Jurnalul unei fete greu de mulțumit – 1932-1947 (Jeni Acterian)


Există cărți pe care le citești dar în care ți-e greu să te regăsești. Le privești absent, pagină cu pagină, și nu înțelegi frământarea, inutilitatea tristeții, descurajarea gândurilor, tulburarea echivocă.

Cu sau fără motiv, Jeni își transformă viața în analiză, o extinde în comparație, fără a ieși din propria dramă, și găsește în orice moment al vieții motiv de tristețe. Pentru că oamenii sunt mediocri, zilele prea scurte, cărțile dezamăgesc în marea lor majoritate prin stil, iubirile mor sau tulbură axa vieții iremediabil, fără putere de recompunere, de echilibru, pentru că orice are în sine ipoteza eșecului. Așa trăiește Jeni… Își construiește viața din cărți și uită să trăiască, își dă seama că simplitatea, în definitiv, este cea care aduce mulțumire sufletească (gesturile calde, naturale, prieteniile, oamenii de la care poți învăța infinit, indiferent de originea lor sau nivelul de gândire, iubirea) dar nu reușește să învingă în lupta cu propria ființă, aproape iremediabil setată pe absolutul cunoașterii, spre care aspiră, și pe analiza excesivă a vieții în care trăiește.

Din paginile ei de jurnal, pe care și le destinează sieși, fără intenții de publicare, se desprind maxime. Cuvintele ei compun învățăminte fără țintă, analize cu iz de concluzii. Jeni își descrie viața fără să-și găsească un punct de echilibru, concluzionează, dar nu dă soluții clare. Pentru că nu știe să privească în afara propriei vieți, știe doar să trăiască… o dramă:
Fragmente:

  • Dostoievski are geniul de a te face să crezi că ideile pe care le împroașcă scrisul său țâșnesc din tine.
  • Mă-ntrebi: de unde vine timiditatea? –O! S-ar putea răspunde: dintr-un exces de gândire.
  • E o ciudată fericire în asta. Să ai un colț de sine inaccesibil. Un colț pe care nimeni nu-l cunoaște. Un colț în care ideile sunt limpezi. Un colț în care gândirea mea dănțuie extravagantă și fantastică. Un colț în care uneori poți plânge singură atunci când toată lumea o vede pe Jenny râzând.
  • Fac filozofie stupidă, de altfel ca orice filozofie. Nu. Nu există decât un lucru care nu e stupid. E Dumnezeu. Și pe Dumnezeu nu-l cunoaștem. Iată ironia soartei.
  • Și în timpul acesta nu mă gândesc la nimic, la nimic în timp continuu.
  • Există în această întreagă lume doi ochi negri, profunzi și oblici. Nu sunt decât doi. Ce ciudat! Sunt alți ochi mai frumoși, mai negri, mai profunzi. Dar toți aceștia nu mă privesc. Eu vreau să-mi scufund ochii în singurii ochi negri pe care-i iubesc. Și ochii aceștia nu sunt la capătul lumii. Ei sunt în același oraș în care mă aflu și eu. Nimic nu ne separă. Nimic și totul.

Read More »

De fapt… citeşte-mă un pic


Poate şi tu te întrebi câteodată, într-un “exces de zel gramatical”, cum se scrie sau cum se vorbeşte corect… Nu trebuie să faci calcule complexe, nici să răsfoieşti cărţi vechi de gramatică, dar nici varianta de cum se aude se şi scrie nu funcţionează întotdeauna în română…

Fără niciun aer de superioritate şi fără intenţii de culpabilizare, o să încep.

Întotdeauna, când conjugi verbe în practică, gândeşte-te la infinitiv şi nu uita că se adaugă câte o terminaţie la fiecare persoană; de exemplu: “A VENI” – eu VIN, tu VII, el VINE… etc. Aşadar, când inviţi pe cineva în oraş, fă-o cu gust (asta ţine strict de şarmul tău personal) şi adaugă şi o simplă regulă gramaticală în întrebare… VII? (şi NU VI).

Şi pentru că verbul “A FI” este atât de folosit şi de foarte multe ori prost, am ajuns şi aici. Neregulat, îţi dă bătăi de cap şi îţi impune condiţii pe care nu ai răbdare să le înveţi aşa că o… laşi pe mâine. Aşadar, când dai un sfat aşteptat, cam aşa… “FII bun” (sau “Să FII bun!”), gândeşte-te la aceeaşi regulă de mai sus, adaugă terminaţia persoanei a doua singular, şi nu uita de al doilea “i”, pentru că, serios, chiar dă bine să ştii gramatică:P (variante greşite: “Fi bun”, “Să fi bun”). Scurtul “fi” se foloseşte doar când timpul verbului cere să i se ataşeze un infinitiv: “să fi făcut“, “aş fi vrut”, etc., caz în care formula lui “fi” nu se schimbă pentru nicio persoană (“eu aş fi făcut”, “tu ai fi făcut”, “noi am fi făcut”, etc.)Read More »