Dragă moș Nicolae,


Te cheamă ca pe bunicul. Nicolae. Mi te-am imaginat mereu bătrân, cu barba lungă și privire mustrătoare, fără cuvinte. Așa sunt bunicii înțelepți: te privesc și înțelegi. În tăcere sau două cuvinte simple, care pun la punct. O nuia le rezolvă pe toate, oricum. Prin gest. Pleci capul în pământ și te rogi să nu mai faci, chiar dacă spui asta de câțiva ani încoace.

Suntem copii, moșule. Ne-au crescut riduri din prea multe gânduri și nuiele de care ne împiedicăm în pașii greșiți. Avem nevoie de darul de sub pernă sau de la ușă. Ne face să gândim frumos, să simțim bunătate și lumină. E pace când vii. Prin bucuria pe care ne-o aduci în ciocolata cu alune, care niciodată nu înseamnă doar ambalaj și gust, ci multă iubire. Părintească, prietenească, senină.
images
Ai chip de judecător, uneori aspru, alteori blând. Știi mereu să ne cerți, fără să ne superi, lăsând în urma darului colorat un strop de speranță, de jertfă, de bine primit. Ne molipsești de gustul darului din suflet, care nu cere nimic în schimb. Ne întoarcem la copilărie, la gestul cald al copilului care își împarte biscuitele pe jumătate ronțăit cu mama. Redevenim ceea ce am fost și uităm de atâtea ori să fim încă, în goana după necopilărie.

Știam eu de ce mi-ai fost mereu aproape de suflet. Mereu mă cerți și apoi mă alini. Tu și bunicul. „Țiganca de la Pătrăuți” nu-și uita lecția niciodată, dar o lăsa deseori în urmă, din prea multă grabă. Așa fac și acum. Nu-mi doresc dulciuri, moșule. Ci doar puțină speranță, în lecția pe care o primesc firesc, în teme pentru acasă, până trece din nou anul.

Să ne îmbrățișăm aripile azi. Moșul ne încarcă sufletele de puterea darului împlinit. Să împărtășim bucuria cadoului și a sfințeniei de a ne apropia unii de alții, de a fi mai drepți, mai buni. Să ne învățăm lecția nuielelor și să ne lustruim inimile și pantofii. Să nu uităm că „dar din dar se face rai”. Și-un suflet mai mare, mai blând, mai copil.

Să vă aducă Moșul loc în suflet. De cât mai multă iubire.

La mulți ani, copii!


Să scobim zâmbete în obraji. Cu cretă colorată, întinsă de mâinile unui copil pasionat, din trotuare până-n păr. Să desenăm ochi calzi sub frunți netede. Să-i strângem copilăros la colțuri, în riduri de expresie, natural, cu veselia adunată-n explozii de lumină.

Să unim mâinile-n joacă, sub aripile crescute odată cu sufletul: minuțios și sincer. Să exersăm îmbrățișările, fără teama refuzului, simțind cum ne curge-n puls iubire senină, pe care s-o împărțim odată cu pătrățelele de ciocolată primite cadou de la tati, de ziua noastră.
10345751_10201819421831702_1048319480856468159_n
Să nu creștem. De sus, de unde privirea se înalță prea mult ca să vadă fidel, iubirile ajung mai greu la pământ. Să stăm în genunchi, în nisip, și să clădim gânduri în castele, iubind jocul care ne mărește sufletele și le adună-n cărări de pietricele, unde regatele noastre se unesc în bucurie.

Să alergăm. Să fugim de omul negru și să salvăm prințesele din turn cu bețele în mână. Să construim vise pe poduri fără lemne și să desenăm șotroane în fața casei, pe care să sară și mami, în dor de copilărie încă pulsândă.

Să nu uităm. Că suntem mici și firavi. Că avem vise mari și frumoase. Că înghețata cea mai bună e cea care se împarte. Că anii din viață nu contează mai mult ca viața din ani. Că iubirea se vinde în mâinile întâlnite în joaca de seară. Că aripile cresc doar când iubim ca niște copii și plângem cu lacrimi de crocodil când nu avem mâini de care să ne ținem la „Țară, țară, vrem ostași”.

La mulți ani, suflete mari!

Irina


images
Copiii,
Înainte să se nască,
Știu să zboare.
Le place să privească
Oameni
De sus de tot,
Numărând zilele
Până-și vor primi
Trupurile în care să crească
Suflete,
Pe cadranul timpului,
Până la
Desăvârșire.Read More »

Copiii


Copiii te privesc în față și îți spun că ești urât. Că ai cute în jurul gurii sau ochilor, că zâmbești strâmb cu buza de jos, că ai nasul cârn și lung. Sinceritatea lor nu doare, amuză. Se prelinge pur printre gândurile tale despre tine însuți și te ajută să te re-recunoști în lume: cu defecte, uman, perfectibil. Meet_The_Rainbow_by_donjukiRead More »

Recapitulare


Recapitulare:

Lecția unu: trezitul de dimineață afectează grav percepția. Deși te ridici în capul oaselor pentru o duminică pentru tine, pe care știi că o meriți, neuronii își cer somnul pentru încă 5 și încă 5 minute. Le dai snooze și mai dormi.Read More »

Viață în scrisoare


Am luat o gumă proastă și am încercat să șterg trecutul. Rămâneau urme inestetice, ca o murdărie cu miros de plastic pe care nu poți să o înlături cu mâneca de pe o foaie albă. Dar nu, nu poți anula așa de ușor trecutul, nu când îți construiește prezentul și îți sugerează viitorul!

Era pustiu, unul care se întindea în mine, deși pustiul pare de obicei o absență și nu o prezență, nu ceva din care poți să aduni, ci ceva din care poți să scazi… Dar le-am găsit: scrisorile mele dragi, culorile, cerneala de nuanțe diferite, rândurile, atât de vii, de coerente. Sunt amintiri care te ajută să trăiești în prezent! Cum de am uitat vreodată?…

Anuco, îți amintești? N-aveam voce într-o zi, urmare neputincioasă a prea mult cântat… Te-am chemat la o „felie” de pick-up și poveste. Stăteam întinse pe patul din camera impropriu numită „bibliotecă”, pentru că de mult timp nu mai era tapată cu volume, și râdeam pe înfundate, pentru că ți-era greu să-mi vorbești tare, știind că eu nu pot să-ți răspund:). În culori diferite, am început să scrijelim în tăcere o foaie, una pe care am găsit-o acum împăturită inestetic în patru. Am râs cu lacrimi când mi-ai dedicat: „Mi-e dor de vocea ta/ Ce-a fost atât de rea/ Și m-a făcut să cred/ Că mă iubeeeeeești”.

Ancu, mai știi? Îmi trimiteai scrisori cu vederi, unele vechi, găsite prin casă și nefolosite de nimeni. Aveai câte zece de-un fel, pe puțin… Cât te mai lăudai cu Iașiul tău din Copou și Universitate!… N-o să uit niciodată răzbunarea mea pentru că nu mi-ai scris o săptămână jumate în care am așteptat cu sufletul la gură. Îți amintești? O scrisoare sau două în fiecare zi în căsuța ta poștală! Cât curaj ți-a trebuit să-mi mai scrii după…Read More »

De-ale dorului…


Pentru că iarna are iz de amintire, urme de copilărie și de râsete în jurul mesei din bucătărie…

Frigul crunt de afară, simțit cum se scurge prin „ramele” niciodată suficient închise ale ferestrelor, îmi amintește de soba și cuptorul de „5 persoane de-a latul” de acasă, cu miros de fum și felii de cartofi încinși și rumeniți bine pe ambele părți, de căldura respirațiilor de copil comod pe salteaua de paie după 4 ore pierdute undeva, pe pârtie.

Urmele… urmele ghetelor în zăpadă sunt preferatele mele. Obișnuiam să le compar, după număr și forme, unele rotunde și indefinibile, unele cruciuliță și unele cu forme de desene bine trasate de oameni cu talent. Le admiram și apoi le stricam, punându-mi de fiecare dată amprenta cizmulițelor în urmele deja ninse, ca să văd cât mai trebuie să-mi crească piciorul ca să fiu și eu om… mare.

Sania noastră, folosită cu rândul, cu lemnele scoase pe jumătate din cuie, dar care aluneca atât de repede pe dealurile niciodată destul de drepte încât să nu cazi și să te rostogolești în zăpadă. Conduceam trenulețul cu talent, pe burtă, ca un „băiat-bine”, fără frică și cu ochii închiși, până ajungeam aproape de pârâul din vale înainte de care, bine ar fi fost, să ne fi oprit… eventual..Read More »

Crăciun așteptat


Geamuri înghețate, scrijelite cu unghia în desene de copii, țurțuri la streașina casei, horn aburind cu miros de sărbătoare.

Om de zăpadă în curte…cu fular și ochi de măslină.

Urme în zăpadă: recunoști ghetele tatălui după număr și modelul din talpă și încerci să le copiezi fidel până în drum, deși e nevoie să îți lărgești pasul cu fiecare încercare.
Read More »

Moș Nicolae


Atâtea motive să te bucuri: ghetuțele sunt în așteptare, proptite de peretele murdar. Moș Nicolae e pe drum, în traistuțele celor care țin la tine și ascund ursuleți și dulciuri în locuri adânc înghesuite în dulap.

Poveștile frumoase nu mor, devin ocazii de prietenie, de iubire, de sens.

Copiii scriu scrisori, nevinovat, cu greșeli, cu purceluși, zgâriind foaia de emoție, cu suflet. Încă mai cred în minuni și în bunăvoința Moșului de a aduce după merit. Se poartă exemplar și le strălucesc ochii la ideea mașinuții cu motor sau a păpușii cu părul până în pământ.Read More »