„Umbra vântului” (Carlos Ruiz Zafon)



Din când în când mă  mai descoperă  câte o carte…  Își face loc pe etajeră și mă așteaptă, neplanificat, să facem cunoștință. Recunoscătoare întâmplării, o deschid și încep să ne citim: eu pe ea, strivind rânduri cu poftă, ea pe mine, pentru că eu eram de mult timp ascunsă-n litere, în spatele unor nume pe care nu le recunosc, a unor oameni pe care nu-i știu, dar pe care îi înțeleg.

„Umbra vântului” este o joacă de oameni mari, o „De-a v-ați ascunselea” maturizată prin detalii și indicii, raționalizări și trăiri exacerbate. Din „Cimitirul cărților uitate” Daniel alege să-și ducă viața la „Umbra vântului”, pentru că nu mai există scăpare din momentul în care decide să citească. O noapte de lectură îi schimbă definitiv drumul: intrigi, mister, deducție și imposibil, tomul ales transformă secolul al XX-lea într-o poveste nouă, cu ierarhii bine puse la punct în diferențiere. Oamenii puternici domină, victimele ascultă sau se revoltă fără noimă în spatele puterii. O carte într-o carte își spune cuvântul ferm, cu pasiune și inițiativă, astfel încât Daniel își transformă viața într-o eternă căutare: a autorului volumului, dar și a propriei persoane. Cuvintele cărții îl urmăresc până la confundare, oamenii pe care îi întâlnește îl marchează definitiv iar iubirea îl ajută să se descopere. Un destin tulbure, o carte demnă, pe scurt:

  • O epidemie de holeră o luase pe mama. Am îngropat-o la Montjuic în ziua când împlineam patru ani. Îmi amintesc doar că a plouat toată ziua și toată noaptea, iar când l-am întrebat pe tata dacă cerul plângea, n-a avut glas să răspundă.
  • Am copilărit printre cărți, făcându-mi prieteni invizibili în pagini care se descompuneau în pulbere și al căror miros încă îl mai păstrez pe mâini.
  • Există lucruri care nu se pot vedea decât pe întuneric.
  • Fiecare carte, fiecare tom pe care-l vezi are suflet. Sufletul celui care l-a scris și sufletul celor care l-au citit, l-au trăit și l-au visat.
  • Fiecare carte pe care  o vezi aici a fost cel mai bun prieten al cuiva.
  • Puține lucruri îl marchează pe un cititor atât de mult ca prima carte care își deschide cu adevărat drum spre inima lui.
  • Un secret valorează atât cât valorează cei de care trebuie să-l păzim.
  • Nu-ți pune ani în plus… că are să ți-i pună viața.
  • -Latină, puștiule. Nu există limbi moarte, ci numai creiere în letargie.
  • Avocatul era un bun interpret al istoriei și știa că viitorul se citea cu o mai mare limpezime pe străzi, în fabrici și prin cartiere, decât în ziarele de dimineață.
  • Să n-ai încredere în nimeni niciodată, Daniel, mai ales în oamenii pe care-i admiri. Ăștia sunt cei care te vor înjunghia cel mai năprasnic.
  • Femeile au un instinct infailibil de a afla când un bărbat s-a îndrăgostit de ele fără scăpare, mai cu seamă dacă bărbatul în chestiune e prost ca noaptea și mai tânăr.
  • Unul dintre trucurile copilăriei e că nu-i nevoie să înțelegi un lucru ca să-l simți. Când rațiunea devine capabilă să înțeleagă cele întâmplate, rănile din inimă sunt deja prea adânci.
  • În lumea mea, moartea era un fel de mână anonimă și de neînțeles, un vânzător la domiciliu care lua cu sine mame, cerșetori sau vecini nonagenari, ca și când ar fi fost vorba de o loterie a infernului.
  • Am vrut s-o urăsc pe Clara, dar n-am fost în stare. Să urăști cu adevărat e un talent pe care-l deprinzi cu anii.
  • Vârsta… tuturor ne prezintă factura.
  • Darurile se fac pentru plăcerea celui care dăruiește, nu pentru meritele celui care primește.
  • – Adevăru-i că nu mă prea pricep la femei.
  • – De priceput nu se pricepe nimeni, nici Freud, nici ele însele, însă asta e ca electricitatea, nu-i nevoie să te pricepi cum funcționează ca să-ți frigi degetele.
  • Uită-te și dumneata la domnul Albert Einstein. A inventat atâtea minunății, iar prima la care au găsit aplicație practică e bomba atomică și, în plus, fără permisiunea lui.
  • Lumea asta nu va muri de o bombă atomică, așa cum spun ziarele, ci va muri de râs, de banalitate, făcând o glumă din tot și din toate și, în plus, o glumă proastă.
  • Eu, care niciodată nu eram sigur nici de ora exactă, am încuviințat, cu convingerea ignorantului.
  • Voi, tinerii, nu spuneți niciodată nimic. Noi, bătrânii, suntem cei care nu ne mai oprim din vorbă.
  • Prieteni, viața e o dramă, și până și cele mai nobile făpturi ale Domnului gustă din fierea unui destin capricios și obstinat.
  • Răul presupune o determinare morală, o intenție și o anumită gândire. Imbecilul sau mârlanul nu stă să se gândească ori să raționeze.
  • Ziua amenința să devină mai lungă decât Frații Karamazov.
  • Singurătatea emanată de femeia aceea ardea.
  • Există temnițe mai grele decât cuvintele.
  • Cuvintele cu care se otrăvește inima unui copil, din meschinărie sau din ignoranță, rămân închistate în memorie și, mai devreme sau mai târziu, îi ard sufletul.
  • Odată l-am întrebat după cine se inspira pentru a-și crea personajele și mi-a răspuns că după nimeni. Că toate personajele lui erau el însuși.
  • Existăm atâta timp cât cineva își amintește de noi.
  • M-am întrebat cum de era cu putință să simți pe cineva atât de departe și totuși să-i poți citi fiecare cută a buzelor.
  • Cineva a spus odată că, în clipa când stai să te gândești dacă iubești sau nu pe cineva, deja ai încetat să-l mai iubești.
  • Umblam fără nicio țintă, mai mult ca să ne obișnuim fiecare cu pașii ceiluilalt decât ca să ajungem undeva.
  • Uneori te simți mai liber să vorbești cu cineva străin decât cu oamenii pe care îi cunoști. De ce oare?
  • Un străin ne vede așa cum suntem, și nu așa cum vrea să creadă el că suntem.
  • Cu timpul, vei vedea că uneori contează nu ce dai, ci la ce renunți.
  • Inima fierbinte și mintea rece. Codul seducătorului.
  • Există puține motive pentru a spune adevărul, însă ca să minți, numărul lor e infinit.
  • Modul cel mai eficient de a-i face inofensivi pe săraci e să-i înveți să-i imite pe cei bogați.
  • Cărțile sunt oglinzi: vezi în ele numai ceea ce ai deja în tine.
  • Norii ăștia arată de parcă am fi pe timp de noapte, au un aspect de vânătaie. Sunt din aceia care așteaptă.
  • Oamenii care nu au viață proprie vor să se bage întotdeauna într-a celorlalți.
  • Viața trece în zbor, mai ales partea care merită s-o trăiești.
  • Destinul obișnuiește să stea la cotitură.
  • Oamenii au întotdeauna ochi pentru ceea ce nu-i privește.
  • Adevărurile vieții nu au vârstă.
  • Moartea presupune lucrurile astea: toată omenia se deșteaptă din sensibilitatea exacerbată. Dinaintea unui coșciug, toți vedem numai partea bună și ceea ce vrem să vedem.
  • Să nu te încrezi în omul care se încrede în toată lumea.
  • Așteptarea e rugina sufletului.
  • Există oameni de care-ți amintești și oameni pe care-i visezi.
  • E curios cum îi judecăm pe ceilalți și nu ne dăm seama cât de mizerabil e disprețul nostru până când nu ne lipsesc, până când nu ne sunt luați. Ne sunt luați fiindcă nu ne-au aparținut niciodată.
  • Uneori credem că oamenii sunt niște bilete de loterie, că există ca să transforme în realitate iluziile noastre absurde.
  • Nu există o a doua ocazie, cu excepția remușcării.
  • Există dezamăgiri care îi onorează pe cei ce le inspiră.
  • Majoritatea dintre noi avem norocul, sau ghinionul, de a vedea cum viața  ni se surpă încetul cu încetul, aproape fără să băgăm de seamă.
  • Ceea ce îl ucide e singurătatea. Amintirile sunt mai rele  decât gloanțele.
  • Nimic nu hrănește uitarea așa cum o face un război. Toți tăcem, încercând să ne convingem că ceea ce am văzut, ceea ce am făcut, ceea ce am învățat despre noi înșine și despre ceilalți e o iluzie, un coșmar trecător. Războaiele nu au memorie și nimeni nu îndrăznește să le înțeleagă, până când dispar toate glasurile care pot povesti ce s-a întâmplat, până când sosește clipa în care nu mai sunt recunoscute și se întorc, cu altă față și cu alt nume, să devoreze ce au lăsat în urmă.
  • Timpul trece cu cât mai grabnic cu cât e mai gol.
  • Lucrurile întâmplătoare sunt cicatrici ale destinului.
  • Avea o rochie de culoarea fildeșului și ducea universul întreg în privire.

14 thoughts on “„Umbra vântului” (Carlos Ruiz Zafon)

  1. cititor aparte. ca un gurmand care umple masa, tu captezi textul nu doar ocular dar si grafiat sa ramana inscris pentru viitor. si rabdatoare sa citezi ce ti-a placut, mai ales cand 1 din 3 randuri iti plac!🙂

  2. Minunate citate. M-ai făcut foarte curioasă să citesc cartea. “Adevărurile vieţii nu au vârstă” – adevărat! De fapt le-aş putea cita pe aproape toate, pentru că toate mi-au plăcut. Îmi place cum citeşti. Atunci când termini o carte sigur îţi rămâne în memorie mult timp, iar de fiecare dată când citeşti însemnările îţi vei readuce în minte carte în întregimea ei. Frumos! Un cititor elevat🙂

  3. Lasand deoparte citatele “cu greutate”, unul e absolut genial: “Ziua amenința să devină mai lungă decât Frații Karamazov.” :)))

  4. carlos ruiz asta ori n-are rabdare sa citeasca p altu ori e glumet
    p fratii karamazov i-am citit p nerasuflate k n-ai cum sa rasufli cnd ii citesti

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s