Motive

Sunt sătulă de motive. Îmi încâlcesc neuronii și emoțiile deranjant, cu accent pe fluturi, pe aia care mor, de căldură, de frig, de absență. Nu mai știu să le curăț. Și pare atât de simplu când le dai altora: „Uite, ia și tu un motiv să zâmbești”. Și are efect. Pentru că ce dai crește, ce păstrezi pentru tine stagnează, se cuibărește în tine, prinde rădăcini, te cheamă în tăcere, îți cotrobăie prin inimă, dezordonat, acid…

N-am azi chef. Îmi agăț gândul de o melodie și o ascult la nesfârșit, încercând să mă regăsesc. Și împart. Melodia prinde aripi în alții. În mine e doar o repetiție, pentru că i-am pierdut firul emoției, l-am acoperit cu praf și neputință. Și nu mai zâmbesc, pentru că am pe buze trecuturi și-n suflet prezent uitat de vise. Ilar cât de ciudată e viața asta când nu știi să ți-o zidești, și o lași așa… să treacă.

Și uite… Din tot visul ăsta șters de două gânduri în plus și o raționalizare, de un cap pierdut în paracetamoale și răceli neașteptate, îmi crește un suflet nou, așa, dintr-o mângâiere prin păr și o îmbrățișare… Și, deși sătulă de motive, găsesc unul mare de tot să trăiesc azi cum nu credeam: EA.

Și unul imens, crescut de dor și amintire: o altă „ea” vine acasă azi. O așteaptă îmbrățișări tremurate de frisoane și zâmbetele pierdute astăzi pe drum. Și o iubesc pentru că, oricât de departe, nu-mi va fi nimeni mai aproape. E paradoxul meu născut din copilăria împărțită și certurile pe păpuși și haine…

Advertisement