Farmecul primei impresii


Știi când lumina bate pe fereastră exact pe ochii tăi, deși în jur e întuneric, tulburându-ți somnul de dimineață? Când pe drum e o singură pietricică, înfiptă în ciment cu îndrăzneală puerilă, de care te împiedici iremediabil? Știi când îți iei inima-n dinți și-i dai o palmă nefericirii, s-o amețești în acțiune, iar nefericirea nu știe să-și întoarcă celălalt obraz și te lovește profund, cu forța furiei și a provocării de a fi îndrăznit? Sunt momente pe care nu știi să le explici, care se întâmplă, neglijând laitmotivul „după ploaie, soare” – „după râset, plânset”, care te construiesc iritabil sau puternic, ambițios sau delăsător, credul sau timid, OM.
farmec-gerovital
De cele mai multe ori, lucrurile astea mici, care provoacă sufletul să-și iasă din carapace și să lupte, sunt momente pe care le ratezi, cuvinte pe care le auzi, păreri împărțite, judecăți. Deși, aparent, suntem mici universuri închise, în care ricoșează gândurile celorlalți, în care trăim independent, într-o eră în care eul ia locul comuniunii, cuvintele se strâng în ceilalți cu ecou puternic, redundant. Judecățile încep, întotdeauna, cu suprafața. Până să se ajungă la conținut, primele treizeci de secunde pun etichete definitorii asupra fiecărei persoane.

Mă ridic din pat, cu picioare leneșe și obraji amorțiți de căldura pernei. Îmi împleticesc pașii, îmi strâng părul și-mi stâlcesc fața în oglindă. N-au dispărut! Îmi îngrop capul în palme, cu sentința privirilor din metrou acoperindu-mi trupul și subțiindu-mi sufletul de substanță.

Simțeam că liceul e un loc feeric, de împărțit prieteni și prime iubiri savuroase. Îmi subtilizam replici în minte, mă pregăteam intens pentru fiecare aproape dialog, aproape privire, aproape relație. Eram, însă, în simplitatea mea, un om comun. Fără extravaganțe, cu o sensibilitate câteodată enervantă, îmi seceram părerile în principii învățate, moștenite cu tot cu patos și credință. În plus de asta, nu mă ajutau deloc obrajii roșii, împregnați în boala adolescenței, crudă și fără leac.

Suprafețele mi-au fost, pentru mult timp, păreri de profunzime. Îmi calculam frumusețea în procente de ochi migdalați, ten frumos, buze roșii. Drumul meu era închegat în așteptare. Poate pentru că, de prea multe ori, mi-am refuzat plăcerea de a fi parte ale unor momente edificatoare, din cauza etichetei.t

Bal. Pe trepte flutură rochii de mătase și voal, în culori subtile sau aprinse. Își poartă oamenii cu eleganță și stil. Obrajii fini își alintă blushul în piele sănătoasă, tânără. De acasă, cu rochia îmbrăcată pe jumătate, îmi scutur privirea în oglindă. Pe frunte, broboane de neputință cresc inestetic, sub retușuri de pudră, inutilă. Nu merg.

Făt Frumos. Mă vede, la distanță, cum îmi clătesc privirea în imaginea lui încețoșată. Mă cheamă, din deget, să-mi adăp curiozitatea alintată. Un pas în față și mă întorc. Poate durea prima părere. Tenul meu e un dezastru de sebum și probleme înfloritoare. Evit frumusețea momentului, de teama unui „poate-moment”: a fi îndepărtată, din cauza unei suprafețe.

1.76. Înălțimea e încurajatoare. Top-modelul mă privește isteric, neînțelegându-mi întorsătura buzelor, neputința privirii. Din spatele dorinței de a fi „cândva… prințesă”, mă strânge realitatea de obraji. Roșii, cu pete inegale, strânse în acnee vulgară.

Fiecare moment al vieții mi-a fost întipărit de o etichetă. Peste bucuria de a fi suflet, de a avea un conținut constrâns de ambalaj, suprafața și-a cerut, infinit, dreptul de a modela păreri definitive.

Îmi privesc în oglindă, pentru ultima dată, cicatricile neputinței. Pe masă stă așezat, la loc de cinste, pachetul magic de bună dispoziție: un gel spumant antimicrobian, o cremă sebo-reglatoare purificatoare și un baton corector pentru impurități. Le desfac și le așez pe pielea avidă de cunoaștere, de schimbare. Porii mi se deschid, se curăță, sub puterea plantelor și a agenților activi, tenul intinerește. După doar câteva săptămâni, prima impresie îmi surâde, eticheta se desprinde, bucuria suprafeței își caută victimele în evenimente la care nu mai lipsesc, pentru simplu motiv că nu mai există constrângere, cauză, efect spinos.

Gerovital Plant Stop Acnee își împlinește rolul și vindecă tenul cu probleme. Mi-o amintesc și eu azi, admirându-mi obrajii în oglindă, cu gândul la întâlnirea de la ora șase. Între timp, am fost învățată o lecție care să-mi desprindă gustul de etichetă, în favoarea omului: „You don’t have a soul. You are a soul. You have a body” (C.S.Lewis). Pentru că ceea ce am devine ceea ce sunt doar atunci când face sufletul să crească…

Gerovital. Farmecul primei impresii.

Acest articol participă la Superblog 2013.

În „ograda” vecinului


Căldură. Pe pielea aprinsă-n sintetic se scutură soarele-n urme de vară. Cu pletele-n vânt și pașii strivind șlapi de plastic în numere mici, școliții din Sfântu Ilie își trăiesc viața cu patos, în episoade neînțelese de curaj pueril.

Baza e pregătită. Cu scutul în față și mâinile încă tremurânde, doi viteji se pregătesc de asalt. În spate, trei timide își plimbă privirea peste grădină:„Liber!”. Pe o potecă lăturalnică, strategii își pregătesc discursul motivațional: „Batem la ușă sau strigăm?”
images
– Nenea Damiaaaaaaan! Nenea Damiaaaaaaan!Read More »

Toyota Auris. Dependența de viață


– Ține-ți mâinile pe volan când conduci, dragule!
– Bine, iubito! Am înțeles! Nu vrei să mă săruți!…Brand signature PMS

Sub râsetele surde, lumea își întoarce iremediabil sensul în gropița ei din obrazul stâng. Privirea se oprește, magnetizant, pe colțurile buzelor aprinse, îndoite în bucurie simplă, copilărească.

– Uită-te la drum, nărodule! mă alintă ironic, și-și închide genele încovoiate repetat, în mișcări amuzate, dar absolut seducătoare.

Întind mâna dreaptă spre părul ei, răsfirat în ochi și-n buze, în haos teatral. Mă prefac erou și-i mișc bucla răsfrântă pe obraz după ureche. Îmi zâmbește angelic și copiază o postură hollywoodiană, în râset alb, cu gesturi aferente de peisaj. Îi dau un ghiont și clipa se oprește sub impact.

Mâinile îmi aleargă haotic pe volan, gândul nu mă mai ascultă. Sub frâna ascuțită, pământul pare să fugă de sub roțile elegante, învins. Centura își strânge victimele, protector, într-o îmbrățișare din ce în ce mai strânsă. Un țipăt de rezervă își aleargă neuronii în puls zvâcnit și în vină explozivă. Suntem vii!

Afară, fixând linia fină a Toyotei Auris, doi centimetri despart șoseaua de prăpastie, viața de moarte. Miroase a aer de munte și a liniște stătută. Din brațele mașinii, două mâini se ridică încrezător, în siguranță, mulțumind pentru șansă. Irina îi zâmbește eroului, cu sufletul mic, înlemnit de întâmplare:
toyota-yaris-hybrid-2012-exterior-tme-001-prev_tcm420-1128303
– Sunt bine! Ia-mă-n brațe!

Cu trupurile mici, sprijinite de capotă, cei doi își contemplă, pentru prima dată cu ochii strălucind, viața rămasă. Își înghesuie mâinile una în cealaltă, cu dor prevăzut, și-și lasă gândurile să se odihnească în aerul tăios al munților. Din spate, Toyota le zâmbește hibrid, a plânset, scurs din durerea aproape-întâmplării, și a zâmbet, al șansei la viață. E îmbrăcată-n luptă și-n personalitate iar strânsoarea corpului metalic încântă în simplitate puternică, încrezută.
Read More »

Hai acasă!


Mă trezeam în fiecare dimineață într-o zarvă de nedescris. Aveam șase ani, vârsta la care bucuria de a avea lumina aprinsă pe hol când dormi, ca să se răsfrângă pe pernă, și nevoia de a simți un suflet lângă tine, care să-ți salveze imaginea bolnăvicioasă în monștri și umbre, erau esențiale. Dormeam câte șapte în cameră, în paturi etajate. Seara, după ce ne făceam lecțiile, aveam voie să ne jucăm o oră, înainte de somn. Mama Maria ne spunea că suntem cuminți. În schimb, mama Anelia ne certa și ne repeta că suntem răi, pentru că nu făceam liniște la amiază, când își întindea oasele pe canapeaua din hol, să doarmă după prânz. Avea oricum o față colțurasă și ochii haini. Mi-o imaginam mereu pe coperta poveștii mele preferate, în chip de vrăjitoare. I-ar fi stat bine cu păru-n coiful alungit și cu vârf demonic și negru.

Îmi intrase în reflex cuvântul „mamă”. Nu știam să-l justific. Îl foloseam nelimitat, în fața fiecărei angajate de la cămin, ca o formulă de respect pretențios, în semn de rverență. Îmi era, pe atunci, străi sensul suav al bucuriei de a pronunța niște litere care să-nglobeze o lume, ideea de iubire necondiționată, care să lege suflete firesc, familiar, ideea de „mamă” ca sânge, ca familie, ca frumos.

De trei ani încoace, însă, o femeie înaltă, cu ambii obraji scobiți în gropițe și zâmbetul cald, ne vizita aproape în fiecare weekend. Ne aducea cornuri cu ciocolată și sărățele și ne spunea povești, când îi stăteam în brațe. I-am spus și ei „mamă”, neștiind că pentru cei de afară cuvântul însemna infinit mai mult, o emoție atingând culmi, o responzabilizare crescândă, un plus. Nu știam să spun „dumneavoastră”, așa că, de fiecare dată când o întâmpinam, îi luam mâinile și mă adresam firesc: „Bună ziua, mamă!” N-a lipsit de atunci, niciodată. Îmi mângâia părul de pe frunte și mă învârtea prin cameră, ca să râd. Read More »

Biorefit tea. Sănătate la plic


Îi exploda capul. Își simțea pulsul bătând, zgomotos și agitat, în ureche, iar ochii i se lăsau sub greutatea pleoapelor. O presiune intensă îi strângea porii iar buzele i se subțiau de durere. O migrenă atroce îi tulbura concentrarea și puterea oaselor. Se simțea înfrântă, sub greutatea propriului păr, a pastilei forte contra durerii, a neputinței.

La doi pași de fereastră, pe suportul de cărți, o privea colorată o cutie de ceai de la prietena cea mai bună: „Să te mai detoxifici și tu”. De fiecare dată când o asalta cu seriozitățile ei „naturiste”, o lua în râs și-și ronțăia, în continuare, sandvișul gras, cu gust dependent și calorii din oficiu. Și-a încălzit în ibricul roșu puțină apă și a lăsat un pliculeț la infuzat timp de 15 minute. cutie-ceai-biorefit-modificare3-600x264

După 30 minute, magia s-a instalat simplu, printr-o stare naturală de bine, de sănătate așteptată. Ceaiul s-a scurs în sânge, a umplut celulele de aromă de plantă strivită, a curățat migălos fiecare por de apăsarea neașteptată.

Produs 100 % natural, avizat de S.N.P.M.A.P.S, ceaiul Biorefit Tea este o inovație în rândul ceaiurilor de pe piață, întrucât are nu numai efecte diuretice și de detoxifiere, ci ajută și la eliminarea țesutului adipos. Într-o combinație propice cu o alimentație sănătoasă, ceaiul este recomandat atât în diete, cât și ca adjuvant în alte forme de terapie. Plantele de crușin și senna reglează fluxul intesintal și crește activitatea acizilor biliari.

Fără a avea contrainidicații, Biorefit Tea, primul ceai Detox & Fit body din România, face parte din gama ofertelor noi Slim Duo Forte, ale căror pachete sunt recunoscute sub marca eficienței și a sănătății. Siteul Biorefit oferă detalii calitative despre produs, într-o manieră simplă, cu accent pe beneficii vs ofertă de preț, mărturiile, avizările și descrierea în sine a produsului fiind cel puțin convingătoare.

Pentru că nu știm întotdeauna să avem grijă de noi, pentru că timpul este scurt și alimtentația pe care ne-o alegem nu e mereu o sursă de sănătate, ceaiul de slăbit Biorefit Tea este un supliment necesar nu numai dietei, ci și detoxifierii de care avem nevoie. Să punem, deci, de o sănătate. La plic!

Ochii palmelor


7457151950_13bc95aa8e_z
Iubirea
Și-a scos ochii.
I-a pus în palmele
Unui trecător
Îndrăgostit
De întuneric.

Ochii
I-au făcut rădăcini
În pumnul
Strâns.
Îi era teamă
Să-l deschidă.
Întunericului
Nu-i plac ochii
Deschiși.

Mai târziu,
Când palmele s-au făcut
Una cu ochii
Și priveau
Doar simțind
Între degete
Obraji,
Trecătorul
S-a întâlnit cu
Iubirea
Pe stradă.
Era oarbă
Iar
În ochi
Îi crescuse
Întuneric.

Și-a întins palmele,
A atins pleoapele
Scobite
Și i-a pus ochii
Înapoi,
Din milă.
Iubirii
I-a rămas în ochi
Urme de mâini,
Rădăcini de atingeri,
Simțite cu degetele,
Iar palmelor
I-au rămas adâncimea
Privirilor,
Lumina.

Pentru că iubirea
Nu e niciodată
Doar în ochi.
Când trăiește
Se simte
Până-n vârful
Degetelor.

Schimb pe inimă roșie


Ceață. În fața casei, pe marginea treptelor de piatră cărămizie, un copil își numără satisfăcut bureții de rouă, strânși la prima oră în punga portocalie. Îi plac fierți în smântână și colorați cu mărar proaspăt.

Frig. În fața blocului, pe marginea băncii de lemn, scobită la mijloc, o fată cu pleoapele adâncite își numără banii strânși de la bancomatul din stânga. Sunt toți.

Bucurie. Pe drumul prăfuit dinspre dudul bunicilor, un suflet își râde norocul, sărind într-un picior. În spatele lui, alte cinci suflete îl imită. Mulțumirea lucrurilor simple explodează în obraji și în buze. Nu mai există griji, nici reguli, în afara copilăriei.

Zâmbet. Pe Calea Victoriei, lângă florărie, o palidă cu buze supte și genele lungi își întâmpină iubitul cu o întindere de mână. Bucuria se întregește fin, într-o unduire subtilă a buzelor în tremur. Nu mai există trecut, nici viitor. Sufletele bat în puls sincronizat, sângele se-aprinde. Read More »

“Viața ca joc”


Sincer, realitatea e supraestimată. Pe fiecare colț de conversație, câte un realist convins își suflecă mânecile și își exerseasă ochii-n mască obiectivă, despre tot ce se întâmplă-n lume; o poliloghie excesivă despre obiectivitate ridicată la nivel de trai, fără sânge de pulsat în vene pe fiecare frază, fără expresie – simplu, brut, anulând adevărul personal, sentimentul, imaginația. Însă, realitatea nu există în afara noastră. Se prelungește confuz pe o regulă evolutivă universal, pe o moștenire divină calculată în bucăți răspândite pe fiecare bucată de lume, pe fiecare bucată de om.
logo_mediadot_patrat2
Unii știu, însă, că realitatea nu există singular. Cu ochii debordând de imaginație și energie, își construiesc propria realitate în poveste. De ce n-ar fi existența un joc de copil, în care să-ți porți sufletul avid de provocare printre obstacole, până la prințesa din turn? Nu-mi spune că n-ai visat, cu ochii deschiși, împregnați în pixeli colorați, mișcând inima din loc pe fiecare pas, la ciupercuța lui Mario, care-ți crește stima cu fiecare cot adăugat la statură… Un ghiont de placă ATI ar fi făcut minuni imaginii micuțului salvator și i-ar fi dat drumului împregnat de monștri infideli o aură de prospețime clară, de oglindă. Și ce final revelator în minunăție de culoare și umbră ar fi avut îmbrățișarea muzei cu păr de poveste…Read More »