Poruncă

Să nu urăști.

Ești umbră. O umbră crescută din ani și mersul mamei, desculț, pe urma șlapilor bunicii.

Ești celulă. O celulă strânsă din inimi bătând, de atâția ani, în alte inimi.

Ești prezent. Un prezent fierbând urme de trecut început într-un colț de lume atâtea culturi îmbrățișând iubire.

Ești tu. Ești eu.  Ești om lustruit din om și din privirea ochilor de cer, murind și înviind pentru tine.

Să nu urăști. Te-ai urî pe tine, adunat în ceilalți și-ai zdrobi toate inimile pe care le-ai avut, neștiind.

Să iubești ca pe tine însuți. Niciodată umbrind, din tine, bucuria de a fi un om în lume, o lume într-un om. Infinit.

 

Advertisement