„Comun”-itate


Oamenii taie. Le place sunetul cărnii pe lama cuțitului, despicând conținuturi până atunci neglijate, brutalitatea judecății smulse dintr-un potențial atât de comun de a fi împotrivă, atât de des confundat cu „a avea o părere”. Îi hrănește libertatea de a spune, restrânsă neglijent în „a spune ce nu spun ceilalți”, indiferent de context, de adevăr, de argumente. În a spune „despre ceilalți”crowd_texture_by_stahhhscream-d3begh0

Oamenii judecă. Din prim contact. Scanează 3D și cuvântează unilateral. Etichetele se lipesc mai ușor de oameni, mult mai ușor decât o conversație productivă, o adunare logică de argumente, o încercare de „umanizare”. Etichetele se judecă punctual, conform unei matrici pre-create personal. Și ce alt mod de a „scuti” socializarea de un contact nedorit decât a pune o etichetă îndrăgostită de aparențe?

Oamenii uită. Își expun cu îndârjire părerea despre propria luptă, cu accent pe rezultate, și șterg din jurnalul propriului drum etapele. „Eu sunt, pe când tu ești” e o comparație prea des uzată social, chiar dacă de multe ori non-verbalizată. Și, dacă tot nu mai știm de unde am plecat, ce rost mai are să gândim social altfel decât prin ceea ce ne-a rămas în memoria colectivă? Și segmentăm, parțializăm, vorbim, limitând universul comun la propriul univers, într-un egoism orb, dar atât de comod.

Oamenii luptă. De multe ori cu propria persoană.

5 thoughts on “„Comun”-itate

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s