Ce-ai mai făcut?

Acasă e privirea

Cu gene lungi

Care îndoaie suflete,

E întâlnirea într-o cană de cafea

Cam amară pentru gustul meu,

Dar dulce pentru tine,

E înghesuirea mâinilor

În mâini

Și joaca inelelor

Pe degete,

E bucuria glumei fără sens

C-un cactus și-un balon

Care-și caută sfârșitul,

E copilăria fără ani

A doi obraji care se cunosc

Și vor să îmbătrânească

Împreună,

E Dumnezeul din gândul bun

Când aripile nu se mai întind

Fără să-l cuprindă

Pe celălalt.

Acasă

Nu e un loc,

E un sentiment

De firescuri

În care se încheagă zâmbete

În bucurie nouă

Și simplitate:

Ce-ai mai făcut azi

Până să mă vezi?

La pachet!

Cutia Pandorei. În fiecare buzunar, câte o surpriză, lipită cu scotch. După fiecare fermoar, întărit cu ață neagră, se înghesuie gusturi paradisiace. Caș tăiat în bucăți egale, cu plinul ușor măcinat de prospețime, urdă fină, ușor fărâmițabilă, perfect pliabile pe roșiile de pe raftul 1 din frigider și pe ceapa verde din grădina de acasă. Desertul nu are vârstă, nici perioadă: pască înecată în brânză dulce și stafide, cireșe galbene, în găleata de plastic de acasă, cu frunze cu tot, strânse grămadă. Un deliciu de existență. Mă apuc de treabă. Nu sunați! Pachetul de acasă nu răspunde.
Și nu, părinții mei nu se dau împrumut. Egoism sangvin delicios, cu accent pe bucurie.

Hristos a înviat!

Încântare. Răsărit cu pașii împleticiți, căutând drumuri spre casă. Pace molipsind suflete, viral.

Lumină. În ceară, în ochii mijând cald pe geană, în zâmbet recunoscând amintiri, împreună, în lipirea obrazului de obraz, familiar.

Împreună

Împreuna e când ai cu cine să împarți: zâmbetul, drumul și chifteluța asortată cu pepene murat din farfurie; când bancul are farmec, deși e zis a treia oară, iar Chuck Norris sughite confuz, în veselia noastră.

Împreună e când berea de casă se împarte inegal din mână-n mână, fără pahare, pe fundal de cântece de munte sparte în zgomot de șină și geamuri, când ciocolata la pungă își caută mâinile în pachețelul de la mama și pleoapele cad, digerând vise la comun, în fața unui film pe repeat.

Acasă „minulescian”

În ograda-n care ninge
De cinci ori pe săptămână
Se preling țurțuri pe grindă.
Se topesc și se alintă,
Obraji roșii de-ntâlnire,
Prinși în mână.

N-aș spune

N-aș spune că sunt o bucățică din tine. Aș fi un clișeu: o jumătate searbădă, care își refuză întregul, pentru că nu-l vede. Degeaba port ochelari. Se aburesc întotdeauna la căldură. Poate de asta nu simt sincronizat, prezent, ci în expectativă. N-aș spune, mai ales pentru că ți-a crescut și ție dioptria de când taci. O fi molipsitoare boala asta, a distanței…

Spre Crăciun înainte

Dormim. Geană pe obraz, nările mirosind a vis zguduit și fața lipită de geacă. Un zgomot surd ne vindecă de liniște, ritmic, și ne lungește drumul spre casă în așteptare suferindă. Turtă dulce, cipsuri, fructe și cafea în sticla de plastic – poștă ne ogoiesc dorul și ne secundează orele proptite-n fața unui Better off Ted ilar, pe cât de ironic, pe atât de adevărat în subtilitate.

Prea

Mi-a venit o bucată de suflet acasă.

Pot să tac azi? 🙂

Sunt prea ocupată să fiu!

La multi ani, MWB!

Își adună cuvintele. Sunt multe, diferite, ciobite pe margini sau noi, grele sau ușoare, dar întotdeauna personale.. Le lasă ușor să crească, din emoții și întâmplare, să se încarce de substanță, și le aleg. Frazele curg apoi, firesc, lăsând în urmă lumină. Pentru că din fiecare om se naște o poveste.

S-a schimbat ora

S-a schimbat ora. Mă trezesc cu somnul în gene și cântând. Îmi strivesc dorul în revederi și frigul într-o eșarfă turcoaz, că e toamnă târzie.