Copilărie


La mulți ani, copii! Să împărțiți jucăriile și bucuriile astăzi:)

Din arhivă, ceva ce încă mi se potrivește azi:


1. Să fiu copil mi-e dor-
Unul cât o ghindă.
Ca-n joc să-nviu, să mor
Şi râsul să mă prindă…

2. Mi-e dor să zbor în vis,
Să fug de zmei şi mume,
Să râd şi să plâng stins,
Să fiu copil în lume…

3. Mi-e dor de viaţa-mi joc,
Să culeg flori o mie,
Să prind pentru noroc
Pufi mari de păpădie…

4. Mi-e dor să mai surâd
Cu ochii-nfipţi în soare,
Să nu mai văd… să râd
Şi să m-arunc în mare…

5. Mi-e dor să plâng cu foc
Iubita-mi jucărie,
Să-i pun capul la loc,
Să sar de bucurie…

6. Mi-e dor s-ating pământul
Cu degetul uşor,
Să mă împingă vântul
Iar eu să cred că zbor…

7. Mi-e dor să nu-nţeleg
Vorbe de oameni mari,
Să mă oftic, să plec,
Să-i cred bătrâni şi tari…

8. Mi-e dor să mă-nfior
Când fur un măr de vară…
Că… sigur o să mor…
Şi iadu-o să mă ceară…

9. Să fiu copil mi-e dor
Mai mult ca niciodată…
Să cânt, să uit, să zbor
În lumea-mi colorată…

24 thoughts on “Copilărie

  1. Frumoasă, sensibilă şi foarte pe gustul meu poezie. Chiar dacă este o postare mai veche, eu nu am citit-o, pentru mine este nouă şi oricum este foarte potrivită. Şi eu am o stare uşor nostalgică astăzi. Mi-aş dori să fiu din nou copil pentru unele părţi frumoase ale copilăriei în general. Iubesc copilăria, iubesc inocenţa ei şi râsetele din tot sufletul. Mă simt uneori la fel de copil ca şi atunci.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s