Infinit


 

like_peas_in_a_pod_by_plastickheart-d3fy1c2.jpg

Suntem atât de diferiți:

Tu cu aripi înalte

Și subțiri,

Eu cu aripile

Late

Și scurte.

De n-am învăța

Să ne

-mbrățișăm

În zbor,

Ne-am prăbuși

Pe marginea lumii.

 

Suntem atât

de diferiți:

Eu cu vorbe închegate-n

Speranță,

Tu cu tăceri peste

Zgomot.

De n-am înv

ăța

Să oprim

Literele arse

Înainte de-a spune

Ne-am răni,

Nesfârșit,

Buzele plânse.

Suntem atât de diferiți:

Tu cu inima-n scut

De teamă,

Eu cu inima largă

De vise.

Dacă n-am învăța

Să iubim

Înainte de luptă,

Ne-am risipi

Viața

Fără să trăim

Vreodată…

 

Infinitul.

 

 

 

 

În om


MelGibsonPassionMovie_NailHand.jpgSe coboară-n lut,

Cu picioarele frânte

Și obrajii stinși.

Fericirea

Își întinde lumina

În noroi,

Pentru a ridica inimi

Spre cer.

 

Își zdrobește mâinile

Pe lemn

Și sufletu-n oțet.

Cerul

Se apleacă

Pentru a înălța aripi

Din luturi.

 

Se stinge lovită

Frumusețe de cer,

Cu glas de pământ,

Cioplită-n cuie.

Minunea

Se aprinde

Din humă.

 

Un paradox imens

Din Dumnezeu în om

Spre

Dumnezeu.

 

Primăvară-n minune


12993470_10154010503822707_4561551728095671912_n.jpgDe la început,

De când inimile nu știau

Să doară,

Numai să iubească,

Dumnezeu a construit

Minuni

Care să explodeze

În fiecare suflet

Bucurie.

 

De atunci,

În mijloc de lumi

Crescute încâlcit

Din atâtea piedici

Peste ani fără număr,

Din ochii pierduți

În alți ochi

Și mâinile strânse

În alte mâini

Se nasc copii,

Îndrăgostiți de primăvară

Caldă

Și zâmbetul mamei.

 

Un copil mic,

Cu suflu de înger

Și privire caldă

Își întinde lumina

În aripi deschise:

Atât de frumos

Încât sperie

Minunea de a fi

În lume.

 

Bine ai venit,

Speranță aprinsă,

Cu miros de primăvară

Și iubire-n zâmbet.

 

 

 

 

 

 

Cred


Cred că cel mai ușor e când zâmbești. Când vezi dincolo de ziduri, de neputințe, de nu-uri și atâtea ocolișuri spre visul ăla cald, țintit atât de sus încât nu știe să nu doară sau măcar să înțepe câteodată. Așa suntem noi, oamenii. Suntem construiți din vis, luptă și o nemărginire de suflet.

tumblr_m6cyhvA7zT1r5gr02o1_500[1].jpg

Cred că cel mai ușor e când uiți.  Și ură, și palmă, și gândul atât de crunt de peste gard. Judecata e un accesoriu dobândit din prea multă analiză a propriei superiorități. Și cine n-a gândit vreodată că e mai bun decât celălalt, doar pentru că celălalt nu e „la fel”?

Cred că cel mai ușor e când dai. Din tine, în toate colțurile lumii. Chiar dacă mulți nu sunt pregătiți să primească și o să-și construiască ziduri peste iubiri. A da din tine e cea mai simplă metodă de a iubi și nu te epuizează ca esență niciodată. Din contră, te construiește mai plin, mai cald, mai aproape de cer.

Cred că cel mai ușor e să iubești. Firesc, mult, nesfârșit, complet. Până nu mai există loc de judecată, doar de iertare și mai multă iubire.

Și ce frumos ar fi în lume dacă am ști că ne naștem să iubim, nu să  simțim că nu e loc vreodată de mai mulți oameni pe același petic de pământ…

 

De dame


afterdrk_balenciaga[1].jpg

Plouă mărunt,

Cu accent pe griuri

Și tocuri pășind

Zgribulit

Spre birouri.

 

Plouă calculat,

Din frunze-n păr

Și buze lucind

Rujuri

Profunde.

 

Plouă deschis

Cu soare pierdut

Ca-n mâini de frizer

Pasionat

De nori și noroaie.

 

Plouă cu inimi

Strivite-n trotuare,

Sub tocuri.

 

 

De dame grăbite

Spre birouri.

 

Cuvinte


large.jpg

Ne-am născut simpli,

Într-o coajă de ou,

Îmbrăcată-n lumină.

Am crescut zâmbind,

În vis încălzit

De pieptul mamei.

 

Auzeam mereu

Încurcături de litere

Pe care le descifram în gesturi

De surpriză,

Joacă,

Bucurie,

Neplăcere,

Tristețe;

atâtea sentimente crescute

În cuvinte.

 

Le-am învățat,

Încet, încet,

Cu accent pe mama, tata,

„Da” și „Nu”,

Până ce am înțeles că sunt atâtea

Alegeri

Încât numai sufletul nostru

Le poate strecura

În fapte.

 

Din atâtea mii

De emoții în cuvinte

Și atâta frumusețe

În ecouri

Învățate,

Mi-e încă greu să înțeleg

De unde atâtea tăișuri

În aglomerația asta

De litere

Și de ce

Oamenii au atât de multă

Frustrare și umbră de

Descărcat

Pe spatele altor suflete

Care dor

Și învață,

În final,

Nu să nu mai fie,

Ci

Să nu mai asculte.

 

Întregire


De când îl știu, tace. Privește direct, cu ochi albaștri și clari, frumos. Uneori ascultă, alteori aude doar, dar nu îi e teamă să-și recunoască gândul dus departe, unde vocea mea nu poate ajunge. Când zâmbește, îi cresc aripi. Pe urmele buzelor ironice, mascate-ntr-o comedie pură despre ce înseamnă viață, fără a lovi ideile clare, își poartă copilăria într-o statură înaltă, dar care nu impune.

DSC09680.JPG

Se copilărește când îl admir și-și joacă sufletul în brațe, cu o bucurie a revederii, ca după prea mult timp departe. Acceptă din mine încrederea în oameni, chiar dacă naivă, și-mi povestește despre cum nu e totul bine în lume. Mă ceartă din priviri, fără cuvinte, când înțelegem că are dreptate, după ce așteptările mele cresc, mari, uriașe, prea sus.

Ne ținem de mână. Cu degetele înghețate, îmi cuibăresc tot sufletul în palma lui. E caldă și dragă. Mă acceptă cum sunt: grăbită, zăpăcind idei încâlcite despre lume, împiedicată și naivă, mereu fără răbdare, mereu căutând. Calm și rational, așteaptă să-mi revin și-mi pune pe umeri povara noilor lui fire albe. E al meu, cu bune și rele, cu negre și albe, întreg. Calculează procentual și masculin cât din inima lui e a mea, pentru ca să zâmbim apoi că încă mai e puțin de muncit până la infinit. Să avem pentru ce trăi, doar, cu bucurie și luptă.

Cred că Dumnezeu a aruncat peste noi, când ne-am promis nesfârșituri, bucuria de a ne avea aproape, peste umbre, și de a ne reveni copii din pașii mari sau iuți. Îmi este întregire și liniște și-mi regăsesc mereu inima în privirea lui albastră de copil trecut prin viață cu Dumnezeu în suflet.

Mi-e drag cât o lume, pe care i-o datorez, chiar și când nu i-o arăt, dintr-o încăpățânare de copil obișnuit să aibă dreptate. Și aleg o zi simplă să-i amintesc de ce viața lui e mai largă puțin cu o Gabrielă-n plus de mână.

Te iubesc.

 

La mulți ani!


De când învață să zâmbească, cu ochii lipiți de păpușa cu ochi albaștri și de sufletul mamei, își zidește încet frumusețea, cu genele în vânt și putere în umerii mici. Se construiește frumos, cu vocea caldă și bucuria de a purta în chip moștenirea femeilor dintotdeauna: gingășie, frumusețe, putere, sacrificiu, credință.

large.jpg

Calcă ușor pe urmele fiecărei zile, crescându-și aripile, pe cât de grele, pe atât de înalte. Învață că locul ei în lume e să ridice, să cuprindă și să iubească, mai ales când nu e merit de iubit. Pentru că iubirea ei va construi oameni din pietre și va deschide suflete spre lumină.

Uneori îi e greu. Își șterge lacrima în colțul mânecii, neuitând să zâmbească apoi, eliberată de povară. Pentru că nu uită să creadă, dincolo de durere și să lupte, dincolo de obstacol.  Sensibilă și de o naivitate cuceritoare, crede în frumusețea din fiecare om și uită de neputința ascunsă. în egală măsură, în fiecare. Iar asta o ajută nu numai să creadă, ci să și caute, să urce, să lupte, să mângâie.

Recunoaște minunea, din fiecare zi, și-și aranjează baticul sub barbă în fața icoanei, cu mâinile rugând. Mamă, ar putea duce la nesfârșit, pe lângă crucea ei, povara copiilor care i-au moștenit ochii și câte puțin din greutatea aripilor. Iubește imens, se descompune în fiecare durere, pentru ca apoi să se construiască, firesc, mai întreagă. Mulțumește pentru bucurie, fără să uite că, sub pașii grăbiți să ajungă, va fi mereu nevoie de putere, pentru munții pe care n-a învățat să îi urce încă.

Copil, mamă, bunică, în fiecare suflet de femeie e o sensibilitate care spintecă dincolo de aparență și un curaj care ridică umerii căzuți. La mulți ani, suflet de femeie  mereu frumos, mereu puternic, adunând bucurie-n zâmbet și-n aripi deschise. Să îți fie anul primăvară iar în suflet loc de iubire întreagă!

Inima plină


your_heart_is_an_empty_room_by_youreuglykbie.jpg

 

Ce nu înțeleg e cum

Oamenii luptă

Atât de mult

Pentru lucruri:

Pentru fiecare colț

De pământ,

Fiecare virgulă

Pe o foaie cu ștampilă,

Pentru fiecare buzunar

Care se vrea plin,

Pentru cuvinte atât de multe

În taste

Încât nu mai există

Prietenii

Fără emoticoane,

Pentru fiecare urmă de lut

Care să le justifice

Zdruncinarea

Pentru nimic.

 

Ce nu înțeleg e cum

Oamenii nu mai caută

Oameni

Pentru a-și umple inima,

Ci lucruri,

Pentru a-și umple mintea

De iluzia

Unei inimi

Pline.

 

 

 

 

 

Primăvară-n fluturi


1361050099332306[1].png

E dor de primăvară

Crudă

Pe obraji și buze.

 

Frunzele-și întind sevele,

Elastic,

În așteptare de soare

Și cald

Iar inimile

Se usucă

Și tremură,

Crescând fluturi

În pulsuri de iubiri

Renăscute.

 

E atâta dor de gingășie

În aer,

Încât nu mai încap

Nori

Peste bucurie.

 

Se coace-o primăvară dulce,

Cu miros de cireș înflorit

Și iubire înroșită

La soare.

 

Să fim primăvară

Cu suflet de femeie

Înnodând mărțișoare

În sacouri

Și zâmbind

Florilor de pe birou

Cum zâmbesc iubirile

Când se-aprind în fluturi.