“Viața ca joc”


Sincer, realitatea e supraestimată. Pe fiecare colț de conversație, câte un realist convins își suflecă mânecile și își exerseasă ochii-n mască obiectivă, despre tot ce se întâmplă-n lume; o poliloghie excesivă despre obiectivitate ridicată la nivel de trai, fără sânge de pulsat în vene pe fiecare frază, fără expresie – simplu, brut, anulând adevărul personal, sentimentul, imaginația. Însă, realitatea nu există în afara noastră. Se prelungește confuz pe o regulă evolutivă universal, pe o moștenire divină calculată în bucăți răspândite pe fiecare bucată de lume, pe fiecare bucată de om.
logo_mediadot_patrat2
Unii știu, însă, că realitatea nu există singular. Cu ochii debordând de imaginație și energie, își construiesc propria realitate în poveste. De ce n-ar fi existența un joc de copil, în care să-ți porți sufletul avid de provocare printre obstacole, până la prințesa din turn? Nu-mi spune că n-ai visat, cu ochii deschiși, împregnați în pixeli colorați, mișcând inima din loc pe fiecare pas, la ciupercuța lui Mario, care-ți crește stima cu fiecare cot adăugat la statură… Un ghiont de placă ATI ar fi făcut minuni imaginii micuțului salvator și i-ar fi dat drumului împregnat de monștri infideli o aură de prospețime clară, de oglindă. Și ce final revelator în minunăție de culoare și umbră ar fi avut îmbrățișarea muzei cu păr de poveste…

Din ochi în ochi, realitatea își strânge marginile constrângătoare în favoarea imaginației. Din privire în privire, oamenii se îndrăgostesc de păreri, de imagini, de posibilitatea unui vis de a se aprinde, de oglinda unui suflet în ochii meniți să vadă viața cu pecetea sinelui, a obiectivității subiectivate, a individualității. De la joaca pe stradă, în șlapii albaștri primiți de la bunica, tociți pe partea dreaptă de la prea multă „sticluța cu otravă”, până la imaginea captivantă a depășirii dragonilor, a roboților, a propriei condiții transpuse-ntr-un erou atotputernic, imaginația își face loc într-o succesiune nesfârșită de posibilitate. Joaca depășește etaje de imaginativ, își construiește drumul rapid, în luptă crâncenă, sfidând imposibilul în nivele care jonglează inimi pe bucăți, scurgând energie, adunând energie, la nesfârșit.

Viitorul a fost semănat cu posibilitate. Nvidia, într-o concurență constructivă cu plăcile ATI, promite, în primul rând, performanță. Coordonând un motor calculat la nivel de rapiditate/claritate, plăcile video NVIDIA pictează drumul gamerilor într-un ascendent vizibil. Jocurile provoacă vizualitatea, își punctează, fără pauze, eroii, în imaginativ, și-i fac să uite de propria condiție într-o realitate alternativă, fabuloasă. Povestea crește, pe un motor consistent, și-și alungă demonii în săbii ascuțite. Realitatea se pierde, pentru un timp, într-un joc de copii, dar care-și reglează așteptările în tehnologia viitorului, după cum o declară și siteul magazinonline, concentrat pe ideea de imagine și putere, ca un duo indistructibil. Dintotdeauna o terapie eliberatoare, jocurile vor deveni scut în fața imposibilului, vor crește adrenalina pe centimetru pătrat de suflet, vor cuibări neuronal imaginații explozive.amd-header

Nu, nu sunt o jucătoare înrăită. Am pus frână realității doar de câteva ori, strângând cu patos butoanele Nintendo, în zgomot de mașini turuind accelerații. Jocurile mi-au dezvoltat imaginația de poveste. Mi-au strâns în sacul amintirilor un Mario nemuritor și un prince of Persia model, mi-au subtilizat talentul la desen în imitații de culoare profundă pe foi în care prințesele aveau părul la fel de ondulat ca-n primele jocuri surpinse la ora de info din generală, m-au provocat să-mi imaginez, să renunț la limitele ochilor pierduți în zarea realității obiective.
Pe atunci, nu dispuneam de părerea celorlalți. Încercam fiecare nivel, până se ștergea vopseaua de pe butoane. Acum, trucuri de orice fel, răspunsuri la întrebări, detalii de performanță la nivel de placă video se pot afla pe un forum gaming definitoriu, din care ne extragem, avizi, posibilitățile.

Dacă astăzi gamingul e o nișă generoasă, cuprinzând gusturi și categorii diverse de imaginativ, viitorul se va diversifica în specializări care să antreneze gusturile, să le provoace la nesfârșit. Strategia stă, deja, la baza gamingului. De la pragul existent până la a permite fiecăruia dintre noi să-și construiască propriul film, propria imaginație, în pixeli personali, mai e doar un pas. Se mizează pe productivitate, dar care să nu distrugă standarde, ci să le înalțe. Pentru asta e nevoie de NVIDIA și de talentul plăcii video de a performa calitate și rapiditate, într-un pachet atrăgător.

Lumea e un joc nesfârșit, nu crezi? Ne luptăm, revenim, ne împiedicăm, ne ridicăm, ne ascuțim dinții, cu arma în mână, apoi plângem înfrânși pe câmpul de luptă. Imaginația ne ajută să evoluăm, pas cu pas, într-o realitate construită personal. Ne jucăm cu fiecare pas, ne antrenăm mușchii minții și mergem mai departe. Ăsta este viitorul!

Acest articol participă la Superblog 2013. Ne jucăm?

4 thoughts on ““Viața ca joc”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s