Liniște, un pic…


Mi s-au umplut celulele de liniște. Mi-am făcut plinul într-o vorbă bună spusă nu când am cerut-o, dar la timp… Am închis ochii în confesiune și am vorbit, mult, cum știu eu că e nevoie câteodată…

Mi-am golit gândurile de surplus și sufletul de umbre. Nici nu știu cum… Ușor. Ca atunci când îți pleci capul într-o parte ca să-ți iasă apa intrusă din ureche și râzi. Și mi-am pulverizat un strat proaspăt de speranță în cavitatea inimii, strivind rațiunea preț de o seară. Pentru că mă învăța să disec, mult, în căsuțe aliniate și înghesuială de cuvinte. Fără folos…

Mi-am pus sonerie la ușa sufletului. Au sunat îmbrățișările. S-au înghesuit, neașteptat, la rând, și mi-au umplut holul casei cu pași calzi, lăsând urme în iubirea neatinsă. Pentru că o părăsisem în deznădejde. Și totuși, s-a întors, caldă, cum o știam dar refuzam să o simt, în fiecare vorbă, în fiecare gest de „la nevoie se cunoaște”. Cu drag…
Read More »

Puțină liniște la pachet, vă rog…


Calm.. O stare de pace indecisă. Fără doleanțe, fără nevoi, fără umbre… Pentru că uneori nu ai nevoie de mai mult ca să te simți împlinit. Puțină liniște sau muzică din care nu înțelegi cuvinte pentru că oricum vorbești, o ciocolată caldă, dublată de o limonadă cu multă mentă, și o persoană la capătul celălalt al mesei (impropriu spus masă, pentru că Shakespeare nu ne-a rezervat locuri decât la mini-bar, sub tabloul care ne ura „modern”: „Enjoy your cocktail”).

Scaunele sunt cam înalte iar caloriferul își întinde norocul dintr-un capăt în celălalt al peretelui galben, cu o căldură sufocantă, care trebuie neapărat stinsă de o băutură, chiar dacă te arde la buzunar… Vorbim și ne pricepem să facem asta, pentru că nu e nevoie de efort, nici de analiză. Ne întrerupem și ne completăm pentru că avem timp iar poveștile au iz de similar. Copilăria ei, copilăria mea… comun și diferit, motiv de cuvinte și de replici.
Read More »

Vrem


Vrem. Ne învârtim în jurul dorinţei subtil sau vizibil, cu capul odihnindu-se silenţios pe birou, în siguranţa propriului mister, pentru un “vreau” neştiut de nimeni, sau cu pumnul izbit de perete, în disperarea neputinţei de a avea ceva acum, pentru că răbdarea şi-a cunoscut limita deodată şi nu poate aştepta mai mult.

Vrem să fim mai frumoşi, clişeic, cu ochii blocaţi în pagina unei reviste de prost gust în care valoarea se pierde în spatele unui chip, unul care trebuie apreciat pentru ce este dar niciodată exagerat în interpretarea aparenţei.

Ne dorim să fim mai înalţi sau mai scunzi, ca să putem cuprinde mai bine în căldura braţelor o persoană anume.

Ne dorim bani, pentru că ni s-a spus de atâtea ori că nu cumpără fericirea dar că o implică prin putere.

Ne dorim aparenţă şi valoare de moment, suprafaţă şi material… Şi uităm de ceea ce contează.Read More »