Munți


tumblr_lat1jp1ys21qd4vtuo1_500_large
Problema e că
Ridicăm munții,
Nu inima,
În căutarea fericirii.
Ne baricadăm
Pentru lupte
Mult mai mari
Decât am putea duce,
Convinși
Că numai așa
Vom putea salva
Prințesa din turn.

Când,
Fericirea e un parcurs,
Nu o țintă.
E mâna-n mână
În mers încet,
Sărutul pe frunte,
Îmbrățișarea strânsă,
Dorul scurs într-o floare
Cu miros de iubire,
Primul cuvânt
Al unui copil care învață
Să simtă,
Lumina soarelui
Prin perdea,
Lingurița de ciocolată
Împărțită frățește,
Lupta cu săbiile
De plastic,
Râsul plin
Într-o cameră strâmtă,
Un cuvânt
Desenat tandru
Lângă o cafea pregătită
Pe furiș.

Fericirea e simplă.

Problema e că
Ne credem Dumnezei
Și ne zidim
Singuri
Munți de urcat
Înaintea bucuriei
De a fi
Și a iubi.
Prezent.

Nu mor


large
Nu iubirile mor.
Mor gândurile mici,
Părerile întoarse,
Pașii nefăcuți,
Inimile stoarse
Ochii închiși
Și moliile ce n-au ajuns
Să fie fluturi
Încă.

Nu iubirile mor.
Mor mâinile ascunse,
Cuvintele ce tac,
Visele-aglomerate,
Suflete-n luptă scundă,
Deciziile mici
Și mințile ce n-au ajuns
Să creadă-n ceruri
Încă.

Iubirile-și cresc aripi
Și-ntineresc în timp,
Cu ridu-n frunte
Și inima purtată
În cer
De altă inimă.

Nu iubirile mor.
Mor falsele iubiri
Mascate-n tot
Și pentru totdeauna.

Iubirea e veșnicie,
Nu alternativă.

De lumină


shooting-stars
Te scad din miez de noapte.
În fiecare strop
De întuneric
E și puțină lumină.
Dacă ar uita
Soarele
Să răsară
Într-o zi,
Mi-ar rămâne
Lumina
Stelei de peste umăr,
Din colțul ferestrei.

Pentru că nu uiți
Niciodată
Să-mi zâmbești
Înainte de somn.
Chiar și când
E întuneric
Și nu se simt
Buzele
Mișcându-se
A bucurie.

Noapte bună,
Miez
De lumină.

Din inimă


Beautiful-Art-Love-Girl-And-Boy-Heart-Wallpaper-Background
Dacă ți-aș deschide
Inima
Și m-aș cuibări înăuntru
Nu-i așa că
N-ai mai deschide-o
Niciodată
Ca să nu mai plec?

Am îmbătrâni frumos
Inimă din inimă
Pe-o poveste
În care nu există
Frig
Sau întuneric.
Doar fluturi
Cuibăriți
În puls
Și-n iubire
Cu aripi.

Așa-i?


wind
Așa-i că pasul
Pe care-l faci
Spre înainte
Are miros
De copaci înfloriți?
E ca și cum
Ți-ai îmbiba inima
Într-un parfum proaspăt
De bucurie așteptată,
Nouă.

Așa-i că visul
Pentru care lupți
Are gust de cireașă
Dulce?
E ca și cum
Ți-ai strivi buzele
Într-un sărut inocent,
De bună vestire
Și zâmbet.

Așa-i că timpul
Pe care-l trăiești
În loc să-l ucizi
Cântărește cât sufletul tău
Și al meu
La un loc?
E ca și cum
Ai ști pentru ce
Dumnezeu cronometrează
Iubirile în secunde:
Pentru a nu pierde
Din frumusețea darului,
Ci a înmulți
Talantul
În veșnicie,
Din unul:
În doi.

De ce?


fairy_wings_001_by_everlastinglace-d4m03wj
-Mami, de ce nu poate
Omul să zboare?

Pentru că
Dumnezeu,
Când l-a desenat
Din lut,
I-a așezat
O singură aripă.

De atunci,
De la începuturi,
Fiecare își caută
Cealaltă aripă:
Un suflet
Care să-i susțină
Zborul,
Iubind.

-Mami, dar eu
De ce nu-mi văd
Aripa?

– Pentru că cele mai frumoase
Lucruri
Sunt invizibile ochilor.
Se simt cu sufletul:
Când zâmbești
Aripa se înalță,
Când plângi,
Coboară.
Doar când iubești
Și sufletul crește
În alt suflet,
Aripile se unesc
Și se lipesc în zbor.

Spune-mi


hug
Am nevoie
Să îmi spui
Ce culoare are
Timpul
Dintre noi.
Sper că nu galben.
Nu mi-a plăcut niciodată
Vesta primită cadou.
Nu-mi scotea în evidență
Ochii.
Poate că e verde.
Ar avea miros viu
De frunză care renaște
Primăvara.
Și nimeni nu știe
Mai bine decât noi
Cât întinerește
Revederea.

Am nevoie
Să îmi spui
Ce gust are
Așteptarea
Dintre noi.
Sper că nu amar.
Nu mi-a plăcut niciodată
Cafeaua fără zahăr.
Nu-mi bucura dimineața
Fără ciocolată.
Poate că e dulce.
Ne-ar energiza obrajii
În zâmbet cunoscut
De iubire.
Și nimeni nu simte
Mai bine decât noi
Ce gust bun are
Îmbrățișarea.

După atâta dor
De aproape.

Îmbolnăvire


tumblr_lka8hajaJj1qfy78to1_500[1]via they all hate us
Simt că mă apasă,
Aici, pe plămâni,
Și-mi șuieră a frig
Urechile,
Când nu te aud.

Mă ustură gâtul
Și tușesc pe fiecare
Centimentru de absență.

Mâinile sunt slabe,
Palide,
De când nu îmbrățișează
Căldură.

Mi-s subțiate buzele
Iar vocea-i răgușită
Când te cheamă
În vis și-n gând
De noapte bună.

Un virus nebun
Îmi aleargă prin vene:
Din inimă,
Grăbit,
În celule.

M-am îmbolnăvit
De iarnă
Sau
Poate
Mi-e doar foarte dor
De tine.

Mai bine


large
Iubite,
Fluturii albaștri mor,
În fiecare zi.
Se nasc,
Dau din aripi,
Entuziasmați de libertate
Și frumusețea luminii
Care crește.
Apoi, se sfârșesc
Pe o palmă
Întinsă,
Uimită de Dumnezeul
Din culoare și puf.

Nu aștepta
Să moară zborurile
Până vii.
Sunt greu de iubit
Sufletele fără speranță.
Le-au rămas cicatrici
Pe spate
Acolo unde,
Altădată,
Erau aripi.
Îngerii care cad
Nu știu
Să-și crească aripi
După ce se prăbușesc
Pe pământ.
Știi de câtă iubire
E nevoie
Ca să plutești
Din nou
Printre nori,
În lumină?

Iubite,
Fluturii albaștri mor.
Mai bine vino!

Fabrica de minuni


tumblr_ltwnxiX3LT1qf70r5o1_500
Greșesc
Atunci când îmi aprind
Ochii direct
În ochii tăi,
Absenți,
Și-i înfășor
În „bună dimineața,
Minune”
Dar,
Dacă nu ți-aș spune,
Aș muri
Puțin mai repede.
Pentru că tăcerea roade.

Greșesc
Atunci când îți vorbesc
Fără oprire
Și te-nvălui
În speranță,
În care nu vrei
Să te zbați,
Dar,
Dacă n-aș vorbi,
Aș muri
Puțin mai repede.
Pentru că absența doare.

Greșesc
Atunci când te iubesc
Fără popas
Și te chem
În pas grăbit,
Fără să rabd
Distanța dintre noi
Dar,
Dacă n-aș iubi,
Aș muri
Puțin mai repede.
Pentru că
Orice aripă
Pe care n-o exersez
În zbor
Îmbătrânește
Înainte de vreme
Și se frânge.

De ce să împărțim
Sfârșitul,
Când putem trăi
Începutul
În fiecare zi,
Fără să îmbătrânim
Vreodată
În ochii celuilalt?