Îngheț


large92
A înghețat
Trotuarul
De când aștept.
Pe margine,
Lacrimile lui Dumnezeu
Albesc
De frig
Și distanță
Atât de mare
Între cer
Și pământ.
Poate,
Dacă am micșora
Drumul
Între mine și tine,
Ar zâmbi și cerul
Deasupra noastră:
Pentru că orice iubire
Care crește
Mai șterge
Din păcat.

A îmbătrânit
Zâmbetul
De când aștept.
Pe obraji
Ridurile amintirii
Cresc
În liniște
Și firesc,
De prea mult nu
În da.
Poate
Dacă am zidi
Inima
Din noi,
Ar întineri și sufletul
Fără să mai numere.
Pentru că orice speranță
Care crește
Aduce putere
Peste lipsă.

A apus
Soarele
De când te-aștept.
Hai să vindecăm
Împreună
Noaptea
De întuneric,
Zâmbetul
De absență,
Sufletul
De gol,
Iubirea
De teamă:
De a simți atât de mult
Încât merităm
Pedeapsă.

De n-ar


...
De n-ar rugini
Primăvara
De ploaie,
Ti-aș încălzi
Sufletul
În palme,
Să nu se mai îndoaie
De frig,
De mine
Câte-un pic.

De n-ar însera
Primăvara
Pe pleoape,
Ți-aș însori
Zâmbete
Pe deget,
Să nu plângă mioape
Din buze
Din noi
Și din muze.

De n-ar îngheța
Primăvara
Sub mâneci,
Ți-aș lua
Inima
De gât,
Să nu mai judeci
Din nori,
Din mine
Și din zori.

Acasă


Acasă… e locul în care vii de departe şi uiţi că ai plecat vreodată.

Căsuţa albă cu acoperiş de scândură, cu ţurţuri la streaşină şi miros de pâine coaptă pe hol, creşte mereu în amintire. Îşi întinde braţele primitoare şi calde de la soba abia încinsă de lemne cu iz subtil de brad şi mă îndrumă spre camera mea cu perdea la uşă şi pat dezechilibrat, cu miros de mandarin şi bibliotecă, în care prea multe caiete sunt începute şi neterminate.

Acasă e unde îi strig mamei să nu vorbească atât de tare la telefon de dimineaţă pentru că dorm (deşi e evident că nu mai dorm) şi unde recunosc paşii tatălui după sunetul pe care-l lasă în zăpadă.

Mirosul de cafea mă aşteaptă dimineaţa în compania lui M, leneş tolănit pe mâna mea stângă iar poveştile nu se termină la micul dejun niciodată la timp… Timp pentru ce, de altfel?

Acasă ziua e mai leneşă şi îşi pierde orele în râsete de revedere. O las să treacă fără să mă opun, fără să-i număr secundele, preocupată de accentul drag pe care l-am pierdut, de amintirile pe hârtie întâmplător regăsite, de mine… cum eram odată.

Bagajul e gata, căsuţă caldă cu abur în horn şi bucurie în rădăcină! O să rog iarna să-şi ţină îngheţul într-un nor şi să nu se împotrivească dorului meu încălzit şi vocii din gară care anunţă plecările spre Suceava amintirilor. Şi vin acasă, poate, mamă!