Portret într-o doară


155091_1742109476771_6636961_nDacă nu știi să te uiți în oglindă, o privești pe furiș când își aranjează zâmbetul pe buze. E naturală, ca o portocală desfăcută-n două, cu miros de primăvară coaptă. Știe să zâmbească și cu ochii, în riduri fine pe marginea firească a anilor trecuți. Când vorbește, îți amintește de tine și de pătura roz împărțită-n două pe iarbă, cu florile rupte aranjate frumos pe colțul nefolosit, la soare.

Cuvintele ei sunt clare sau tulburi, ca o apă limpede, care, odată ce crește-n adâncime, își pierde din permeabilitate, ascunzând conținuturi nepermise. Fie e sinceră, tăind în replică și sensuri, fie e absconsă, definind fără precizie o profunzime ce nu poate fi atinsă, ci doar analizată parțial, la suprafața sigură a apei, fără niciun pericol real de înec.

Când nu știi să crezi, o asculți. Cum râde, cum iubește zgomotos sau simplu, din colțul camerei, cum trăiește întrebând. Prietenia ei e selectivă și trainică. O trădează îmbrățișarea fericită a revederii, după atât de puține cuvinte împărțite la o porție de compot de caise virtual, molipsit de amintire. Bucuria e sinceră, privirea e încăpătoare iar timpul se comprimă atacând: o zi într-o oră, o oră-ntr-o secundă, o viață…

Când nu știi să iubești, o admiri când crede fățiș în idealul trăit într-o poveste, căruia nu-i găsește sfârșitul: scrisoarea scrijelită caligrafic de două ori pe săptămână, ochii luminoși ai revederii, semnificația personală a sărutului și a îmbrățișării în tremur. Nu le uită. Le trăiește repetitiv, cerând o iubire neconsumată, firească, alimentată de propria ei substanță și umanitate. Stângăciile și le amintește, dar doar comparând. O iubire autentică își sfidează dușmanii și luptă pentru eternitate. Așa e iubirea ei.

Ochii îi sunt căprui și vii, ca toamna înflorind în frunză muribundă. Genele scurte și obrajii palizi îi dau o frumusețe istorică iar părul le dă clasă marelor doamne în tratament de săpun de casă și apă de ploaie.

Iubește copiii. Sunt sinceri, ca mâinile ei cerând iubiri eterne. Trăiește frumos, cu doi copii pe fiecare umăr, și-o iubire traincă în brațe. E un mic dar divin, proptit într-o îmbrățișare puerilă, cu fiecare revedere. Ana.

6 thoughts on “Portret într-o doară

  1. Ştii, sunt câteva lucruri în viaţă cu adevărat frumoase. Cum ar fi zâmbetului unei persoane complet străină care de cele mai multe ori îţi face ziua mai frumoasă sau faptul că poţi să vezi, să simţi.. să iubeşti.. Sunt lucruri frumoase, dar pe care mulţi dintre noi nu le observă sau nici măcar nu le consideră frumoase. Eu spun.. că aceşti oameni pierd esenţialul.

    • Putini vad, tocmai pentru ca a trai li se pare ceva comun, nu o exceptie:) Frumosul este peste tot. Alegerea de a vedea uratul in detrimentul frumosului ne apartine…

  2. hai ma..m-ai facut sa plang..totusi n-ai vrut tu sa vezi chiar tot,k uneori sunt foarte rea
    multumesc mult
    mult, mult :*

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s