Început


Mi-am filtrat substanța. Am trecut-o printr-un strat subțire de trăiri indecise și gânduri confuze și am vărsat-o la loc în mine. Am simțit un zbucium necunoscut, ca atunci când guști pentru prima dată ceva amar, când te aștepți să fie dulce.

M-am încărcat cu umbre ciudate, unele lungi și subțiri, ca atunci când lumina se joacă în pereți iarna, când e lumina stinsă, și desenează crengi în non-culoare pe varul șters, în povești. În locurile încă neocupate s-au instalat strâmt picuri de speranță albă, dulci, cu aromă de cocos stins în lapte. Mi-a venit să râd, fără motiv, și să-mi îngrop rămășițele într-un bagaj imaginat pe-o bicicletă, să-mi așez sandalele aurii în picioare și rochia albastră pe bronz și să plec…> Read More »

Un vis în minus


Am încercat să urc, tiptil, cu vârful degetelor încordate la fiecare mișcare, cu umbra ascunsă și bătăile dese ale inimii încremenite de teama mea că o să mă auzi, o să mă vezi și o să pleci. Ți-am admirat întregul plin și aprins, suficient sieși, orgolios și solitar, fără nevoie de mai mult decât propria stare, a visului prea cizelat, perfecționat până la neputință, de nepătruns. Te urmăream veselă până acum, îți admiram perfecțiunea și mi-era teamă să te privesc mai îndeaproape, teamă să nu te descopăr ciobit pe o parte, perforat de o idee mai curajoasă a cuiva care a urcat mai repede, uman.

Te-am privit mult, atât cât să-ți cunosc întregul de departe, frumos, calm, acolo mereu, înălțat, niciodată suficient de aproape cât să mă molipsesc de frumusețea pe care ți-o imaginam sau să devin conștientă de ceea ce de fapt era „neputința” ta de a da rod propriei tale idei de perfecțiune, nu în alții, pentru că n-ai fi vrut… Read More »