Dragă Moșule,


Știu că nu mai suntem. Am urcat treptele vieții câte două, în speranța că vom ajunge sus, fără să îmbătrânim. Am pompat inima cu bucurie în extremă și tristețe în cădere, fără echilibru. Am jucat anul în pariu de „sigur” și „poate”, fără să știm că echilibrul se pierde când alergi. Am promis și am uitat, am descoperit oameni și i-am acoperit cu așteptări. Am câștigat, ca să pierdem apoi. Știu că nu mai suntem…copii.

lightstock_129157_xsmall_user_6617753Ți-am cerut mereu bucurie de copil. Pentru că sinceritatea ochilor care se joacă și plâng, se bucură și iubesc atât de simplu și curat, nu poate fi înlocuită cu nimic, niciodată. Te-am provocat să vii. Nu cu saci de jucării sau dulciuri, ci cu liniște și bucurie caldă. Acum nu mai aștept. Doar cred, știind că fiecare Crăciun are în el sfințenia și speranța unei inimi calde, chiar dacă e frig în ieslea rece.

Azi ți-aș spune altfel. Te-aș lua deoparte, cu sufletul strâns, și ți-aș cere să aduci credință în sufletele slabe. Să bați la uși care nu se deschid, la geamuri care nu au lumini în globuri, la inimi din care s-au scurs bucuriile în cădere și vină. Să dai speranță, putere, sufletelor care au alergat atât de mult, încât nici acum nu mai știu să se oprească, de teamă să nu se lipească de pământ.

Te-aș ruga, apoi, să mai ridici din poveri. Umerii slabi nu au loc de cruci grele de Crăciun. Alină durerea spatelui gârbovit, ridicând măcar pentru o clipă crucea. Iar, în locul ei, acoperă sufletul cu putere și gând bun. Să poată merge drept, înainte.

Apoi, te-aș lua de mână și ți-aș spune să vindeci iubirile de praf. Pentru că, de prea multe ori, se-mpiedică de inimi care nu știu să vadă sau să îmbrățișeze când drumurile se-ncâlcesc și părul albește.

Fii tu bătaia din inimile moi, bucuria din ochii care nu vor să se deschidă, pașii picioarelor înlemnite de teamă, zâmbet în buzele care plâng. Adu-l pe Hristos din iesle în suflete, ca să simtă din nou iubirea care nu știe să moară vreodată.

Știu că nu suntem… copii. Dar crește-ne sufletele, să încapă în noi bucuria ochilor care văd, pentru prima dată, zâmbetul vieții primite-n dar. Să-nțelegem că binele e în noi și crește când îl împarți. Așa cum orice copil își împarte jucăria preferată cu cei care îi iau în brațe.

Fă tu, Moșule, din Crăciun, minune!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s