Ai zâmbetul de sticlă.
E rece, ca o toamnă arsă,
Și mat, ca o distanță.
Aș fi trecut prin el,
Să te-ncălzesc,
Dar ce toamnă
Nu-și omoară vara
Când se naște?…
Ai zâmbetul de frunză.
E roșu, ca o inimă-ntoarsă,
Și simplu, ca o copilărie.
Aș fi zăcut în el,
Să mi te-apropii,
Dar ce viață
Nu-și omoară copilăria,
Când crește?…
Ai zâmbetul rotund,
E plin, ca un dovleac rumen,
Și cald, ca o iluzie.
Aș fi trăit în el,
Să te hrănesc,
Dar ce dovleac
Nu-și vinde semințele,
Când trece?…
Ai zâmbetul fin,
E firav, ca un fluture târziu,
Și credul, ca o părere.
Aș fi murit în el,
Să te confund,
Dar ce fluture
Nu-și leapădă coconul,
Când zboară?…
Chgabriela's Blog 
daca in sticla o hartie scrisa si astupata de un dop, pluteste prin viforul marilor inspumate si agitatae de furtuni in tumulturile transformarilor de peste ani si ajunge mai apoi pe-un tarm unde pe-o plaja gaseste un receptor ce afla continutul hartiei, atunci nu e doar o coincidenta, nu? ci niste traiectorii ce s-au intersectat pe axa timpului! 🙂
Ar fi sticla mea:) Drumul meu…
[…] este frig Şi-Am rascolit jumatate de sifonier sa-mi gasesc pijamaua flausata, cu elefanti. Doar ca Să te-ncălzesc, Iar eu încercând să ies la suprafaţă prin propriile puteri Printre flori inca plapande Sunt […]