România mea


Articol scris pentru BP48.
Tema ediției:
La mulți ani, România!
-trecut, prezent și viitor! Scrie câteva gânduri despre România ta!
-transmite o urare tuturor românilor de ziua națională;
-alege orice mod de exprimare consideri de cuviință! „Asta este România ta!”

Românie dragă, cu frunze veștede pe pleoape și cu oameni agățați de picioarele prea grele de ani.

Românie simplă, cu miros de pământ ars și nucă spartă, cu degete brăzdate de sapă și unghii negre de magiun și buruiană strânsă pentru vite.

Românie frumoasă, cu soare în privire, chiar dacă ochii nu mai văd bine la distanță.59150_494973177210165_1732709393_nRead More »

Zi-mi tu!



Zi-mi tu
Că nu e:
Soare în nor
Și ploaie-n dor,
Cenușă-n foc,
Și plâns în joc,
Din loc în loc,
Credință-n sens,
Piedică-n mers,
Ades!

Zi-mi tu
Că nu e:
Stress în celule
Și în pendule,
Grabă-n iubire,
Porniri în fire,
Și în neștire,
Surâs în doi
Și gol în noi,
Peste noroi!

Zi-mi tu
Că nu e:
Muzică-n vers,
În vis non-sens,
Și-n doi condens,
Venin în vin
În mâini alin,
Peste pelin,
Senin în noi,
Cu ploi!

Viața secretă a albinelor (Sue Monk Kidd)


Ce faci când ai de ales între sânge, care pulsează în tine gene pe care nu ai vrea să le recunoști, și prietenie, care îți neagă decepțiile, și îți dă încredere în frumos și umanitate? Alegi prietenia! Pentru că dincolo de culoarea pielii și de lipsa unui comportament educat ca obligație, a școlii, strălucește bunătatea. Iar dincolo de legăturile familiale, de locuința pe care Lily o împarte cu un om pe care nu și-l recunoaște ca tată, se ambiționează un comportament violent, care impune și nu propune, care consumă, care omoară.

Read More »