Dintre doi oameni
Neobișnuit de comuni,
Unul e,
Sigur,
Bolnav.
Ochii privesc în gol,
Obrajii sunt palizi
Iar sufletul…
Sufletul e acoperit de
O zgură neagră,
Pe care bucuriile
Nu mai știu
S-o clătească.
Cu fiecare zi
Aproape trecută
Sufletul îmbătrânește,
Vizibil,
Și colecționează
Riduri
Pe pielea trupului,
Murdărindu-i finețea
Cu alunițe negre
Și pete.
Seara,
Când sufletul vrea să doarmă
Pe marginea trupului,
Bolnavul privește
Primul om
În ochi.
Încearcă să-i roadă
Tinerețea
Din privire
Și din zâmbet,
Dar n-are forță
Să respire
Sănătate
Prin pori.
Pentru că
Unul
Din doi oameni
Neobișnuit de comuni
E bolnav,
Definitiv,
Trup și
Suflet,
De mortalitate.
Chgabriela's Blog 