Îmi cântă oasele a frig


Îmi cântă oasele a frig… Din gând îmi crești întreg. Îți șterg capul, apoi ochii, apoi mâinile, încet, odată cu pleoapele lipite alene de obraz, de sus în jos. Și nu-mi mai ești…

Îmi doarme ploaia pe trotuare… Tace. Și-a uitat sensul pe drumuri și abdică rece, fără curcubeu. Miroase a amintire cu părul ud, alergând spre casă cu șlapii-n mână, a copilărie râzând cu ploaia pe buzele deschise.

Îmi mișcă degetele a dor… Își întind cartilajele și tastează ritmic, a viață uitată și a non-culoare. Își caută, adeseori, culorile în cuvinte, alea cu miros de iarbă strivită de punga de sub blugi și de pătura roz cu scaieți în țesătură.

Îmi bate inima din goluri… Egal, cald și rece, rece și cald. Vorbește fără cuvinte, stâlcit, exsudând sentimente, lepădând emoții, mișcând.

Îmi stinge cerul din lumină. Își etalează infinitul seara, apunând, și aprinde stele din visuri, cum făcea când îmi uitam noaptea dorințele-n ochii largi, înfipți în întuneric.

Îmi cântă oasele a frig… Iar eu îți cresc stele din absență…

35 thoughts on “Îmi cântă oasele a frig

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s