Trecând

Crește amintirea. În timp, i se arcuiesc sprâncenele peste ochii-n geană lungă iar buzele i se subțiază firesc, în moștenire uitată. Mâinile i se lungesc în degete subțiri, cu unghia lată, ca a tatei, iar picioarele îi obosesc repede, odată cu anii scobiți de esențe.

Crește amintirea. Pe garduri de lemn, cu așchii ciobite, putrezind după ploaie. Pe ușa lăcuită, scârțâind la venire și plecare, în simpatie. Pietrele din trepte i se tocesc sub pașii înecați în pământ de țară iar linia de fier de pe margini se scaldă-n rugină veche. Fotografiile îi zac aleatoriu lipite de perete, în ceață de praf și mucegai.

Crește amintirea. Casa din bârne deschise și cuiuburi de viespi pe la colțuri e mare în dorul de seară. Mai lungă în holul vacanței, alergat din 3 pași înainte, 3 pași la dreapta. Mai veselă-i grădina de trandafiri galbeni și regina nopții. Mai amplă-i bucuria de ieri, mai amplă ca mâine.

Crește amintirea. Se scutură-n timp de detalii și-și joacă iubirea pierdută în zâmbet. Vederea o lasă cu anii. În ochelari cu ramă lată, privește-napoi. Lentila îi curmă din margini, dar conținutul e „mai”: mai oameni, mai lucruri, mai iubire. Trecuți…

Advertisement