Crăciun personal


tumblr_mfb00aOjT61rlf48uo1_500_large
Seară.
Se-alintă arome de iarnă
‘n cămară.
Se-agită socata-n pahare
Și-o față iubită de mamă
Își prinde baticul sub barbă
Zâmbind.

Căldură.
Se bucură mâinile-n trudă
De viață.
Un aer zdrobind portocale
Ne vindecă gustul de posturi
Și tulbură gându-n aromă,
Trăind.

Culoare.
Se-ntinde-o iubire de globuri
Pe creangă.
De țepi ascuțiți de firescuri
Se prind îndulcite întâmplări
Și-și caută-n verde lumină,
Mărunt.

Ființă.
Își jură iubirea-nceputul,
Din ochi.
Pe-o mână se strânge o mână
Își caută-n dor conținutul
Și-și vindecă suflul de stare,
Simțind.

Minune.
În iesle se naște eternul,
Uman.
Din inimi se-aprinde-un colind
Scobit personal printre buze.
Se vindecă drumul de pași
Iubirea de umbră
Și anii de timp,
Iubind.

6 thoughts on “Crăciun personal

  1. Chiar şi citind, ori de câte ori timpul ne permite, blogurile ce ne sunt dragi şi apropiate sufletelor noastre, nu poţi niciodată să ştii ce anume şi-a aşternut pe foaia cu dorinţe pentru 2013 cel/cea care se află “în spatele” cuvintelor frumoase şi a gândurilor bune împărtăşite. De aceea pare o misiune practic imposibilă să „personalizezi” un mesaj de sărbători, să cauţi să exprimi în cuvinte potrivite wish-list-ului fiecăruia ceea ce anume doreşti să transmiţi pentru noul an. Iar de mesaje „tip” ce tind a „păcătui” prin a transmite urări seci, comune, lipsite parcă de suflet şi căldură, n-am vrea să „abuzăm” pentru că am dori să simţiţi căldura şi gândurile bune pe care încercăm să le transmitem.
    Aşa că o să spunem simplu : sărbători cu bine şi un an mai bun ! Şi multă, multă sănătate !

  2. Din nou m-ai uimit cu talentul tau. Nu o sa ma opresc niciodata din a-ti multumi pentru cuvintele frumoase, ce doar tu le stii ordinea pentru a ne incanta. Craciun fericit tie si familiei

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s