Îmi pare

Pentru fiecare moment
În care am spus
Ce n-am putut fi
Apoi
Și mi-am omorât
Celulele de sinceritate.
Pentru fiecare moment
În care n-am zis
Ce cred
Și simt în vene
Și-n ochi.

Advertisement

Parcă

Se întâmplă ceva
Cu lumea.
Dimineața,
Soarele se-ntoarce
Cu fața la cearșaf.
E eclipsă
De priviri luminoase
În fiecare om.

Ziua,
Pașii nu mai strâng
În talpă
Drumuri construinde.
E rece
În bocanci
Și picioarele amorțesc
Pe calea neștiinței.

Seara,
Luna se feliază
Într-o părere subțire.
E frig
În stele și-n privirea
Lunii.
Sufletele se strâng
De frig
Pe coridoare
Căutându-și culcuș
În cât mai multe inimi.

Se întâmplă ceva
Cu lumea.
Parcă merge înapoi
De când iubirea
Se vinde la second hand
Cu etichete
În altă limbă.

http://www.youtube.com/results?search_query=no+love

Hristos a înviat

Chiar dacă
Oamenii nu zâmbesc
Mereu
La timp,
Nu îmbrățișează
Întotdeauna
Cu forța sufletului
Plin,
Chiar dacă
Nu-și îndrumă pașii
Pe drumul bun
Când inima aleargă,
Chiar dacă
Nu au mâini
Destule
Să dăruiască
Viață
Când ajută,
Azi e lumină
În fiecare ochi
Puțin mai multă.
Azi e iubire
În sufletul slăbit
Mai caldă.
Azi e lumină
În fiecare gând
Puțin mai mare.
Hristos a înviat!

În noi…

Plăți

Pentru fiecare pauză
Un exces,
Pentru fiecare absență
Stridență,
Pentru fiecare tăcere
Vorbărie,
Pentru fiecare piedică
Un zbor,
Pentru fiecare lacrimă
Un hohot,
Pentru fiecare privire
Clipiri
Îndepărtate.

Pentru fiecare tu,
Un eu
Zicându-ți „Neața”,
Scurt,
Cu sărutu-n buză
Și tăcerea obosită
Calculând excese
Pe minutare
Și-n cafeaua îndulcită.
Să țină
Cât e ziua de lungă
În absență.

Timp

Trece timpul
Prin degete.
Își scutură orele
De riduri,
În palme.
Trece timpul
Prin buze.
Își seacă secundele
Subțiindu-le seva
Și cuvintele.
Trece timpul
Prin păr.
Își albește momentele
Din rădăcini
Odată cu zăpezile
Apuse.
Trece timpul
Prin ochi.
Îi adâncește pleoapele
În priviri bătrâne
De înțelesuri.

Trece timpul
Prin inimi.
Le obosește bătăile
Și muzica,
Iubirea
Și visul
Până la ultima
Suflare.

Plutire

Când nu alerg, mă târăsc.
Îmi plâng de milă
În ghimpii pietrelor
Niciodată moi
Și uit să lupt.
Când nu vorbesc, muțesc.
Îmi obișnuiesc buzele
Cu neputința tăcerii
Care nu spune
Ce ar putea să fie.
Când nu râd, îmbătrânesc.
Îmi număr ridurile
În oglinda mare,
Cu porii deschiși
Spre enigme
Pe care nu știu
Să le sting.

Când nu iubesc, mor.
Îmi aranjez sicriul
În minutele pe care
Aș putea să le trăiesc.

Așa-s eu.
O încâlcitură de extreme.
Pentru că n-am învățat
Încă
Să trăiesc
Pe linia de plutire.

Absență

Nu știu cum se face
Că nu pot să scriu
Când trăiesc.
Pauzele
Se strâng
Pe zâmbete,
Nu pe litere.
Și,
Când râd,
Literele se ondulează
Pe degete,
Se comprimă,
Se joacă,
La fel ca privirile tale
Pe obrajii mei.
Nu-i loc
De cuvinte
Potrivite
Când trăiesc
Din ochii
Și buzele tale.

Ce bine

Ce bine
Că nu te știu
Cum știe drumul
Noroiul din care
Se-ntregește,
Cum știe ochiul
Câte gene are
Și
Buzele
Câte cuvinte
Cu păcat.

Ce bine
Că nu te știu
Cum știe ploaia
Din care nor
Se strânge,
Cum știe inima
Pe cine să iubească
Și
Dumnezeu
Când respiri
Pentru El.

Ce bine
Că nu te știu
Întreg.
Să pot să-ți cert
În fiecare zi
Privirile absente,
Să pot privi
Iubirile din ochi
Mirată
Că există,
Să pot să te cunosc
Mai bine,
Dar
Niciodată
Mult prea bine
Ca să tac.

Răbdare

Fiecare palmă
Are un revers.
Avem doi obraji
Ca să-l întoarcem
Pe celălalt
După fiecare
Lovitură.
Iertarea
E când privești
În ochii prăbușiți
Cu bucuria
Unui suflet mare.

Permeabil

Știi cum mă împiedic? Cu privirea-n pământ, pe șiretul desfăcut; cu ochii-n piatră, deloc invizibilă; cu picioarele încordate de pericolul care „se poate să fie”. Așa am fost întodeauna. Aștept problema, încâlceala ițelor desfăcute când trăiesc frumos, la fel cum aștept izbăvirea optimistă, din fiecare furtună. Știu că o sa cad, chiar dacă acum stau în picioare. Știu că o să plâng, chiar dacă acum râsul îmi tulbură finețea obrajilor în crispare necontrolată, știu că o să-mi strâng golul din buzunare, chiar dacă acum îmi permit ciocolata de seară.

Așa-s unii oameni. Aruncă buzduganul prea departe, în așteptare prea lungă, uitând de pașii mici pe care trebuie să-i facă pentru fiecare zâmbet, fiecare îmbrățișare, fiecare ciocolată. Cred că m-am născut cu un văl de vis în jurul inimii. De fiecare dată când bate, pereții permeabili se molipsesc de idealuri. Și, cu fiecare ideal, de cădere.