Toyota Corolla. Mașina care include


Privește drept, cu ochii metalic îndreptați înainte. Genele i se deschid și se închid, cu siguranța unui ceas mecanic, la intervale punctate fără greșeală. Iese din rânduri. Nu expansiv, atrăgând atenția prin non-adaptare, ci simplu, elegant, cu un zâmbet subtil, care pare să se regăsească într-o oglindă imaginară, atașată lateral corpului mișcând, garantând perfecțiunea imaginii reflectate.

Înaintează sigur, silențios, într-o postură de-o eleganță personalizată. Partea de sus, feminină, strălucește, ca-ntr-o lumină de faruri unind soarele-n apus, în tentativă de-nserare. Curbura trupului e fină, dezvelind o talie suplă, care însă nu duce cu gândul la un artificiu de fotografie, ci ascunde, în spatele liniei, un conținut consistent, care oferă siguranță privitorului. E o apariție, atât ca mișcare, cât și ca grație și imagine.
cara,face,foto,gesicht,rostro,face,to,face-b2c5ff84bb3a8b0c672dd8837de74503_h_large
Uneori, dimineața, pasul i se accentuează, cu tocul strivind străzile crunte, în drum spre birou. Corpul, metalizând o rochie dreaptă, cu o pensă subtilă pe talia subțire, își poartă finețea în grabă, fără greș, într-un zgomot fin de viteză ascendentă. Privirea e, încă, spre înainte. Rochia, de un gri seducător, conferă grație, fără a fi în totalitate feminină. Din contră, linia dreaptă din jurul gâtului, tăietura fără greș de deasupra genunchiului, e aproape bărbătească. Privirea include și exclude în același timp, împăcând gusturi comune.

O vede trecând, în fiecare zi, când recunoaște din privire drumul spre undeva-ul ei, într-o alunecare sigură. E frumoasă, nu numai prin imagine, ci și prin căutătura precisă, incoruptibilă, anulând privirile exagerate, judecățile, artificiile de polemici în jurul rochiei ei întotdeauna acaparantă, metalizată. toyota-Corolla-2013-exterior-tme-004-a-prev_tcm420-1236718toyota-Corolla-2013-exterior-tme-001-a-prev_tcm420-1236697
toyota-Corolla-2013-exterior-tme-008-a-prev_tcm420-1236746

Până să-și așeze ochelarii pe ochi, de obicei, dispare. O vede trecând, în ceață, lăsând în urmă imaginea unei eleganțe fine, imuabile. Astăzi, Dan își așează ochelarii în dreptul sprâncenelor cu 10 minute înainte de impactul vizual. O vede de departe, purtându-și, în viteză, corpul metalic. Acum e aproape! O privește în faruri și-i surâde.

Un vis auto pe patru roți, cu eleganță feminin îmbrăcată-n gust comun, Toyota Corolla e, în lumina lentilelor corectând priviri redundante, o realitate îmbrăcată în senzație. Ca o femeie suplă, care conturează fin o rochie-n tăietură dreaptă, cu tocul cui subtilizînd drumuri banale, Toyota Corolla se simte sigură pe propria imagine. Frumoasa cu un scop precis își poartă oamenii, dându-le eleganță. Pentru că nicio mașină cu gust nu e purtată sau condusă, Toyota Corolla a învățat să conducă ea oamenii, prin personalitate.

Ne întâlnim la concursul Superblog 2013, cu mai multe cuvinte. Vă așteptăm să ne citiți și să ne scrieți.

14 thoughts on “Toyota Corolla. Mașina care include

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s