Lut


223
Sunt
Un pumn de pământ.
M-am lustruit
Încet
În piele
Și oase.
Ca să nu mă disprețuiești,
Privindu-mă,
În lut.
Mi-am crescut
Ochi –
Nici verzi,
Nici căprui.
Nimănui
Nu-i plac oamenii
Care nu știu
Să vadă.
Și apoi am învățat
Să privesc
Altfel,
Cu lumină,
Ca să nu pleci
Înainte să te mire
Ochii mei.
Mi-am modelat
Mâini
Din lut.
Le-am programat
Să îmbrățișeze.
Să nu-și strângă
Pumnii niciodată.
Și apoi te-am luat
În brațe,
Ca să simți
Acolo unde ochii
Nu mai știu să vadă.
Mi-am desenat buze,
Nici prea roșii,
Nici prea pline.
Le-am învățat
Să nu spună
Prea mult.
Dar nu m-au ascultat.
Pentru că buzele,
După ce sărută,
Iubiri,
Nu mai știu să tacă.
Mi-am crescut
Jumătate
De inimă.
Cealaltă
Mi-ai lipit-o tu
Când eram ocupată
Să te găsesc.

Am o inimă
Întreagă.
Dar nu voi ști
Niciodată
S-o țin
Numai pentru mine.
Vino!
Am de împărțit
O lume
Cu tine.

Niciodată
Perfectă,
Dar
Cu zâmbet
Plin,
Chiar și când
Buzunarele
Sunt goale.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s