În „ograda” vecinului


Căldură. Pe pielea aprinsă-n sintetic se scutură soarele-n urme de vară. Cu pletele-n vânt și pașii strivind șlapi de plastic în numere mici, școliții din Sfântu Ilie își trăiesc viața cu patos, în episoade neînțelese de curaj pueril.

Baza e pregătită. Cu scutul în față și mâinile încă tremurânde, doi viteji se pregătesc de asalt. În spate, trei timide își plimbă privirea peste grădină:„Liber!”. Pe o potecă lăturalnică, strategii își pregătesc discursul motivațional: „Batem la ușă sau strigăm?”
images
– Nenea Damiaaaaaaan! Nenea Damiaaaaaaan!

Un om cărunt, cu zâmbetul înflorit pe buze și-n obraji, în riduri expresive de frumusețe vioaie, își face loc spre poarta de lemn, în pas repetat și ușor greoi, ca după somnul de amiază:

– Ce vreți?
– Ne iertați, o cană cu apă n-aveți? Tare ne e sete!

Între timp, timidele își blestemă soarta de spioni puberi și se ascund, cu ochii strânși și părul zbârlit, după gardul de lemn, întârit cu sârmă ghimpată și buruieni bătrâne. Vitejii își încearcă puterile, sprijinindu-se-n avânt peste gard, cu poftă și chef de „aproape pericol”. O mare de bunătăți încântă privirile: mere rumene, încă aprinse, își colorează fața la soare, în bronz gustos și vitamină pură. Pe alocuri, roșii galbene își întind plinul pe vrejuri, invitând la risipă și poftă-mplinită. Cu poalele-n cap, hoții-și umplu hainele de comori, râzând în șansă și adrenalină.

Din față, micii cerșetori își șterg de pe buze apa rămasă, satisfăcuți de ofertă. E cald, obrajii-s roșii iar cheful se-adună în foame de-amiază.

Nea’ Damian aude, însă, zarva bucuriei din grădină. Își scoate blestemele din arhivă și furca din grajd și dă să alerge vitejii peste roșii, bucăți de mere ronțăite și ironii adresate: „De-acu’ nu ne mai prindeți”. Timidele strigă din scutul gardului câte un „șase” vărsat printre dinți cu teamă. Cerșetorii își prind urechile în încurajări terminale: „Hai, proștilor, mai repede!”. Vitejii se avântă peste gard, își zgârie brațele-n povara merelor trudite și cad, epuizați, de partea cealaltă a frontului. Nea’ Damian își cântărește, din ochi, paguba și renunță. „E prea târziu să mai faci din oameni oameni”, gândește străin, printre pașii mărunți spre acasă.

Cu venele bătând pulsul victoriei, școliții satului își rumegă ofrandele, în foame aprinsă de poftă și așteptare. Pâinea de acasă e ruptă-n bucăți și împărțită egal, între infractori. Gustul se-amestecă în măr copt și miezuri iar entuziasmul de a fi copil pentru totdeauna abia acum crește.

„- Hai că ne-am descurcat”, râde Vasile, scrijelind în minte un plan măreț de supraviețuire pentru vară. „Mâine cerem harbuji refuzați din piață. E mai sigur!”

Amintirea învie pentru Reeija, sponsorul articolului, și gențile lor minunate de piele. O spun și altii, în cadrulSuperblog2013.

4 thoughts on “În „ograda” vecinului

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s