Cu colindul?

Primiți? O să-mi îndes inima într-o carte mică, albastră, cu suflet de iesle plină și desene cu magi și-o să vă cant despre copilărie dragă și zâmbete înghețate la ferestre. O să vă prind obrajii în bucurie vie și povești despre greruri încolțite-n țurțuri și despre vocea născută în paie, cu ochi de cer și suflet de jertfă.

Hai, primiți? O să vă povestesc despre dorul profund de casă și mirosul de portocală strânsă sub unghii și râsete de nuci în colind. O să vă amintesc despre mama și tata așteptând magia iernii în îmbrățișarea din poartă și sufletul dezgolit sub cruce. O să vă cânt sacadat „prin nămeți și ger, cu papuși de șier”, strângând în brațe toată bucuria așteptării; nu a cadoului de sub brad, ci a iubirii care dăruiește dincolo de material și lume.

Primiți? O să vă împart din Crăciunul care nu se simte niciodată la fel. E, uneori, rece, știm, pentru că uităm ce așteptăm și pentru ce luptăm, pentru că umanitatea noastră nu poate cuprinde minunea cu ochi limpezi și suflet curat. Alteori, e vie și caldă, ca o bucurie aprinsă brusc, din lumina inimilor care se apropie, mai mult ca niciodată. O să vă amintesc de frigul din odaia sufletului singur și de mâinile care nu întotdeauna au pe cine să îmbrățișeze, care așteaptă colindul vocilor de la ușă cu mărunții pregătiți de cu toamnă. Despre darul care nu se uită, ci se încheagă în suflet și crește într-o lume mai bună.

Primiți cu colindul? O să mă copilăresc și o să mă împart și o să simt Crăciunul! Cu dor, cu bucurie, cu obraz roșu de copil fericit, care a desfăcut bomboana din pom pe furiș. Pentru că sărbătoarea asta e despre minune, lumină și jertfă. E despre iubirea fără cuvinte, dar simțită profund sub căciulă, sub fular și sub straturile multe de „om” crescut din minune: în suflet.