nu e în uitarea anului care se stinge. E siguranța că, oricum, ne vom și aminti.

Vom pierde. Ne vom juca viața la pariuri, așteptând premii care schimbă vieți din senin, mizând pe zâmbetul care poartă noroc. Ne vom goli buzunarele și vom plânge. Dar, bucuria timpului ce vine nu e în miza unei vieți mai bune. E siguranța că, oricum, vom și câștiga.

Vom alunga. Ne vom sătura de oameni și îi vom tria, simțindu-ne sufocați de atenție, de cuvinte, de momente. Ne vom retrage în colț de suflet, unde încă e liniște. Vom renunța la suflete și ne va deranja zgomotul inimilor care își forțează intrarea în noi. Dar, bucuria clipelor în avânt nu e în a depărta oamenii ce sunt. E siguranța că, oricum, vom și iubi.

Să vă fie anul gând bun, început senin și mers drept. Să priviți înainte, fără să uitați să vă înclinați ochii și în sus. Să iubiți, chiar și când pare să nu fie loc de iubire. Fiți sinceri și nu uitați să fiți buni. Pentru că cele mai mari comori pe care le puteți aduna în noul an nu sunt cărămizile strânse și buzunarele umplute, ci oamenii pe care îi câștigați, iubirea pe care o creșteți, credința pe care o împarțiți.

Un an de suflet bun!

La mulți ani!

Românie simplă, cu țurțuri la geam, îngrămădită de suflete ghemuite și calde.
Românie cu miros de pământ brăzdat, cu Dumnezeu în suflet și inima largă.
Românie aprinsă de spiritul tânăr, cu poezie-n buze și revolta-n sânge, pentru mai bine.
Românie grea, în pas mic, dar sigur, cu puterea-n suflet, niciodată stinsă.
Românie mică, dar cu oameni mari, învățați să trăiască din muncă și haz de necaz.
Românie împodobită cu ochi de bătrâne, cu broboada peste căciulă și mâini crăpate de frig, bătute de sapă și trudă.
Românie-n credință încă prezentă, chiar și-n cruce grea peste umerii de multe ori goi, peste suflete de multe ori încercate.
Românie a neamului obișnuit să tacă, dar a cărui voce se-aprinde în „împreună”.
Românie simplă, cu zâmbetu-n buze și poezia-n suflet.

La mulți ani mai buni, mai drepți, mai împreună!

La mulți ani, copii!

Să scobim zâmbete în obraji. Cu cretă colorată, întinsă de mâinile unui copil pasionat, din trotuare până-n păr. Să desenăm ochi calzi sub frunți netede. Să-i strângem copilăros la colțuri, în riduri de expresie, natural, cu veselia adunată-n explozii de lumină.

Să unim mâinile-n joacă, sub aripile crescute odată cu sufletul: minuțios și sincer. Să exersăm îmbrățișările, fără teama refuzului, simțind cum ne curge-n puls iubire senină, pe care s-o împărțim odată cu pătrățelele de ciocolată primite cadou de la tati, de ziua noastră.

Să nu creștem. De sus, de unde privirea se înalță prea mult ca să vadă fidel, iubirile ajung mai greu la pământ. Să stăm în genunchi, în nisip, și să clădim gânduri în castele, iubind jocul care ne mărește sufletele și le adună-n cărări de pietricele, unde regatele noastre se unesc în bucurie.

Să alergăm. Să fugim de omul negru și să salvăm prințesele din turn cu bețele în mână. Să construim vise pe poduri fără lemne și să desenăm șotroane în fața casei, pe care să sară și mami, în dor de copilărie încă pulsândă.

Să nu uităm. Că suntem mici și firavi. Că avem vise mari și frumoase. Că înghețata cea mai bună e cea care se împarte. Că anii din viață nu contează mai mult ca viața din ani. Că iubirea se vinde în mâinile întâlnite în joaca de seară. Că aripile cresc doar când iubim ca niște copii și plângem cu lacrimi de crocodil când nu avem mâini de care să ne ținem la „Țară, țară, vrem ostași”.

La mulți ani, suflete mari!

Vouă

Cu umeri grei, cu zâmbet cald
Își joacă treburi la minut,
Iar seara, cu obrajii-n fard
Își vindecă din conținut
Îmbrățișându-te la gard,
Când vii,
Cu sufletul crescut.

Femeilor din fiecare suflet

Pe fiecare colț al lumii așteaptă câte o femeie. Unele au ochii aprinși, căutând schimbări în fiecare pas, cu bucuria-n zâmbet nou și-n privirile calde. Altele se proptesc de ziduri, obosite de așteptarea prea lungă. Își strivesc mâinile, frământând gânduri și emoții nesfârșite. Altele strâng în brațe copii cu zâmbete de aur, iubind mâinile mici îmbrățișându-le gâtul, în dependență atât de dragă, încât îl aduce pe Dumnezeu aproape.

Pe fiecare stradă, câte o femeie își plimbă emoțiile în pași, bucurându-se de soare și de brațul lui, atât de aproape, încât sentimentul se aprinde-n fluturi. Unele își strâng buzele, de prea multă tăcere, așteptându-și povestea care nu mai începe, de prea mult vis în prea puțină viață. Altele aleargă, respirând bucuria unei energii încărcate de primăvară, de sentimentul că totul se așează perfect în drum, ca un puzzle ale cărui piese se strâng cu fiecare pas.

În fiecare suflet, trăiește câte o femeie. Unele au păr lung și obrajii plini, altele au priviri înflăcărate și picioare slabe, altele au râsete caraghioase și corpul plin. Toate însă, încarcă sufletele pe care le locuiesc de o bucurie de viață fără de care oamenii n-ar exista la fel de frumos.

Vouă, femeilor diferite, cu zâmbete subtile sau largi, cu mersul încet sau alergat, cu suflete înghesuite sau mari: La mulți ani! Să vă fie primăvara după suflet! Plină!