Cu aripi


beautiful-best-colors-couple-Favim.com-2046456
E rece şi plouă
Şi e pauză
Între rândul numărul 1
Şi rândul numărul 2
Al sufletului meu,
Ca pauza dintre două
Cuvinte
Nespuse din grabă.

Şi totuşi
E cald şi zâmbet
Şi plin de ochii tăi
Când inimile bat
Pentru totdeauna
Împreună.

E teamă şi umbră
Şi e greu
Şi distanţele se măsoară
În detalii de nuanţă:
Un gând mai aproape,
Un gând mai departe,
Cu ecou spart
Între cuvinte.

Şi totuşi
E vis şi putere
Şi iubire care uneşte
Pauza dintre rândul numărul 1
Şi rândul numărul 2
Al sufletului meu.
Al tău.

Iar Dumnezeu
Ne-nalţă paşii
Cu aripi.

De ce?


fairy_wings_001_by_everlastinglace-d4m03wj
-Mami, de ce nu poate
Omul să zboare?

Pentru că
Dumnezeu,
Când l-a desenat
Din lut,
I-a așezat
O singură aripă.

De atunci,
De la începuturi,
Fiecare își caută
Cealaltă aripă:
Un suflet
Care să-i susțină
Zborul,
Iubind.

-Mami, dar eu
De ce nu-mi văd
Aripa?

– Pentru că cele mai frumoase
Lucruri
Sunt invizibile ochilor.
Se simt cu sufletul:
Când zâmbești
Aripa se înalță,
Când plângi,
Coboară.
Doar când iubești
Și sufletul crește
În alt suflet,
Aripile se unesc
Și se lipesc în zbor.

Mai bine


large
Iubite,
Fluturii albaștri mor,
În fiecare zi.
Se nasc,
Dau din aripi,
Entuziasmați de libertate
Și frumusețea luminii
Care crește.
Apoi, se sfârșesc
Pe o palmă
Întinsă,
Uimită de Dumnezeul
Din culoare și puf.

Nu aștepta
Să moară zborurile
Până vii.
Sunt greu de iubit
Sufletele fără speranță.
Le-au rămas cicatrici
Pe spate
Acolo unde,
Altădată,
Erau aripi.
Îngerii care cad
Nu știu
Să-și crească aripi
După ce se prăbușesc
Pe pământ.
Știi de câtă iubire
E nevoie
Ca să plutești
Din nou
Printre nori,
În lumină?

Iubite,
Fluturii albaștri mor.
Mai bine vino!

Permeabil


Știi cum mă împiedic? Cu privirea-n pământ, pe șiretul desfăcut; cu ochii-n piatră, deloc invizibilă; cu picioarele încordate de pericolul care „se poate să fie”. Așa am fost întodeauna. angelAștept problema, încâlceala ițelor desfăcute când trăiesc frumos, la fel cum aștept izbăvirea optimistă, din fiecare furtună. Știu că o sa cad, chiar dacă acum stau în picioare. Știu că o să plâng, chiar dacă acum râsul îmi tulbură finețea obrajilor în crispare necontrolată, știu că o să-mi strâng golul din buzunare, chiar dacă acum îmi permit ciocolata de seară.

Așa-s unii oameni. Aruncă buzduganul prea departe, în așteptare prea lungă, uitând de pașii mici pe care trebuie să-i facă pentru fiecare zâmbet, fiecare îmbrățișare, fiecare ciocolată. Cred că m-am născut cu un văl de vis în jurul inimii. De fiecare dată când bate, pereții permeabili se molipsesc de idealuri. Și, cu fiecare ideal, de cădere.

Zbor


tumblr_mbynsydqgK1rgjqsso1_500_large
Să nu tai
Niciodată
Aripile abia deschise
Pentru zbor.

Ochii ridicați
Spre cer
Nu-și pot lua avânt
Decât prin zâmbetul
Celui care îi privesc,
Iar
Un zâmbet
Absent
E suficient
Pentru a îndoi
Aripile
Aprinse
De frumusețea
Zborului.