Jurnalul fericirii (Nicolae Steinhardt)


Nu, nu contează unde te afli. Fericirea nu e dependentă de spațiu, ci își extrage seva din suflete.  Mi-e greu să mă plâng azi. M-aș contrazice și mi-aș nărui speranța înălțată pe cuvinte, ale unui om care și-a câștigat substanța între ziduri și care, retras din „generozitatea” lumii ca posibilitate, și-a găsit libertatea și fermitatea credinței într-o celulă. Paradoxal și ciudat cum omul are nevoie de lecții și de suferință pentru a aprecia bucuria, de singurătate pentru a dori comuniune, de ziduri pentru a-și zidi propria libertate.

Un om extraordinar și-a pus pe hârtie viața, amintindu-și. Din fiecare rând pe care l-a trăit, scriind, se desprind lecții: de istorie, de filosofie, de ortodoxie, de… viață, în definitiv. Pentru el, chiar dacă izolat între gratii, închisoarea a fost o eliberare, o sursă necontenită de fericire. Pentru că, dintre oamenii pe care i-a fost dat să-i întâlnească, poezia, bunătatea și credința s-au revărsat peste sufletul lui infinit mai mult decât în libertatea din afara zidurilor. Și așa, viața lui, ca dar, și-a înmulțit talanții prin cuvinte:

  • În prezența tiraniei, asupririi, mizeriei, nenorocirilor, urgiilor, năpastelor, primejdiilor nu numai că nu te dai bătut, ci dimpotrivă scoți din ele pofta nebună de a trăi și de a lupta.
  • Încă nu ați aflat că totalitarismul nu e atât închegarea unei teorii economice, biologice ori sociale cât mai ales manifestarea unei atracții pentru moarte. Iar secretul celor care nu se pot încadra în hăul totalitar e simplu: ei iubesc viața, nu moartea.
  • Umilința cedării e de la diavol. În jur nu-i ceață, în mine nu-i delir.
  • Tata la plecare: să nu fii un jidan fricos, să nu te caci în pantaloni.
  • Văd că dacă vreau să apuc pe calea creștinismului trebuie să mint. (…) Trebuie să mint așa cum în matematici soluția uneori nu poate fi găsită decât mai întâi complicând datele, ocolind miezul problemei. Trebuie să mint. Asta înseamnă că lucrurile nu sunt atât de simple. Lumea nu e simplă. Asta înseamnă că bine a zis Julien Benda când a zis că urăște pe cei ce complică lucrurile simple, dar nu mai puțin pe cei ce simplifică lucrurile complicate.
  • Ce nu e cu putință la oameni, e cu putință la Dumnezeu.
  • Adevăratele temeiuri ale concepției creștine: absurdul și paradoxul.
  • Mii de draci mă furnică văzând cum este confundat creștinismul cu prostia, cu un fel de cucernicie tâmpă și lașă, o bondieuserie (e expresia lui tante Alice), ca și cum menirea creștinismului n-ar fi decât să lase lumea batjocorită de forțele răului, iar el să înlesnească fărădelegile dat fiind că e prin definiție osândit la cecitate și paraplegie.
  • Una e să te răscoli, alta e să aprobi.
  • Nicăieri și niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proști. Ne cheamă să fim buni, blânzi, cinstiți, smeriți cu inima, dar nu tâmpiți.
  • Iubesc naivitatea, zice și Leon Daudet, dar nu la bărboși.
  • Credința ne dă bucurie pentru că ne pune brusc de acord cu ce este real.
  • Știam bunăoară de la Camus că „vine mereu în istorie o clipă când cei care afirmă că doi plus doi fac patru sunt pedepsiți cu moartea”.
  • În afaceri, când spui lăsați-mă să mă gândesc înseamnă că ai și acceptat.
  • Iminența durerii mereu ne înduioșează și căința.
  • Poate că acum e – la patruzeci și opt de ani – momentul în care trec de la copilărie la maturitate, de la visare la cunoaștere, la awarenwss. Mă „lămuresc”. Asta-i lumea și ca dânsa suntem noi.
  • Din prima zi constat în toată celula o sete grozavă de poezie, învățarea pe dinafară a poeziilor e cea mai plăcută și mai neostoită distracție a vieții de închisoare. Feriți cei ce știu poezii.
  • Cui îi place să învețe poezii nu se va plictisi niciodată în pușcărie – și nu va fi singur.
  • Simona Weil: „Datorită bucuriei, frumusețea lumii ne pătrunde în suflet. Datorită durerii, ne pătrunde în corp.”
  • Lipsa de entuziasm, zice Dostoievski, e semnul sigur al pierzaniei.
  • Minune este și felul cum ne purtăm unul cu altul, întrecându-ne în a ne ajuta, a ne vorbi delicat, a ne face viața cât mai plăcută unul altuia.
  • O percheziție îmi confiscă singura sticluță unde îmi păstram lichidul negru care – spre norocul meu – ni se servește acum dimineața drept cafea. (…) Seara, la ora stingerii (nominală, pentru că becurile nu încetează a-și răspândi puternica lumină), când dau pătura la o parte, găsesc dedesubt o sticlă, mai mare decât cealaltă. (…) Gestul acesta mă copleșește, mă trec fiorii orgoliului, mă clatin și – s-ar fi putut altminteri? – îmi ud așa-zisă pernă cu dulcile lacrimi fierbinți ale fericirii.
  • De la anchetă mă întoc de cele mai multe ori terfelit. Locotenentul major Onea, dintre „metodele de simplă securitate”, cu mine a preferat-o pe a îndelung repetatelor loviri cu capul de pereți; alteori sunt călcat în picioare (poartă cizme).
  • S-ar putea ca definiția eroismului și sfințeniei să nu fie decât aceasta: să faci imposibilul posibil.
  • Oricând e timpul de a face binele.
  • Sau parcă prietenia stă în a răspunde: te voi ajuta dacă pot. De-așa prietenie… Prieten se numește omul care te ajută fără ca verbul să fie urmat de un complement adverbial circumstanțial de timp sau de loc sau de mod. Iar Domnului cât îi place să ne dea numele de prieteni ai Săi.
  • Dumnezeu seceră și unde n-a semănat: înseamnă că trebuie să dăm de la noi, să ne străduim, să dăm cu împrumut, să luăm inițiative. Atitudinea de: parcă ce rău am făcut eu! eu n-am făcut rău nimănui! fac și eu ce pot! dacă nu pot mai mult! este – vorba lor – o atitudine de gură-cască, se află în contradicție cu parabola talanților și vădește că n-am înțeles cât de grav e păcatul de lenevire și cât de concret consideră Dumnezeu îndemnul: cerurile se cuceresc.
  • Mai amețitoare vorbe nu s-au rostit niciodată afară de: Cred, Doamne, ajută necredinței mele. Despre care îmi spun că dacă din toată Biblia n-ar rămâne decât ele, ar fi de ajuns pentru a dovedi esența divină a creștinismului.
  • Nu mi-a fost rușine să mă rog. Poate că de aceea am și fost ascultat.
  • Creștinismul e transmutație, nu a elementelor chimice, a omului. Metanoia. Aceasta e minunea cea mare a lui Hristos Dumnezeu (…) transformarea făpturii. Până unde poate merge: la ceruta răstignire cu capul în jos a lui Petru, care se lepădase.
  • Și acel extaz în fața binelui, frumosului și adevărului care nu-ți îngăduie să taci. În fața frumosului, lămuri el, singurătatea devine apăsătoare.
  • După câteva ore pe cruce omenescul a trebuit să fie predominant; altfel tragedia era contrafăcută.
  • O țin morțis: ce-ar fi vrut dochetiștii, fantasiaștii și monofiziții – sau ateii? Să le fi făcut Hristos de pe cruce semn cu ochiul alor săi spre a le da de înțeles: las’ că asta e de gura lumii, fiți fără grijă, știm noi ce știm, ne vedem Duminică dimineața?
  • Închisoarea, după Securitate, e un liman, o oază, un rai.
  • Viața, zice Andre Breton, e felul în care un ins pare as se fi învoit cu inacceptabila condiție umană.
  • Să înțelegem că libertatea e mai presus de orice un act (riscat și nerațional) de credință, deci un pariu.
  • Milosului nu-i pasă dacă cerșetorul a vândut paltonul pe care i l-a dăruit, măcar că s-a dus cu banii de-a dreptul la cârciumă. Paltonul îl poartă Hristos.
  • Iorga: Ai dreptul să ierți numai ce s-a făcut în paguba ta.
  • Drumurile care duc spre credință poartă aceleași nume, toate: pariu, aventură, incertitudine, cuget de om nebun.
  • Dostoievski: dacă Dumnezeu n-a coborât de pe cruce, pricina este că voia să-l convertească pe om nu prin constrângerea unui miracol exterior evident, ci prin libertatea de a crede și dându-i prilejul de a-și manifesta îndrăzneala.
  • Văd bine că pe cât sunt englezii de reci în străinătate pe atât sunt de prietenoși în țara lor.
  • Nevoia de credință o socotesc drept lucrul cel mai natural.
  • N-am știut în pragul bombei aceleia puturoase, intens luminată și prinsă în bifurcat vârtej de sforăială și tăcere, că într-însa voi găsi acces la fericire.
  • Cine a trecut prin închisoare nu numai că nu se îndoiește de minuni, ci se miră că nu sunt recunoscute de toată lumea ca lucrul cel mai normal.
  • N-am știut. Trăisem ca un dobitoc, ca o vită, ca un orb. La închisoare, înspre amurg, am aflat ce-i bunătatea, buna cuviință, eroismul, demnitatea.
  • Frica trebuie învinsă. Nu există în lume decât un singur lucru, decât unul: curajul. Iar secretul este să ne purtăm aristocratic. Numai gentilețea, bunătatea, calmul, purtările frumoase au haz.
  • Poartă-te, Doamne, cu mine cum m-aș purta eu cu Tine dacă aș fi eu în locul Tău și Tu într-al meu.
  • De altfel, albastrul nu e o culoare. E și el o liniște.
  • Dostoievski: dacă cineva mi-ar dovedi că Hristos este în afara adevărului și că de fapt adevărul este în afara lui Hristos, mai bine aș rămâne atunci cu Hristos decât cu adevărul.
  • Se cuvine a face binele cât mai e timp, înainte de a ajunge la starea în care nu mai rămâne decât a fi.
  • Kierkegaard: Dumnezeu e cu desăvârșire absent în lume, dar e și cu desăvârșire prezent în lăuntrul nostru.
  • Tata (la intrare) nu te întrista, pleci dintr-o închisoare mai largă într-una mai strâmtă, (iar la ieșire): nu te bucura prea tare, vei trece dintr-o închisoare strâmtă într-una mai largă.
  • Diavolul nu ne poate oferi decât ceea ce posedă: iluzia.
  • Situația creștinului: e om și i se cere să fie Dumnezeu.
  • Sartre: suntem osândiți la libertate.
  • Merleau Ponty: suntem osândiți a da lucrurilor un sens.
  • Sorin Vasilie: nu realitatea are importanță, ci adevărul (care-i altceva) și sensul.
  • Patriarul Atenagora: de ce îi este omului de astăzi foame? De iubire și de sens.
  • Pe la două noaptea este adus în celulă un nou lot de oameni, o mulțime, claie peste grămadă (…) Dar unde să-i culci? Toată lumea se înghesuie spre a crea noi spații – imaginare cele mai multe, ca ale geometriei riemaniene. Câtorva nu le rămâne decât a picoti pe bănci. Pe unul voluminos, exasperat și prăpădit – a cărui față exprimă suferință și oboseală – îl poftesc să treacă în locul meu. (…) Petrec restul nopții pe bancă.
  • Mai presus de orice sunt fericit, fericit, fericit.
  • Patima invidiei este incomparabil mai activă decât egoismul, maladie benignă. Iar virusul egalității ne îndeamnă să ne vrem răul cu înverșunare. Ura față de ceilalți poate fi mai puternică decât iubirea de sine.
  • Cioran: mai bine toți în iad, și cât mai afund, decât să se bucure vreunul de ceva în plus; mai bine toți sub osândă, decât să scape careva.
  • Preocupat de binele său, omului nu-i pasă de binele altuia.
  • De vreme ce avem conștiința binelui pe care-l facem, conștiința îl compromite iremediabil.
  • Dacă vrem să fim liberi, nu trebuie să ne fie frică de a muri, atâta tot.
  • Deviza integrală a revoluției era alta – și deosebirea este ca de la cer la pământ: libertate, egalitate, fraternitate sau moarte.
  • Experiența noastră existențială ne dovedește că numai când facem binele dobândim ceva ce răii nu pot avea: liniștea și pacea – bunurile supreme.
  • Dumnezeu poate fi dincolo de bine și rău. Noi nu.
  • Cuvântul e descriptiv și virtual. Funcționalitatea și existența i le asigurăm noi, behavioristic.
  • Și iertarea fără uitare e ca și cum n-ar fi, băutură fără câine, gură fără dinți.
  • Viața doar imită arta.
  • Sf Grigorie de Nazianz: Cuvântul lui Dumnezeu s-a întrupat pentru ca eu să fiu tot atât de mult Dumnezeu pe cât a fost el om.
  • Cine-și poate înfrâna gura își poate înfrâna trupul și toată ființa.
  • Nebunul nu sparge numai geamurile altuia.
  • Vina cea mai mare a fariseului nu e atât mândria cât e convingerea că-și ajunge sieși.
  • Ivan Karamazov: dacă nu există Dumnezeu, totul este îngăduit.
  • Darul suferinței nu-l are oricine, cu tortura e ca și cu șperțul: totul e să nu încetezi a stărui, mărind oferta, până ajungi la prețul respectiv.
  • Există pentru fiecare câte o tortură irezistibilă.
  • Dumnezeu, iertător, nu pedepsește mereu păcatele și greșelile noastre. Diavolul, treaz, nu ne trece cu vederea nici o faptă bună.
  • Răul poate să-l facă oricine, cât de nevolnic ar fi. Binele însă e numai pentru sufletele tari și firile călite.
  • Păcat de ioghini că urmăresc depărtarea de lume, dincolo de bine și de rău, iar nu facerea binelui și trăirea dragostei, pentru că de pregătit ar fi bine pregătiți.
  •  „Nu cuiele și piroanele, ci dragostea l-a ținut pe Hristos țintuit pe cruce” (Sfânta Clarisa).
  • Cibernetica a dovedit peremptoriu ceea ce progresul neîncetat al științelor dezvăluia cu încetul: implicata, absoluta necesitate a unui Mare Programator.
  • Biologia: admite în cele din urmă că analizorii (cum ar fi ai văzului) intră în acțiune după un program dinainte stabilit (înnăscut zice Monod) și că transmit numai selectiv – există neuroni specializați numai pentru viziunea liniilor drepte, spre pildă, realitatea fiind analizată în fiecare situație după criteii preexistente.
  • Codul genetic? Fixat și invariabil, programat. Conștiința atomului? Numai după anumite modele arhetipale, programate. Limbajul? Structurat și el, ca inconștientul, după program. (…) Acestea sunt viziuni cibernetice ale lumii, adică tot atâtea recunoașteri ale unor modele. Să fie toate întâmplătoare? Aide da! Cibernetica este suprema dovadă rațional științifică a creației, noțiunea universală de programare nu mai îngăduie nicio îndoială cu privire la existența Creatorului.
  • Toate le putem afla, toate le putem cunoaște, toate le putem învăța. Numai suferința nu. Credem că știm ce e suferința, că nu mai putem avea surprize, că am mers până la capăt.
  • Kierkegaard:Contrariul păcatului nu e virtutea, contrariul păcatului e libertatea”.
  • Jacques Maritain: „Istoria lumii face în același timp progrese pe linia răului și pe aceea a binelui”.
  • Dacă lumea n-ar fi decât o întâmplare – ba și întâmplare întâmplătoare – dacă homo sapiens n-ar fi decât un produs datorat unui hazard cu totul și cu totul improbabil, de ce există talente înnăscute? Cum de știe natura să confecționeze prunci anume pregătiți pentru anumite îndeletniciri sau instrumente făurite de societatea omenească? (…) Cum rămâne cu numeroșii muzicieni ai căror părinți nu au avut nicio legătură cu muzica?
  • Primejdia stă în căutarea perfecțiunii pe acest pământ unde – prin definiție – ea nu poate exista. În lumea păcatului perfecțiunea nu se încheagă.
  • Singura cale de a învinge pământul e curajul fizic.
  • Vladimir Nabokov: După cum spune Sf Augustin, putem ști ce nu este Dumnezeu, dar nu putem ști ce este. Nu este deznădejde, nu este teroare”.
  • Închisoarea, văd, e locul meu de împlinire.
  • Brice Parain: libertatea provine din incertitudine. Nevoia noastră occidentală de libertate, caracteristaica noastră esențială, vine de la incertitudine.
  • Dialectica e infernul. Universul ritmat e coșmarul. Numai că Dumnezeu nu-i infinitul. Infinitul e un aspect al universului creat. Dumnezeu, persoană, e altceva: e adevărul.
  • Pavel Evdokimov, apud Dostoievski: Dumnezeu a creat lumea inocentă, fără de rău. Dar pe om l-a creat liber, adică liber de a crea răul, de a-l introduce în lume. Acesta este riscul pe care și l-a luat Dumnezeu prin actul creațiunii (…) Omul a trecut de la ideea de rău, de la posibilitatea răului (știut de Dumnezeu ca virtualitate) la înfăptuirea răului. (Nu înseamnă că răul a preexistat la Dumnezeu, altfel decât 0 ca opus al lui 1 în orice sistem binar; de vreme ce se poate ceva, se poate și cazul contrariului acelui ceva, adica lipsa lui: flip-jlop. Relația dintre rău și bine nu implică preexistența răului la Dumnezu altfel decât 0 este implicat de 1, negativul de pozitiv, neființa de ființă).
  • Dostoievski și Evdokimov: răul nu e o consecință necesară – câtul infinit al unei împărțiri infinite – ci un act liber al omului.
  • Salvador Dali: Singura diferență dintre un nebun și mine este că eu nu sunt nebun.
  • Fiți realiști, cereți imposibilul!
  • Sunt vieți ce se deapănă sub semnul tragediei și altele sub semnul batjocurei.
  • Proverb francez: diavolul e un obsedat, lovește mereu în același loc. Pentru că știe ce face.
  • Sfântul Filip Neri: Ține-mă, Doamne, de urechi, că altfel te vând ca Iuda.
  • Yves Guyot: Primul lucru pe care trebuie să-l facem e să nu facem prostii.
  • În creștinism, dragostea nu e un oarecare percept, unul, e singurul lucru ce va rămâne când se vor fi dus toate.
  • Dostoievski: Tu ateu? Aida de, ești mult prea vesel!
  • Aceasta e credința: depășirea punctului critic al dialecticii.
  • Libertatea nu se confundă cu libertinajul și nebunia.
  • Sacrificiul e o constantă a istoriei și un imbold al omului.
  • Oricine are dreptul la fericire, dar nimeni n-are dreptul s-o întemeieze pe nenoricirea altuia, pe batjocurirea sau nedreptățile aluia.
  • Fericirea trebuie inventată de fiecare pe cont propriu, prin mijloace originale.
  • Proust: Capodopera artistică nu ne scoate și ea pe oarecare durată din Timp?
  • Bunăvoința și gentilețea nu implică neapărat prostia și nu exclud ironia.
  • Nostalgia lumii care nu mai poate fi: ulița copilăriei, vacanța mare, cele două văluri purificatoare: amintirea și nădejdea.
  • Minciuna s-ar zice că a dobândit rang de trăsătură firească în constituția psihică.
  • Chesterton: Păcat nu e că locomotivele sunt mecanice, ci că oamenii sunt mecanici.
  • A nu uita că fraier în românește vine de la germanul Frciherr, adică om liber.
  • Progresul nu se poate realiza decât știind ceea ce a fost, spre a nu cădea în aceleași vechi erori.
  • Sartre: Important nu este să spui: „Iată ce au făcut din mine”, ci „Iată ce am făcut eu din ceea ce au făcut din mine”.
  • Leon Bloy: sunt în biata ființă omenească locuri încă inexistente și unde suferința intră spre a le da, în sfârșit, ființă. Relativitatea, aidoma: nu spațiul cuprinde aprioric materia, ci materia în expansiunea ei creează spațiul.
  • Aventură nu-i să te urci pe un yacht supra-elegant și să faci înconjurul lumii; aventură (și romantism) este să-ți rodești viața care ți-a picat acolo unde te-ai născut din întâmplare și-n condițiile date.
  • Maurras: civilizațiile sunt la fel de vulnerabile ca indivizii, ajunge un pumnal înfipt în spate ca să piară.
  • Virtuțile sunt și ele supuse relativității și nu devin eficace decât puse în slujba Binelui divin.
  • La extaz ajung și călugării prin rugăciunea inimii, și nărăvitul heroinei.
  • Thibaudet: scriitorului îi vine lesne a crea ce-i este inferior, greu ce-i este superior.
  • Totul nu e să învingi, totul e să lupți până la capăt.
  • Capra d-lui Seguin, în nuvela lui Alphonse Daudet, a mâncat-o lupul; dar în zori, după ce ea luptase toată noaptea.
  • Asta-i singura noastră datorie sfântă: de ne este dat să cădem, să fie-n zori.
  • Există o ispită a sfârșitului.
  • Libertatea constă în acceptarea necesității.
  • Consider semn de noblețe capacitatea de a vorbi respectuos și tolerant despre adversar.
  • Nimic nu e firesc și totul e de mirare și minunat. Evoluția e o taină și o minune. Întrebările pe care și le pune conștiința sunt o taină. Natura și legile ei implacabile sunt o minune.
  • Orice fapt e anti-destin. Orice operă e anti-natură. Orice hotărâre e anti-neant. Iubirea de aproapele e un mister de credință. Dragostea și iertarea nu sunt naturale. Natural e principiul al doilea al termodinamicii.
  • Omul însuși e un mister pentru că îl locuiește divinitatea.
  • Simone de Beauvoir: temeiul oricărei morale e respectarea libertății celuilalt, e considerarea lui ca pe o ființă a cărei libertate nu poate fi siluită.
  • Prin cuvinte se afirmă adevărul, prin cuvinte se pot aduce linștea și fericirea.
  • Să ai ce spune. De aceea vorbesc rar oamenii care gândesc și simt.
  • Să taci! Greu lucru când n-ai nimic de spus (Michel Corvin).
  • Factorul comun al oamenilor poate fi numai Dumnezeu, numai prin el ne putem reciproc tolera și încerca să ne iubim.
  • De realitate nu putem scăpa. Undeva, ea se înscrie. Nu există procedeu – artă, minciunș, fățărnicie, iluzie – care s-o poată împiedica, până la urmă, să se manifeste pe unul din planurile vieții.
  • Groaza dublei personalități e că despărțitura nu poate dura mult.
  • Apoc. 3, 20: „Iată stau la ușă și bat; de va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine”. Dar pe ilustrații ușa este reprezentată de obicei fără clanță. Întreabă un copil: cum poate intra de vreme ce nu e clanță? Răspuns: clanța e pe dinăuntru.
  • Nu de aripi are nevoie spiritul omenesc, spune Bacon, ci de plumb. Cu prea mare ușurință se avântă în cele mai înalte abstracțiuni, pierzând orice contact cu omenescul și realitatea.
  • Kafka: Scrisul e o formă a rugăciunii.
  • Gauguin: A picta vise și a căuta absolutul.
  • Dacă vrei să-mi urmezi Mie, ieși din tine.
  • Oscar Wilde: Viața de închisoare te ajută să vezi oamenii și lucrurile așa cum sunt în adevăr… Cei de afară se lasă amăgiți de iluziile unei „vieți mereu schimbătoare. Se mișcă odată cu viața și contribuie la irealitatea ei”.
  • Pușcăria, fie vorba între noi, e ușoară; teribil e balamucul.
  • Proudhon: (dreptatea) e însușirea de a simți și afirma demnitatea noastră, adică de a o voi și apăra, atât în persoana altuia cât și în propria noastră persoană.
  • Iubește-ți aproapele ca și cum ai fi tu însuți.
  • Don Quijote: Orice om este întotdeauna infinit mai mult decât ceea ce ar dacă ar fi numai ce este.
  • Diavolul: în schimbul simțământului demnității el nu oferă decât deznădejdea.
  • Chamfort: Există prostii bine îmbrăcate, așa cum există dobitoci foarte dichisiți.
  • Simone de Beauvoir: Dacă nu iubim viața pe seama noastră și prin alții, zadarnic încercăm pe orice cale ar fi s-o justificăm.
  • Hegel: A-l iubi pe Dumnezeu e tot una cu a te simți cufundat în totalitatea vieții.
  • Balzac: dragostea care nu crește zi de zi este o patimă netrebnică.
  • Reducem rugăciunea la un cerșit.
  • Creștinismul e bucurie și rețetă de fericire. E și asumare a durerii. Leon Bloy: „Știm că stelele sunt mereu în același loc e cer, dar potrivit feluritelor stări ale atmosferei par mult mai depărtate decât în alte momente, ori dau impresia că sunt mult mai apropiate și seamănă cu lacrimi de lumină gata să picure pe acest pământ. Așa e și cu Dumnezeu. Bucuria îl îndepărtează, pe când amărăciunea îl apropie și s-ar zice că sălășluiește în noi”.
  • Primul efect al credinței este acceptarea minunilor.
  • Plictiseală? Nepăsare? Înseamnă că te oprești din drum. Creștinul nu se oprește. Pentru el sunt valabile puternicele cuvinte ale lui Malraux: „Totul e semn. A merge de la semn la realitate semnificată înseamnă să adâncești lumea, să mergi către Dumnezeu”.
  • Nu strică puțină îngăduință față de tine însuți, oarecare zâmbet și modestie. Nu te lua prea în serios și în sublim.
  • Limbajul nu  este mijloc cert de comunicare, rezultă că singura cale ce ne rămâne deschisă este a liberei credințe.
  • Marcel Proust: „sunt oameni pentru care fericirea este o eroare”.
  • Tăria unui ins este pe măsura slăbiciunii sale. Nu e tare decât fiindcă e și slab.    
  • Este mult mai extraordinar faptul că omul este imperfect decât acela că Dumnezeu este perfect.
  • Iadul este cea mai mare durere a lui Dumnezeu înainte de a fi a mea.
  • Dacă aștepți ajutorul de la cultura științifică ești naiv, știința nu se sinchisește de drepturile individuale. Alta e baza drepturilor omenești fundamentale și naturale: e imaginea înduioșătoare și înălțătoare, sfântă și gravă a omului cumsecade.
  • Trebuie virtuți mai mari și tărie mai multă pentru a ști să duci o viață fericită decât pentru a îndura nenorocirea (La Rochefoucauld).
  • Meister Eckhart speria călugărițele din Colonia – și-și scandaliza superiorii – începându-și predicile cu fraze ca: Dumnezeu nu e bun, Dumnezeu nu e drept, Dumnezeu nu e necuprins, Dumnezeu nu e puternic, iar după aceea fraza era reluată: așa cum nu e nici rău, nici nedrept, nici mic, nici slab, Dumnezeu stă dincolo de aceste subîmpărțiri.
  • Un lucru-mi pare cert, că lumea oamenilor simpli este o lume complicată, iar lumea oamenilor complicați este o lume simplă.
  • Miopia oamenilor normali. Nu pot crede că totul e cu putință.
  • Dostoievski o știa de mult: a trăi fără Dumnezeu nu-i decât chin… Omul nu poate trăi fără a îngenunchea. Dacă-l alungă pe Dumnezeu, îngenunchează în fața unui idol de lemn sau de aur, sau imaginar. Sunt idolatri cu toții, nu atei.
  • Despre prietenie: întrucât e năruit ceea ce ți-a plăcut mai mult la un om pentru că mai e și altceva ce nu-ți place?
  • Dezamăgirea în prietenie e un simptom care dezvăluie niveluri mai profunde. Ne doare nu mârșăvia pe care o descoperim la celălalt – la urma urmei nu ne sinchisim de ea – ci descoperirea propriei noastre mârșăvii reflectată la celălalt, căci nu ne-am fi împrietenit dacă nu exista între noi un fond comun, aceleași ape subterane pe care sunt clădite două case șubrede.
  • Om e acela care poartă într-însul ceva mai mare decât el.
  • Măreția rugăciunii stă mai ales în aceea că nu i se răspunde și că în acest schimb nu intră urâțenia vreunui negoț. Și că ucenicia rugăciunii este ucenicia tăcerii.
  • Mă întreb dacă surprinzător nu e faptul (care-i indigna pe cărturari și farisei) că Hristos mânca și bea cu vameșii și păcătoșii, ci faptul că vameșii și păcătoșii mâncau și beau cu Hristos.
  • L-am întrebat într-o zi pe un militar de seamă: Ia spune-mi, domnule general, ce înseamnă o bătălie pierdută? N-am izbutit niciodată să înțeleg bine ce e. Mi-a răspuns după o clipă de tăcere: habar n-am. Iar după o a doua tăcere adăugă: e o bătălie despre care crezi că ai pierdut-o.
  • Nu există artă decât din momentul în care ceva se opune realității.
  • Am intrat în închisoare orb și ies cu ochii deschiși; am intrat răsfățat, răzgâiat, ies vindecat de fasoane, nazuri, ifose; am intrat nemulțumit, ies cunoscând fericirea; am intrat nervos, supărăcios, sensibil la fleacuri, ies nepăsător; soarele și viața îmi spuneau puțin, acum știu să gust felioara de pâine cât de mică; ies admirând mai presus de orice curajul, demnitatea, onoarea, eroismul; ies împăcat: cu cei cărora le-am greșit, cu prietenii și dușmanii mei, ba și cu mine însumi.
  • De nebunie trebuie să ne vindecăm, nu de rațiune.
  • Cine nu recunoaște binele care i s-a făcut săvârșește un mare păcat. Dar mai mare e păcatul celui care așteaptă să i se arate recunoștința pentru binele făcut.
  • Einstein: de mirare e că universul e inteligibil. O știință care nu mai se miră și nu venerează e o știință moartă.
  • Henri Massis: răul e banal, dezordinea  e banală, excepționale sunt lucrurile bune, însușirile alese.
  • În camerele din închisori (…) am înțeles cât de mizerabilă e situația noastră în lume: prin simpla noastră existență deranjăm pe alții.
  • Să nu facem nici răul, nici binele cu sila.
  • Absurdul e unul din parametrii condiției omenești.
  • Mai presus de orice să trebuie să ne ferim de idealul perfecțiunii.
  • Avem o conștiință. Omul percepe că percepe, știe că știe, își gândește gândirea.
  • Datoria omului de litere nu e numai să scrie, ci să știe să tacă la nevoie.
  • Asupra apropierii de Hristos, proba care nu înșeală, criteriul definitiv este buna dispoziție. Numai starea de fericire dovedește că ești a Domnului.
  • Marcel Jouhandeau: Cea mai mare ticăloșie: să crezi că ți se datorează ceva, să pretinzi ceva de la alții, oricât de puțin ar fi.
  • Simone de Beauvoir: nu suntem aproapele nimănui, ni-l facem pe un altul aproapele nostru făcându-ne aproapele său printr-o faptă.
  • Căința adeseori nu-i altceva decât resentiment.
  • Proverb englez: Dumnezeu dă mâini dar nu construiește poduri.
  • Emila Mâle: Frumusețea e pretutindeni, dar nu se dezvăluie decât dragostei.
  • Bulgacov: Lumea, oarecum, farmecă, fascinează și ea pe Dumnezeu; și-a dat pe singurul lui Fiu pentru lume.
  • Sfântul Maxim Mărturisitorul: nu oricui îi este spre bine sănătatea, fericirea, bogăția, liniștea.
  • Dostoievski: Fantasticul e tot una cu realul; iară real nu există fantastic.
  • Să nu ne lăsăm cuceriți de calitățile oamenilor spre a le îmbrățișa ideile.
  • Una este eroul, alta este ideea.
  • Convingerea deținerii unicei formule a fericirii duce la dreptul de a o impune prin orice mijloace.
  • Viața e darul lui Dumnezeu, păstrarea ei cât mai mult se impune. Nu însă cu orice preț: în orice clipă, fără grabă și fără șovăială, trebuie să fim gata s-o dăm pentru ceea ce ne depășește, pentru acel lucru fără de care nu am supraviețui noi, ci cadavrul nostru viu, turcita noastră umbră. Numai astfel, pierzând-o, îi dăm vieții o valoare.
  • Gentlemanul se ferește să comită mârșăvii pentru că se vede pe sine însuși din afară și îi este neplăcut să fie spectatorul unei scene dezolante.
  • Știu ce ar trebui să fac, dar nu știu ce voi face.
  • Mafraux: Cine e cavaler? Oricine moare pentru ceea ce a ales.
  • E Burger: Nu infinitul este mai adânc decât Persoana, ci Persoana e mai adâncă decât infinitul.
  • Drieu La Rochelle: Ideea e ahtiată de sânge.
  • Numai având realitatea crudă în față ne putem cutremura și o putem părăsi, transfigurând-o.
  • Pilde 1, 22: Până când, proștilor, veți iubi prostia?
  • Clipele de fericire a căror prezență o păstrăm vie sunt supuse unei selecții care ne scapă cu totul și folosește criterii ciudate. Ai crede că ne rămân cele de bucurie intensă, ori legate de însemnate evenimente favorabile. Nu. Supraviețuiesc instantanee lipsite de orice semnificație.
  • Ion Caraion: Nu orice păcătos are dreptul să se suie pe cruce.
  • Fapte 20, 35: mai fericit este a da decât a lua.
  • Le Mystere de Jesus: Nu m-ai căuta dacă nu m-ai fi găsit deja.
Advertisements

2 thoughts on “Jurnalul fericirii (Nicolae Steinhardt)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s