Locul sfințește omul


Când nu știu să reacționeze, oamenii pleacă. Uneori, se întorc în trecut, încercând să anuleze prezentul deloc promițător în ipoteze. Alteori, ard etape, sărind peste drumuri, peste sentimente, peste oameni, încercând să prindă din urmă un ideal grăbit, care-și conduce plinul peste viteza regulamentară.

Eu, când nu știu să mai fiu în pielea prezentului, mă deconectez. Îmi scot firele din priza comună, îmi întorc ochii din ecrane, îmi înghesui ultimele puteri în geamantanul albastru și îmi aleg un loc în care să am timp să fiu eu, fără rezerve de timp și context, fără presiuni contextuale.

Așa ajung, sâmbătă dimineață, la Straja. Un weekend neplanificat îmi promite o porție de conținut pur, fără așteptări nejustificate. Sufletul e mic, dar avid de totalizare. De jos, de unde începutul se calculează în urcușuri lente, fără a strivi emoțiile în limite de piatră și aer stins, până sus, spre creasta munților, străjuiește o emoție acerbă de conexiune, de prezență. 1868 de metri de energie deconectantă, de respiro.
varf
Odată cu urcușul, pașii se strâng în simboluri. De la Crucea Eroilor, care îngăduie o pauză minții și sufletului, întorcându-le-n momente istorice revelatoare, până la Schitul Straja, care dezvăluie credințe tămăduitoare, fiecare punct din programul turistic Vila Alpin se distinge nu numai prin simpla marcare pe hartă a unor locuri, ci și prin seminificarea drumului cu alt fel de simboluri. Energia momentelor se trăiește din plin, cu aviditate exersată-n birouri de lemn și străzi cimentate.

Când picioarele nu mai ascultă sufletul, telescaunul își ia rolul de ghid fără cuvinte și-mi plimbă ochii, din înălțime, peste Carpații verzi, legănându-mi dorul de a fi prezentă, după atâta timp, într-un loc simplu, fără detalii stilizate în artificiu insipid. Seara, pașii se-ndreaptă alene spre locul de cazare din Straja, în inima munților. Și, da, fereastra mea are vedere spre munte. Zâmbesc.

A doua zi, după un mic dejun înecat în dulceață și ceaiuri, programul se prelungește în conferințe tematice. Grupul e invitat să discute, să prezinte, să amuze. Mă fac mică și-mi strâng, timidă, picioarele scaunului. Cu fiecare cuvânt, curajul se avântă, simplu, conectând om cu om, suflet cu suflet.

La cerere, partida de paint-ball, dureroasă, mă strânge-n piele și îmi exersează, gradual, instinctul de apărare. Costum galben, obraji roșii, râsete și o poftă de viață nebună, curgând în celule generos, fără pauză. Se cade o imortalizare a weekendului la Straja: o bilă de vopsea colorându-mi părul și pleoapele abia închise, cu nervozitatea unui pumn ochind, categoric, o replică tăioasă.

Cât despre pofta mâncărurilor de munte, asortat vinului fiert cu scorțișoară, așteptarea e hrănită fidel, în tacâmuri tradiționale și gusturi abia scoase din cratița bunicii. Pensiunea din Straja își ademenește, iremediabil, invitații în porții generoase, condimentate lacom de pofta aerului de munte al Carpaților.

Două zile pot fi de ajuns pentru a te încărca, din nou, de frumusețe și de sens. Pentru că, uneori, locul sfințește omul…

Acest articol participă la Superblog 2013.

2 thoughts on “Locul sfințește omul

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s