Miercurea fără cuvinte

Miercuri cuvintele se molipsesc de toamnă…

Plouă-n castană

Plouă din toamnă:
Plouă în cană
Și în castană.
Îmi plouă-n pană
Când scriu pe palmă.
Plouă în strană
Și în sutană.
Plouă pe rană
Și pe capcană:
Ploaie vicleană
Aeriană.

S-a schimbat ora

S-a schimbat ora. Mă trezesc cu somnul în gene și cântând. Îmi strivesc dorul în revederi și frigul într-o eșarfă turcoaz, că e toamnă târzie.

Bogăție

Aer cu miros de Suceavă și trandafiri roșii înghețați, de mandarin înfructat și de chiftele abia prăjite, 300. „Împachetare” în haine neștiute, largi, fără găici pentru curele, inestetic adoptat haios în șlapi de țară, comozi și colorați, și drumul Scufiței la „vale”, rostogolindu-se într-o geacă de două ori mai mare, pentru că bunica așteaptă.

Însucevire

Drum bun, căciula peste ochi. E frig în Suceava-nstelată și-i brumă-n verde și rugină.
Drum bun și zâmbetu-n obraji. Se cere la vamă…se cere cu dobândă.
Drum bun, doru-n bagaje. Suceava-i umană când cere.

Am timp

Am timp să spun.
Cuvintele mă povestesc
La nesfârșit:
Nesfârșitul tău care
Nu știe să trăiască
Fără să moară;
Nesfârșitul meu care
Nu știe să moară
Fără să trăiască.

Inimă de scorțișoară

Mi-e inima de scorțișoară:
Arde.
Și-ar stinge mușchiul într-o cană cu vin:
Fiert
Și ar bate în ritm de colind:
Nuanțat,
Ca filosofia ta, mută,
Când pleci,
Pășind…

De miercuri…

Miercuri tăcerile zgârie…

Cred că

Cred că mi-am pierdut un ochi,
Căutând.
Avea dioptrie mică
Și-mi părea că vedea bine
Cu și fără lentilă.
S-o fi împiedicat de vreun vis
Atras de pământ
Și siguranță.
Iar acum îmi caut privirea profundă
Cu ochiul rămas,
În dioptrie mare
Și gene prea dese
Pentru conținuturi.

Sunt un om norocos

Sunt un om norocos. Sau am un înger. Dacă îmi uit portofelul în sala de clasă, primesc un mail și mi se aduce la ușă, deși are în el 3 burse jumate și un buletin hidos.