Când nu cresc, scad


slinkachlast
Pentru că nu mai știam
Să cresc,
Am început să scad.
Cu fiecare pas,
Mă apropiam mai tare
De pământ.
Se micșorau privirile:
Din oameni,
Vedeam bucăți mici.
Unghiul îmi scăzuse,
Odată cu ochii.
Scădeau buzele:
Cuvintele nu mai ieșeau
Întregi,
Se scindau
Pe silabe,
Pe litere,
Pe tăceri.
Se strângeau mâinile,
Nu mai încăpeau cărți
Între degetele subțiri:
Ci pagini mărunțite,
Tăiate în bucăți mici,
Până se pierdeau
Conținuturile,
Pe foaie.
Se diluau pașii,
Din ce în ce mai tăcuți,
Mai neputincioși,
În picioare scurte.
Se micșora spatele,
Renunțând la poveri,
În coaste aproape
Invizibile.

Se strângea sufletul:
Se storcea de esențe,
De surplusuri,
De sentiment înrădăcinat,
De sine.

Apoi,
Când nu mai aveam nimic
De scăzut,
M-am oprit
Cu fața spre mine
Și m-am privit
În ochi.
Eram un întreg mic,
Insesizabil,
Cât un punct greșit
Pe o foaie albă.

Și,
Pentru că nu mai știam
Să scad,
Am început să învăț
Să cresc
Din nimic.
OM.

4 thoughts on “Când nu cresc, scad

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s